Sorina

Jandarmul rănit de Galeria Peluze Sud- Steaua

2012-01-14T19:54:00.003+02:00

Cei care au rănit jandarmul și au aruncat făclii sunt membrii galeriei Peluze Sud-Steaua. Adică exact ceea ce spuneam ieri. Iar căștile de protecție au fost, logic, puse pentru evitarea rănirii altor jandarmi. Din păcate, dispozitive incendiare care pun vieți în pericol au fost aruncate de membrii galeriilor de fotbal.

Intoxicare tipică Antena 3

2012-01-14T18:58:00.002+02:00

"Băsescu a fugit din București", "Băsescu a fost scos din București"- a dat Antena 3. Orice informație, în meseria asta, se verifică. Ca atare, informația reală este că președintele Băsescu se află în București, așa cum a fost și aseară.

Ca să fim preciși

2012-01-14T02:47:00.005+02:00

Domnul chelios din stânga - Mihai Barbu, secretar general PSD Ilfov, peste 10 dosare penale pentru evaziune.

Domnul din centru, cu șuviță pe mijlocul frunții- Marian Paraschiv, PSD Ilfov, de profesie șofer.

Mai jos, de la 00.27, revoluționar. De multe ori văzut de mine în curtea PSD. Nu mai țin minte cum îl cheamă.

Și au mai fost 30 de membri ai galeriei Steaua. Iar acestea sunt numai câteva exemple.
Printre ei, au fost și oameni care, într-adevăr, au fost nemulțumiți.
Ce e trist în țara asta? Că orice protest cetățenesc ajunge, până la urmă, să fie confiscat de partide și moguli.

P.S. V-aș ruga să nu mai înjurați și să amenințați. Lucrurile astea, oricum, nu mă impresionează. Iar comentariile de genul ăsta nu le voi aproba. Așa că...efortul este inutil.

Sorin Apostu a numărat voturile la Convenția PDL

2011-12-31T01:34:00.005+02:00

Motto: Iosif Vissarionovici Stalin(1879 - 1953): "Nu contează cine votează, contează cine numără voturile"

Pentru că, uneori, totul are o explicație...mai scriu doar atât. Apostu nu folosea 17 telefoane mobile, ci 22. Dosarul Apostu se măsoară în 9 volume și mii de pagini. Iar procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe Apostu, în stare de arest preventiv, pentru infracțiunile de luare de mită în forma continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influență în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnatură privată, în formă continuată (23 acte materiale) și primire de foloase necuvenite. Cred că până aici e clar.

Ce e și mai clar este ceea ce unii au uitat iar alții au evitat să spună. Și anume că, la Convenția Națională a PDL, din 14-15 mai a anului ce tocmai se încheie, domnul Sorin Apostu a fost nici mai mult, nici mai puțin decât președintele Comisiei de numărare a voturilor. Așa se explică, zic, de ce au fost discuții dificile după ce s-a votat echipa, de ce unii au ieșit inexplicabil din conducere, de ce alții au intrat, de ce a fost scandal, de ce au fost acuzații de fraudă și chiar și o renumărare a voturilor ...Ca la fiecare congres al partidelor din România, a existat, bineînțeles, și o negociere. Dar demn de remarcat este că marele garant al votului corect a fost chiar Sorin Aposu.

Dacă nimeni n-a realizat și încă nu conștientizează cine e Apostu, rog a se citi mai sus. Dacă s-a uitat că el a fost președintele Comisiei de numărare a voturilor, rog a se viziona imaginile de mai jos. Apare fix lângă Sulfina Barbu, atunci când este anunțată echipa.

P.S. La mulți ani și vă doresc un an mult mai bun!

“Polițele de asigurare”. Exclusiv: Dosarul averii lui Vanghelie a fost redeschis.

2011-12-23T13:10:00.003+02:00

Nu este niciun secret pentru nimeni că suntem țara în care se luptă anti-corupție fără a avea niciun mare corupt, așa cum nu mai este un secret pentru nimeni că Vanghelie este un analfabet cu bacalaureat luat la 33 de ani din a doua lovitură, pentru că, la prima, a fost dat afară din examen pentru că a încercat să copieze. La fel, nu este niciun secret că același Vanghelie are facultăți și diplome discutabile dar este putred de bogat.

Sursele de finanțare ale personajului sunt bănuit a fi neotodoxe. Asta ca să mă exprim academic. Iar mulți spun că averea sa ar urca undeva la câteva milioane bune de euro. Tocmai de aceea poate, Vanghelie a avut mereu probleme cu completarea declarației de avere. Gramatica a fost cel mai mic impediment. Banii care nu sunt, care nu pot fi justificați și nici arătați... au fost cel mai mare. Și așa a și rămas.

În 2009 și 2010, Daniel Marian Vanghelie și-a depus, în sfârșit, declarațiile de avere și de interese. Completate, cât se poate de clar, în bătaie de joc. Trebuie să faci adevărate eforturi să înțelegi ceva de acolo. Problema însă nu era asta. Legal, problema e că, în declarațiile completate de Vanghelie, nu era trecută și asocierea lui la mai multe societăți de investiții financiare. Dar, culmea, tot el a trecut cu mânuța lui o asociere la o societate în care ... nu era asociat. Banii, conturi..n-are. Decât așa, tot în bătaie de joc, 10.000 de dolari cash.

Ca atare, în aprilie 2010, așa cum se știe, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu privire la săvârșirea de către Daniel Marian Vanghelie a infracțiunii de fals în declarații. Inițial, procurorii au dat NUP pe lipsa de intenție. Adică, fapta s-a comis de către Vanghelie dar a lipsit partea constitutivă a infracțiunii- intenția directă. Pentru ca, mai apoi, surpriză, cazul să fie preluat de către Parchetul General. Surse din Parchetul General susțin că, încă din 12 iulie, rezoluția NUP a fost infirmată de Marius Iacob, fiind primul NUP infirmat la sesizările ANI pentru o persoană importantă. Și, ca atare, tot de atunci, dosarul lui Vanghelie este redeschis și trimis la ÎCCJ. Adică personajul a ajuns tot la mâna Dumnezeilor României. Interesant, nu?

Că Vanghelie a săvârșit un fals, miroase de la o poștă. La fel ca șeful său Voicu, nimic din ceea ce face nu e întâmplător. Și, culmea, în cazul ăsta, Vanghelie a și recidivat. Adică după ce ANI a sesizat Parchetul, la șase luni, același Vanghelie a mai completat o declarație de avere. La fel. Cu aceleași semne de întrebare. Pe scurt, în aceeași bătaie de joc.

Nu spun că acesta este un caz de mare corupție, spun doar că aici, pentru amărât de fals în declarații, e cam dubios să treneze de un an un dosar care-l vizează chiar și pe Vanghelie, un om extrem de potent financiar.

Nu întâmplător am ales să scriu despre acest caz acum. Și fără nicio legătură directă cu cazul Vanghelie, mai scriu doar atât. Se intră în an electoral, iar poate că orientarea “naturală” a unor procurori nu numai de la Parchetul general, ci și de la DNA este să facă jocuri în această perioadă. Unii poate se gândesc să închidă dosare, alții să deschidă altele, totul printr-o subterană negociere. Vorbesc despre așa numitele “polițe de asigurare”. Totul în perspectiva schimbării puterii și câștigării influenței într-o zonă politică sau alta. Personal, cred că un asemenea joc este sinucigaș.

Pentru cei care nu cred, îi invit să recitească stenogramele din cazul Voicu. Punea miniștri, făcea dosare, comasa și desființa instituții, conducea altele. Totul într-un joc ce friza demența dar sigur pe faptul că va câștiga puterea. Rețeaua, oricum, îi mergea ca unsă. Doar și-o construise în 20 de ani și nimeni nu l-a deranjat. Dar, ce să vezi? Surpriză. Voicu a pierdut.

Ca atare, tot ce sper e ca jocurile începute de ceva timp să înceteze pentru că, în joc, sunt credibilitatea și legitimitatea instituțiilor din care anumiți procurori fac parte. Și pentru că aceste jocuri sunt mai mult decât periculoase. Și, în final, mai sper ceva. Ca decizia în cazul Vanghelie, oricare ar fi ea, să se dea cât mai repede, iar Voicu să ia măcar cu suspendare și.. să nu fie și el achitat.

Unde a greșit și unde nu președintele Băsescu

2011-12-22T17:29:00.018+02:00

Declarațiile de ieri ale președintelui Băsescu de la RRA și TVR referitoare la procurorii DNA au generat, evident, multe interpretări. Sistemul e "descurajat", președintele Băsescu s-a despărțit de lupta anti-corupție, a "falimentat moral", a fost un mesaj “urât” pentru sistem. Ca să fiu directă, dacă sistemul e atât de descurajat după aceste semnale, înseamnă că n-a înțeles nimic. Înseamnă că sistemul este slab. Și dacă e slab, să plece acasă.

Un sistem anti-corupție, în speță, niște procurori nu pot lua grosso-modo mesajele de ieri ale președintelui drept un semnal că “trebuie să ne oprim”. Dacă vă opriți, înseamnă că nu sunteți independenți. Dacă nu sunteți independenți, înseamnă că e foarte, foarte grav.

Ce a spus, de fapt, președintele Băsescu? Că trebuie să existe o responsabilitate a procurorilor ca și cea dorită în cazul judecătorilor. Până aici, corect. De ce n-ar exista? Responsabilitatea trebuie să fie echitabilă pentru că așa se responsabilizează întreg sistemul. Faptul că s-au constatat mai multe deficiențe la judecători decât la procurori, e o cu totul altă discuție. Și revin la cazul Bârsan. Aici, greșeala a fost a procurorilor. În cazul Năstase, în cel mai important dosar - Mătușa Tamara, tot procurorii au fost cei care au pavat calea spre achitare cerând, din start, condamnarea cu suspendare a inculpatului. Judecătorii au constatat apoi că fapta nu există. Deci ceva nu a fost în regulă. A fost un dosar politic? Procurorii au fost slabi- n-au avut probe sau judecătorii au fost persoane discutabile așa cum am văzut, cu o judecată strâmbă? Eu, ca jurnalist, nici până acum n-am aflat de unde i-au apărut lui Adrian Năstase în declarația de avere 1 milion de euro și cum a dispărut acel dosar de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor. Nici Adrian Năstase și nici sistemul anti-corupție nu mi-au dat mie, ca jurnalist, după 6 ani, un răspuns pertinent la aceste două întrebări fundamentale. Pentru că de la milionul de euro a plecat totul și de la acea declarație de avere. Tocmai de aceea, numai și după aceste eșecuri, sistemul trebuie responsabilizat în integralitatea lui, în mod egal.

Unde a mai avut dreptate președintele? Atunci când a zis: “Cam jumătate din sentințe au arătat oameni nevinovați: din 8 sunt 4 si 4. 50% nivel de eroare la dosarele de mare corupție... prea mult ”. Sunt de acord și cu Dan Tapalagă, un jurnalist pe care, de altfel, îl apreciez. Da, din 8 dosare, două au achitări, 5 au condamnări cu suspendare și doar unul e cu executare. Corect și aici: în cazul condamnării cu suspendare, nu înseamnă că ești nevinovat. Dar unde-s peștii cei mari, unde-i marea corupție? Dar ce te faci când, cel puțin în cazul Miki Șpagă- unde s-a refăcut urmărirea penală la cerera ÎCCJ, Fănel Pavalache a fost prins în flagrant, face un denunț, e condamnat, încarcerat, eliberat pentru bună purtare și mai câștigă și la CEDO 10.000 de euro despăgubiri din partea statului român? Sentința în cazul Miki Șpagă nu e definitivă dar, oricum, sistemul anti-corupție și aici a avut deficiențe. E adevărat, poate nu numai din zona procurorilor, ci poate și din zona Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cert este că, din nou, sistemul anti-corupție nu a funcționat.

Unde a greșit președintele Băsescu? Atunci când a generalizat și când a ales să se refere exclusiv la procurorii DNA. Este adevărat că funcția nu-ți poate permite să te referi la un caz sau altul, la un procuror sau altul, dar e la fel de incorect să anatemizezi o singură categorie, fără să faci referire și la judecători, la Curtea Supremă, la CSM, la Senat, la PDL( care a chiulit din sală când s-a supus la vot promovarea judecătorilor la Înalta Curte- fiind nevoit apoi să-și angajeze răspunderea) sau la CCR care a legiferat traficul de influență în instanțe în ceea ce privește avocații. Oare ce e mai grav? Vina și aici ar fi trebuit împărțită în mod egal.

Și a mai greșit undeva șeful statului. Atunci când s-a referit la acele interceptări. Am spus și repet. Nu-l cunosc pe mr. Papici, dar acele interceptări scoase după 4 ani voit de la naftalină, ascultate în integralitatea lor, în opinia mea de profan, nu demonstrează neapărat un șantaj. Faptul că doi procurori importanți îl sâcâie pe un al treilea care, ulterior a fost arestat, pentru a-i testa credibilitatea și buna credință nu cred că e neapărat un lucru condamnabil. Din interceptări reiese la fel de clar că al treilea procuror - Gheorghe Dumitru- dă răspunsuri total neconvingătoare ceea ce alimentează și mai mult suspiciunile. Poate da, procurorii sunt minți speculative, așa cum spune mr. Papici, poate nu au mereu tonul potrivit, dar poate că dacă ar fi lucrat numai cu îngeri...n-ar mai fi fost procurori.

Faptul că acele interceptări, livrate într-o zonă anti- DNA, nepreluate de marea parte a presei, ci doar de JN și A3, cu fragmente scoase din context- fără a fi prezentate integral, în succesiunea lor, au apărut în noiembrie nu m-a mirat deloc. Au fost un semnal cât se poate de clar pentru mr. Papici din partea sistemului. Însă, repet, a nu le asculta în integralitatea lor, a condamna șantajul, a generaliza din nou, mi se pare o greșeală. Doar și prin faptul că, brusc, te ridică în slăvi pentru asta un personaj ca Ciutacu, ar trebui să genereze multe, multe semne de întrebare în ceea ce privește semnalul corect dat.

Și apropo, transcrierea interceptărilor a fost publicată pentru prima oară pe luju.ro. A doua zi, interceptările- audio au ajuns la luju.ro și JN. Asta ca să fim preciși.

Nu sunt de acord în totalitate cu ceea ce a scris Dan Tapalagă, însă el mai are dreptate și într-o altă privință. Pe plan extern, cu siguranță, declarațiile președintelui vor fi percepute negativ. CSM e mult prea slab să apere reputația DNA – așa cum face apel Dan, și rămân la părerea mea: lucrurile nu trebuie amestecate iar vinovățiile și responsabilitățile trebuie împărțite în mod egal.

După tot acest tăvălug, pe viitor, cred că depinde numai de Daniel Morar și de procurorii DNA să arate cât sunt de puternici. Puternici să respingă orice fel de influențe, puternici să recunoască niște greșeli în anumite cauze de mare corupție, puternici să nu recidiveze în eroare, puternici să-i demonstreze președintelui că, în unele locuri, a greșit și el.

În final, mai spun atât: nu cred că președintele Băsescu ieri s-a despărțit de lupta anticorupție. Pentru că asta ar însemna să-și renege și câștigarea primului mandat dar și pe cel de-al doilea. Ar fi cea mai mare greșeală a carierei lui politice iar președintele nu este un naiv și nici un sinucigaș politic. Da, orice apropiere de Vanghelie mi se pare toxică și decorarea lui este, cu certitudine, o altă greșeală. Oameni ca Vanghelie, Mitică Iliescu, Cătălin Voicu trebuie să stea în pușcărie pentru ce au făcut în 20 de ani din România. Niciodată, dar niciodată nu voi reevalua crima organizată și pe locotenenții ei. Dar nici nu pot să nu constat că în privința lui Vanghelie și a lui Mitică Iliescu de șapte ani sistemul dă erori. Oare de ce?

P.S. Pentru că am fost întrebată, mă simt nevoită să răspund. Da, cred că dosarele trebuie mai bine documentate, dar nu cred că Parlamentul sau altcineva ar trebui să ceară probe suplimentare procurorilor DNA. Justiția se face, exclusiv, în instanțe.

Cât despre crima organizată, pot spune un singur lucru. Părerile despre Vanghelie, Voicu sau Mitică Iliescu mi le voi menține întotdeauna. Indiferent pe unde ar pendula personajele. Și pentru că știu exact despre ce vorbesc când vine vorba de ei.

Papici. Sau în cine dai și...unde crapă.

2011-12-21T23:53:00.008+02:00

Domnul Lucian Gheorghe Papici este procuror șef al Secției I de combatere a corupției din cadrul DNA, reînvestit de Președinte, în septembrie 2010, pentru un mandat de trei ani.

Pe domnul Papici nu-l cunosc și nici n-am de gând însă, de-a lungul timpului, am mai auzit și eu una-alta despre dânsul de la jurnaliști care spun că-l cunosc bine. În general, oamenii zic de bine sau de rău, în funcție de ce interese au vizavi de personaj. Așa că niciodată, în aceste cazuri, nu poți lua de bun nimic. Așa e-n meseria asta.

Mă rog, în timp, devenind pasionată de ceea ce se întâmplă ( sau nu se întâmplă) în Justiție, am constatat și eu succesele sau insuccesele domnului Papici în materie de corupție. În cazul Bârsan, un dosar extrem de important- căruia i-am urmărit atent evoluția- gafa mi se pare destul de mare. Madam Bârsan și soțul sunt niște mafioți iar în Curtea Supremă e un puroi și unele personaje de acolo sunt total rupte de realitate. Numai că o greșeală a procurorilor a reușit să dărâme totul, oricât de incredibile sau șocante ar fi fost epistolele doamnei Bârsan, perchezițiile și întreg cazul.

Domnul Papici ar fi dorit să ajungă procuror- șef al DNA. Eu cred că nu are nicio șansă. Sistemul judiciar a reacționat și așa au apărut în presă, mai întâi, stenogramele(luju.ro) și apoi interceptările ( luju.ro si JN) din dosarul examenelor fraudate de la INM . Anul: 2007. Personaje principale: domnul Papici și doamna Botezan. Ambii au picat pe mandatele de interceptare pe care ei înșiși le ceruseră în acest caz. Ascultându-le, șantajul din partea procurorilor mi se pare discutabil. Dar e o dovadă de supremă inteligență să pici singur pe propriile mandate de interceptare.

Pe de altă parte, în noiembrie, când președintele Băsescu a spus că ar dori prelungirea mandatului lui Daniel Morar la DNA, a mai spus ceva important: că ar dori să expire și mandatele adjuncților, astfel încât noul procuror să vină, când va veni, cu o nouă echipă, nu cu un singur om.
În seara asta, a mers mai departe. A cerut extinderea răspunderii și asupra procurorilor, cu aluzie directă la înregistrarea din 2007 în care apăreau smucitul și mintea speculativă a domnului Papici.

Cu toate astea, dorind să distragă atenția de la domnul Papici, am auzit un "inteligent" spunând că președintele Băsescu, de fapt, se referea la Elena Botezan, care a ajuns șefa DNA Cluj și care are pe cap dosarul Apostu. Ar fi un avertisment direct la adresa ei, spun inteligenții, din cauza acestui dosar. Nimic mai fals. Aceiași inteligenți care sperau poate să-l impună șef la DNA pe mr. Papici!

Niște precizări...importante

2011-12-13T01:13:00.016+02:00

2004. Inaugurarea Jolie Ville. Hussein Salem, Khaled Salem, Adrian Năstase și Mircea Geoană.

Pentru că am citit astăzi acest articol și am rămas de-a dreptul împietrită, cred că este cazul să adaug și eu câte ceva.

În anul 2003, lucram la Jurnalul Național iar atunci, pe numele meu și unui fost coleg, a sosit o invitație din partea Guvernului egiptean de a vizita țara, într-un soi de info trip. Invitația era, într-un fel, intermediată de altă persoană din presă iar ea a fost, în special, adresată jurnaliștilor acreditați la vremea aceea la Palatul Cotroceni dar și câtorva șefi din presă ( cei care conduceau la vremea aceea publicații și instituții de presă sau, mă rog, erau jurnaliști importanți).
Deși nu aveam o apetență pentru Egipt ( pe care oricum îl mai vizitasem) la insistențele unei persoane din presă, eu și colegul meu am decis să mergem. Deplasarea s-a făcut cu avionul închiriat al Administrației Prezidențiale de la vremea aceea, avion închiriat de Administrație la rându-i de la Romavia.

Vizita, țin minte, a durat câteva zile 4 sau 5 și s-a desfășurat cam așa. După aterizare, cazare la un hotel din Cairo. Același la care ne cazasem când, în același an, îl insoțisem pe fostul președinte Iliescu, în vizita din Egipt. Prima zi- discuții interminabile cu premierul egiptean de la vremea aceea. Discuțiile au durat mai bine de 2 ore, ceea ce din start mi s-a părut cam suspect. Pentru că premierul egiptean, la un moment dat, a spus că primește de la consilierul său pe bilețele pe care, de altfel, i le aducea în încăpere, mesaje de la Condoleezza Rice. Premierul ignora mesajele și prefera să discute cu noi pentru că, așa cum ne repeta, eram niște invitați foarte, foarte importanți. Ne spunea continuu să-i transmitem premierului Năstase că are nevoie din România de mașini, tractoare și dacii, multe. Se repară ușor. România să le exporte. Mai țin minte că premierul era extrem de plictisitor și, deși afară nu se putea respira de căldură, toți ne învinețisem de frig din cauza aerului condiționat din palatul său și ne tot dădea ceai. Eram vreo 20 de jurnaliști.
În acea zi, grupul nostru a mai avut o întâlnire cu ministrul Turismului egiptean (mult mai scurtă) și a mers la Piramide. Seara, tradiționala croazieră pe Nil.

Următoarea zi am mers cu toții, cu aceeași aeronavă, în Sharm El Sheikh. Acolo, cu toții am fost cazați la unul dintre hotelurile de top ale familiei Salem, zona exclusivistă. Cu câteva zile acolo se ținuse Liga Arabă. Camerele erau personalizate pentru șefii de stat și personalitățile lumii. Jolie Ville Movenpick era resortul. Așa, l-am cunoscut cu toții pe Khaled Salem Ismail și, bineînțeles, am aflat mai multe și despre familia Salem.
Despre bătrânul, Hussein Salem, țin minte că mi s-a spus că, la vremea aceea, era în Europa (Germania sau Viena) unde avea să suporte o intervenție chirurgicală, fiind bolnav.

Hussein Salem, fost ofițer de informații, fost consilier pe securitate națională al președintelui Mubarak, devenit un incredibil de puternic om de afaceri al țării( dacă nu, cel mai puternic) "deținea", la vremea aceea, stațiunea Sharm El Sheikh, închiria managementurile celor mai mari companii hoteliere din lume, deținea compania de energie electrică, gaze naturale din Egipt și, fără niciun dubiu, ocupa o poziție extrem de înaltă în structurile de putere din țară.

Băiatul său cel mare, Khaled Salem Ismail era un luxuriant om de afaceri, evident. Yahturi, hoteluri, mașini și foarte, foarte mulți bani emanau prin toți porii. O parte din grup, printre care și eu, am mers cu el în Marea Roșie și am făcut scufundări. Oricum, pe tot parcursul vizitei în Peninsula Sinai Khaled Salem a avut grijă de noi, a fost genul de gazdă pe care o dai afară pe ușă și intră pe geam. Mai trebuie spus că, în toate aceste zile petrecute în Egipt, structurile speciale de securitate ale familiei Salem ne-au monitorizat, familia Salem deținând propria structură de securitate.

De-a lungul anilor, am făcut multe deplasări peste hotare. Multe, cu Președinții României. Dar mărturisesc faptul că această deplasare nu mi-a ieșit din cap pentru că..a avut un caracter aparte. Din conversațiile cu Khaled cu care ne împrietenisem mulți, am reținut că dorea extrem de tare să investească în România unde avea relații puternice. Khaled Salem avea afacerile pe mână deși, la nivel strategic, erau coordonate de tatăl său. Voia să investească în Brașov, Constanța și litoral. Să deschidă hoteluri.

Tocmai de aceea, rămânând marcată de opulența acestei familii, nu mică mi-a fost mirarea când, în 2004, jurnalist fiind acreditat și pe PSD, m-am dus la o filmare. În Pipera. Participa președintele PSD de la vremea aceea, Adrian Năstase, premier al României. Scopul: inaugurarea primului shopping mallul pe care familia Salem îl deschidea la București- Jolie Ville. La acea inaugurare, țin minte exact că a participat Husein Salem, bătrânul. A fost o inaugurare cu fast, au participat și soția dar și fiul cel mare. Le-a cântat Loredana. Familia Salem părea să aibă bune relații cu guvernarea de atunci.

După câțiva ani, un an sau doi, un avion s-a prăbușit în Sharm El Sheikh. Foarte multe victime. Era weekend. Atunci când știrea era caldă, s-a bănuit că printre victime ar putea fi și români. Șeful redacției voia transmisie în direct din Egipt la ora 19.00. Era firesc iar toți lucram la asta. Avionul se prăbușise imediat după decolare, lângă coastele Peninsulei Sinai. Pentru că mi-am adus aminte și atunci, am apelat la cineva din Egipt ( român), a vorbit cu tânărul Salem și ne-a lăsat să transmitem în direct și în exclusivitate, chiar de pe unul din hotelurile lui, întreaga poveste a tragicului accident. Epava era în apropiere. Între timp, aflasem că ai noștri români avuseseră un noroc chior. Decolaseră la câteva minute, tot din Sinai, imediat după ce primul avion ( care avea să se prăbușească) își luase zborul. După transmisie, românul care mă ajutase și vorbise cu Khaled Salem avea să-mi transmită un mesaj de la el. O să ajute toți românii de acolo( avea mulți români angajați la el în resorturi) și tocmai avusese invitat pe cineva de seamă de la noi: Mircea Geoană cu familia.

După căderea regimului Mubarak, nu m-am mai interesat și nici nu am căutat să văd ce s-a întâmplat cu familia Salem. Tocmai de aceea poate, materialul de pe Hotnews m-a surprins foarte tare.

Acești oameni, familia Salem, sunt arestați, acuzați de spălare de bani și deturnare de miliarde de dolari din fondurile publice egiptene. Regret nespus că m-am dus în acel info trip. A fost, de altfel, singurul în care am participat. Eu cam atât am avut de spus.

P.S. Abia după scrierea materialului, am constatat că Hotnews a publicat și una dintre fotografiile de la inaugurarea Jolie Ville. Deci..memoria nu-mi joacă feste încă. Bătrânul a fost acolo.
P.P.S. La final, mi-am adus aminte scopul deplasării în Cairo, așa cum ne-a fost prezentat. Și o iau..cu începutul. Înainte de noi, cel puțin așa mi s-a spus, fuseseră în același gen de info trip mulți oameni din publicitate care lucrează în România. Pentru că, după deplasarea noastră, avea să se dea drumul unei curse charter București- Sharm El Sheikh. Familia Salem era direct interesată de un flux mare de turiști din România, flux profund afectat de începutul războiului din Irak din martie 2003. Familia Salem deținea de facto stațiunea Sharm El Sheikh unde, de altfel, îi construise o reședință spectaculoasă și lui Hosni Mubarak. În acea reședință de pe teritoriul lui Salem, spectaculosul Sharm El Sheikh, Mubarak avea să se retragă în timpul protestelor din Egipt și după ce a predat puterea lui Omar Suleiman. În afacerea din Pipera, așa cum prezintă și Hotnews, este interesant că apare și ginerele lui Suleiman. Suleiman este fostul șef al serviciilor secrete egiptene, fost vicepreședinte și lider de facto al țării.

Exclusive: Bashar al-Assad Speaks

2011-12-07T23:19:00.024+02:00

video platform video management video solutions video player

video platform video management video solutions video player

Sunt bucăți dintr-un excepțional interviu luat în exclusivitate de Barbara Walters lui Bashar al Assad. Este primul interviu acordat de Assad presei internaționale, presei americane, de la debutul evenimentelor din Siria. Le-am văzut și pe cele date televiziunii de stat. Interviul acesta a fost însă cu totul altceva.

Din comentariile presei americane dar și din cele povestite de Barbara Walters, înțeleg că Bashar al Assad a fost cel care a ales-o pe Walters pentru interviu, președintele sirian și soția sa, Asma, fiind impresionați de comentariile echilibrate ale celebrei jurnaliste și apreciind-o de-a lungul timpului. Așa că familia Assad a invitat-o pe Walters în Siria, au oferit "asisență" pentru plimbarea ei prin Damasc, au invitat-o la un prânz și apoi Assad i-a oferit acest interviu. Un interviu în care temele cât și discuția au fost cât se poate de libere. Nimic impus, nimic dinainte stabilit. Cel puțin...așa mărturisește Barbara Walters.

Important este că după acest interviu, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american a spus că Bashar al Assad fie este "desprins de realitate", fie este "nebun", potrivit AFP.

Calmul perfect, lejeritatea, gluma și siguranța impenetrabile sunt reacțiile ce șochează în acest interviu. Când un șef de stat este întrebat de un jurnalist dacă se simte "vinovat"- având în vedere ce se întâmplă în Siria- și președintele râde...rămâi uluit. Aproape că nici nu mai contează dacă, după aceea, mai spune și altceva. Barbara Walters, la fel de uluită, spune că Assad e "disconnected"- rupt de realitate, decuplat total. Așa l-a simțit ea în timpul interviului și vizitei în Siria.

Eu cred că Assad nu e nici prost, nici nebun și nici desprins de realitate. Cred știe exact ce face pentru că e foarte sigur de un singur lucru: deocamdată, nimeni nu-l poate opri. Iranul e doar unul dintre argumente. În interviu a vrut să facă show. Și a făcut unul cu totul neobișnuit- showul siguranței de sine. Rolul, într-adevăr, l-a jucat perfect. Nici celor care-i cunosc istoria nu le mai vine să creadă că Bashar a ajuns președinte dintr-un accident. Pentru că, iată, în 11 ani Bashar a învățat, s-a perfecționat, s-a transformat și a devenit ceea ce nimeni nu credea că o să ajungă: dictatorul de tip nou. Dictatorul educat la Londra care vorbește fluent engleza, care-și ucide fără drept de apel poporul, dar căruia nu i se mișcă niciun muschi pe față când e întrebat de oamenii pe care regimul său i-a omorât, i-a torturat, i-a schilodit. Compătimește, glumește, are suficient nerv să și râdă...Totul lin, lejer, detașat. Ai spune că e cel mai pacificator dintre pacificatori. Numai că Bashar râde atunci când imaginile și informațiile arată cât se poate de clar că sub regimul său se produc crime împotriva umanității. Iar el, așa cum se știe, controlează absolut tot.
Bashar al Assad este și dictatorul tânăr, deștept care știe extrem de bine și pe ce cărți externe mizează. Și își dă seama cu precizie ce groaznice consecințe ar avea o intervenție militară în Siria sau în...Iran. Tocmai de accea cred că va fi aproape imposibil de dat jos de la putere. Pentru că Bashar este, așa cum îl văd eu, maleficul dictatorul de tip nou...perfect.

Bucăți din interviu au fost preluate și difuzate și de către BBC și, evident, pentru moment, interviul-eveniment cu Assad a depășit ca importanță Summitul Consiliului European de la Bruxelles- ceea ce înseamnă că reprezintă o adevărată performanță jurnalistică și nu numai.

Interviul Barbarei Walters a fost luat în numele Abc News și Yahoo. O altă parte puteți viziona aici, cele de pe Abc le puteți urmări accesând linkul de mai jos.

Bashar al-Assad Interview: Defiant Syrian President Denies Ordering Bloody Crackdown - ABC News

Mentalitatea unui "băiat deștept de la stat": halucinantul domn Pompiliu Budulan

2011-12-03T03:27:00.003+02:00

După ce marți am prezentat, pe larg, subiectul în emisiune, azi Pompiliu Budulan a recunoscut că și-a dat demisia "din cauza noastră". Nu faptele sunt problema, ci emisiunea care le-a arătat-în opinia lui. Nu fata și finii, ci faptul că el era director al unei foarte importante companii de stat și l-am pus într-o situație delicată, zice. Omul e rupt total de realitate, de normalitate, de firesc. Eu ceva atât de halucinant nu am mai auzit niciodată. Vedeți aici cum se manifestă, în toată splendoarea sa, mentalitatea unui "băiat deștept transpartinic de la stat".

Patriotismul. Să-l căutăm la Chișinău...

2011-12-01T23:57:00.003+02:00

Astăzi, m-am trezit cu o idee fixă. Să arborez/pun/așez drapelul național la fereastră. Știu, multe creiere mici vor spune că asta are legătură cu ce a spus președintele. Ei, bine, nu are chiar nicio legătură. Ideea o aveam mai demult însă astăzi am constatat, bineințeles, că nu am steag. Apoi mi-am adus aminte că aveam un fular cu tricolorul, de când Hagi a fost pe la Cotroceni. După o oră de căutări, am constatat că nu mai am nici fularul. Pentru că, of course, l-am făcut cadou.

Buuun. Așadar, după cafea, am purces către serviciu. Ideea, evident, mă bântuia. Din taxi, am stat să număr pe traseu câți români și-au pus drapelul la ferestre. Pe Moșilor, un singur steag am văzut la geam și în zona Carol- Rosetti- vreo 4.Puțin, mult prea puțin, deprimant.

Mă rog, doar traficul a fost mai lejer astăzi în București, semn că, de Ziua Națională, zi liberă pentru mulți, s-a plecat pe rupte către alte zări. O mică petrecere, chiar și de ziua națională, n-ar strica, nu-i așa?

Spre seară, singurul moment impresionant a venit de la Chișinău. Și deloc nu mă miră că a venit de acolo. Jurământul de credință față de țara-mamă în fața ambasadei României din Chișinău este un moment prea frumos ca să nu fie arătat pe televiziuni, aș zice.
Niște oameni, mai multe suflete, ne-au arătat ce înseamnă dorul, dragostea, mândria și sinceritatea. În doar 50 de secunde. O lecție de patriotism adevărat. Să ne aducem mereu aminte de ea...Look:

De la B1 TV, la RTV

2011-11-30T22:30:00.003+02:00

Ca să preîntâmpin telefoanele și întrebările pe această temă, vă dau informația brută: am decis, după o îndelungă chibzuire, să mă alătur echipei RTV. Ca atare, astăzi am demisionat de la B1 TV. Îi mulțumesc și pe această cale domnului Sorin Oancea pentru tot ce a făcut, în toți acești ani, pentru mine. La RTV, voi face o emisiune. Cam atât. Scurt și la obiect.

The Buleni, by Puiu Găzdaru...

2011-11-28T13:45:00.003+02:00

Referitor la ştirea asta, am primit de la cineva pe mail caricatura de mai jos, semnată Puiu Găzdaru...Simpatică, nu?

PSD. De la "aveți grijă pe mâna cui dați partidul" la "influența nefastă și pulpana unui om care nu se poate transforma"

2011-11-23T00:06:00.015+02:00

Ploua mărunt. Era noapte, dimineață aproape. 21 spre 22 aprilie 2005. Obosită fleașcă. Slavă Domnului că nu existau televiziuni de știri pe vremea aceea. Pentru că un Congres ca acela nu ar fi fost deloc ușor de transmis în direct.

Cu câteva zile înaintea Congresului, fusese parafată înțelegerea iar Mircea Geoană se înscrie, dacă nu mă înșel, chiar în ultima zi în cursa pentru președinția partidului. De dimineață, toți marii lideri de organizații îl boscorodesc pe holuri pe Ion Iliescu. După câteva ore, era deja clar. Ion Iliescu pierduse șefia partidului, deși Congresul nici nu începuse bine.

"Aveți grijă pe mâna cui dați partidul", spune Ion Iliescu de la tribuna Congresului, într-o ultimă tentativă de a capacita sala. Sala era capacitată însă de alții. Alții care au izbucnit exact când tot Ion Iliescu, conducător al Congresului a făcut o gafă: "Dau cuvântul tovarășului Adrian Năstase". S-a spus atunci că acela a fost momentul când PSD s-a desprins de trecut. Viața a dovedit că acela a fost, de fapt, momentul când, în istoria sa, PSD a făcut cea mai gravă eroare .

Ce s-a dorit cu adevărat atunci? Blocarea cuplului Adrian Năstase- Ion Iliescu la șefia partidului. De Adrian Năstase le era frică, iar despre Ion Iliescu știau că-l va prefera mereu pe Adrian Năstase, orice ar fi. Cine a dorit asta? Păi, să ne aducem aminte: Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ucu Rus, Vasile Pușcaș, Vasile Dâncu, Miron Mitrea. Toți și-au dat mâna și l-au susținut fără rezerve pe outsiderul Mircea Geoană. Cine era Mircea Geoană la vremea aceea? Nu conta. Nu conta absolut nimic. Nici măcar că Geoană nu avea vechimea necesară în partid.

Țin minte că pe lângă un material realizat cu lavaliera- pentru care m-au înjurat multă vreme după aceea- mai toți liderii de organizații, am scris atunci un comentariu pentru Observator. Esența era următoarea: Mircea Geoană nu a făcut nimic pentru a câștiga șefia partidului, încrederea organizațiilor. Avea doar de jucat o carte, un rol. Dacă nu va ști ce i s-a dat pe mână, va sfârși sfârtecat exact de cei care l-au pus să conducă PSD.

În acea noapte, Marian Vanghelie a sărit să-l ia la bătaie pe holurile Sălii Palatului pe Victor Ponta. Vanghelie era cu Geoană și, evident, cu Hrebenciuc iar Ponta cu Adrian Năstase.
Pe la 4 dimineața, Ion Iliescu pleacă dărâmat din Congres. Zilele următoare se internează în spital, i se montează stenturi, povestea o știm cu toții. "Habemus Geoană", defilau prin Sala Palatului, Ucu Rus, Hrebenciuc, Vanghelie și restul la braț cu Mircea Geoană. Mă uitam atunci la fața lui outsiderului Mircea și mi-o aduc aminte și acum: nici nu realiza ce i se întâmpla.

Am scris aceste rânduri că poate unii își mai aduc aminte și mai renunță puțin la ipocrizie. Am înțeles astăzi cum și pentru cine a murit, pe rând, în suflet, Mircea Geoană. Pentru Hrebenciuc, Geoană a murit pe 6 decembrie 2009, pentru Miron Mitrea a murit puțin mai de demult, pentru Ucu Rus a murit cândva, în timpul mandatului de președinte al partidului...Vanghelie măcar e consecvent. Pentru el n-a murit. Așa cum n-o să moară pentru el Mitică Iliescu sau Cătălin Voicu. Dovadă ziua de azi. Dar pe niciunul nu l-am auzit: "Îmi pare rău pentru ce am făcut eu, ce am decis eu cu mâna mea, cu mintea mea, din interesele mele, atunci, în aprilie 2005". Niciun regret, nicio scuză, nada....nimic.

Pentru că, până la urmă, în acești 5 ani și jumătate, care a fost în PSD, în esență, greșeala cea mai mare? Că Mircea Geoană a pierdut pe mâna lui Președinția României? "Prostănac" știau că e, nu era absolut niciun dubiu. Nu-și imaginau că poate face gafe atât de uriașe, e adevărat.

Pe scurt, putea fi lesne manevrat- acesta era, în realitate, marele avantaj al lor în relația cu Geoană. Era tot ce i-a interesat de la el îi ultimii cinci ani . A fost gafa cea mai mare că Geoană i-a lăsat pe Vanghelie, Mitică Iliescu, Hrebenciuc și pe alți câțiva să conducă efectiv partidul? Păi nici nu s-ar fi putut altfel. Ei l-au pus, ei l-au făcut om, ei îi dictau...Păpușa trebuie să cânte la Cotroceni. Păpușa s-a dus să cânte dar, cu România și mogulii la picioare, s-a înecat în spa-ul lui Vîntu. S-a izbit ca de un zid de propria-i prostie și asta i-a fost fatal.

Iar Hrebenciuc care punea miniștrii s-a trezit că...Hrebenciuc nu mai are ce să pună. Deloc. Va mai pune tot el miniștrii sub mandatul lui Victor Ponta? Unii spun că nu...Eu sunt, din fire, circumspectă. Zic să trăim și să vedem. Vanghelie, Hrebenciuc și Dragnea sunt nuci mai tari de spart.

Eroarea imensă a PSD eu cred că aparține toți oamenilor care au defilat în acea noapte de aprilie 2005 prin Sala Palatului, la braț cu Geoană. Pentru că ei au schimbat cu forța aproape rezultatele unui Congres iar ce s-a sfârșit azi e rezultatul acelui pact făcut și niciodată, oficial, recunoscut.

Ar fi fost Ion Iliescu sau Adrian Năstase soluții mai bune pentru PSD la vremea aceea? Sincer, nu știu. Autoritarismul lui Năstase și relația sa cu presa au fost cele mai crâncene. Pe de altă parte, e inutil de apreciat cât de bună a fost opțiunea Geoană. Ar fi fost o nebunie să ajungă președinte al României...Departe n-a fost. Iresponsabili au fost cei care au știut, au tăcut și l-au susținut.

Trebuie odată, în această scurtă viață, și Hrebenciuc dar și ceilalți să-și asume erorile? Eu cred că trebuie. Pentru că nimeni n-a uitat cine, în aprilie 2005, i-a dat lui Geoană partidul pe tavă. Pentru că nimeni n-a uitat cine a dat peste cap un întreg Congres. Pentru că nimeni n-a uitat cine a decis atunci cu adevărat.

Iar să știți că ei sunt primii care...n-au uitat.

P.S. Pe această cale, îi mulțumesc lui Viorel Hrebeniciuc pentru faptul că, în sfârșit, a confirmat că Adrian Năstase a demisionat, în 2004, pentru o zi de la șefia PSD. E adevărat, domnului Hrebenciuc i-a trebuit pentru asta vreo 7 ani, o calitate de martor ( printre cei 974) în dosarul "Trofeul calității" și un judecător în fața ochilor. Informația a fost difuzată atunci în exclusivitate de mine pe Antena 1, în Observator 23.00 și reluată cu obstinație în următoarele două zile în deschiderea Observatorului de ora 19.00, în ciuda presiunilor greilor PSD. Tot atunci, ProTV din această cauză a mâncat o bătaie cruntă. Mă rog, țin minte că Ion Iliescu era într-o vizită oficială în Kazahstan iar Năstase stătea baricadat în sediul Guvernului. Viorel Hrebenciuc a dezmințit atunci cu obstinație informația, deși sursele din partid erau extrem de credibile. Nu l-am crezut atunci când "a nu-l crede pe Hrebenciuc" era nebunie curată, nu-l mai cred demult...Asta ca să știm exact, la capitolul credibilitate, cum stăm...

Corupția lui Apostu - acum, o incredibilă lectură

2011-11-18T00:40:00.004+02:00

E adevărat. După cele 46 de pagini analizate pe îndelete din referatul Petromservice, am luat o pauză, am inspirat puțin Pleșu dar curiozitatea jurnalistică tot nu mi-a dat pace.
Nu, nu m-am grăbit, am lăsat festivalul televizat să treacă astfel încât să pot citi și eu în liniște și pace, de astă dată, cele 64 de pagini ale referatului de arestare pentru Sorin Apostu. Când am ajuns la pagina 33- capitolul pepeni- pe care mulți îl iau în derâdere, mă gândeam că se poate face un film cu primarul mândria PDL-ului. Atunci când am terminat de parcurs toate cele 64 de pagini, am ajuns la concluzia că Apostu era bolnav de atâta corupție. Adică să furi atât, să disimulezi atât, să te pitești, să construiești un asemenea sistem - un adevărat clan al "celor aleși" trebuie să fii puțin cam mult nebun. Trebuie să-l simți, să ți-l dorești cu ardoare, să-l pui pe picioare și să-l faci să și funcționeze. Și pentru asta trebuie să te gândești destul. Să-ți stea capul numai la asta. Numai să lucrezi cu 17 telefoane- înseamnă demență dar și calcul exact, planificare.
Să-ți bagi familia- nevasta și socrul- în circuitul șpăgii, e halucinant. Să pui în pericol imaginea omului care te-a creat și care mai e și premier al României, se traduce doar așa: multă siguranță de sine. Se credea Apostu protejat și de aceea persista în lăcomie? Chiar nu știa Boc cine e sau ce a devenit Apostu- înaintea informațiilor primite acum 6 luni? Doar Boc și Apostu știu, cu siguranță, răspunsul, adevărul. Atât timp cât nu există informații, se poate doar specula. Dar eu am îmbrătânit suficient ca să nu mai cred în naivități și coincidențe.

Mai jos, vă recomand să parcurgeți, cu multă migală, Corupția de tip PDL, marca Apostu, în toate cele 64 de pagini ale ei- acum, sub forma unei lecturi incredibile.

apostu sorin decizie 2011

USL blochează candidatura lui Cătălin Voicu.

2011-11-15T03:24:00.008+02:00

Dan Mihalache, mâna dreaptă a lui Antonescu, îi ia colegiul senatorului- interlop al PSD

Pentru că eu, în general, am idei puține și fixe, de soarta senatorului- interlop Cătălin Voicu am ajuns să mă interesez cu mare grijă și constant. Surse politice bine informate susțin că, la nivelul USL, s-a luat decizia blocării candidaturii lui Voicu pentru alegerile parlamentare din 2012, cu orice fel de riscuri, dar și din motive lesne de înțeles.

Pe scurt, povestea stă cam așa: în sectorul 5, la Senat, USL are două colegii. Unul ocupat acum de senatorul interlop și al doilea ocupat de Ecaterina Andronescu. Iar în urma negocierilor din USL, cele două locuri ar urma să fie împărțite între PSD și PNL. În PSD, pe unul dintre colegii, rămâne, deocamdată, pe poziție Ecaterina Andronescu. Dacă nu, ea va fi mutată în sectorul 6, în alt colegiu. Iar în 5, pe locul ei va fi nominalizat orice alt pesedist în afară de Voicu.

Colegiul lui Voicu va fi dat PNL. Mai precis îi va fi dat să candideze lui... Dan Mihalache, consilierul lui Crin Antonescu. Marian Vanghelie, cu siguranță, va avea un șoc nervos!
Crin Antonescu ar urma să bată în cuie zilele acestea cu Victor Ponta candidatura lui Mihalache pe colegiul lui Cătălin Voicu. Și așa... Marian Vanghelie și Mitică Iliescu vor rămâne fără Voicu în Parlament în Legislatura 2012-2016. Oare vor supraviețui fără el?

P.S. Și pentru că tot vorbim despre Cătălin Voicu, aștept cu nerăbdare ca deja celebra comisie de integritate morală a PSD să se sesizeze și în cazul senatorului interlop. Că totuși a stat mai bine de un an în arest și iar judecata a început...

Lowell Bergman

2011-11-14T03:22:00.004+02:00

Grație HBO, am revăzut după aproape zece ani excepționalul The Insider. Unul din personajele principale, Lowell Bergman, interpretat de Al Pacino, lucrează acum pentru NYT- ca reproter de investigație, e producător/ corespondent pentru PBS- Frontline și predă la Berkeley. Iar pentru că scena finală, cu demisia și ieșirea din post mi-a stat pe creier atât de mult timp, acum am lămurit-o. În realitate, Bergman nu a demisionat după investigația despre industria tutunului, ci a fost îndepărtat de colegii săi, după apariția filmului. "Caracterizările negative" au deranjat. Detalii aici și aici. Așa se face că...unele lucruri nu se schimbă niciodată. Subiectele prin care s-a remarcat Bergman au fost numai unul și unul: de la fundamentalismul islamic, al Qaeda, 9/11, industria aurului sau criza energetică. În 2000 și 2002, tot el i-a dat dureri de cap în NYT lui Dick Cheney pe tema Halliburton. În 2004, a câștigat Pulitzer-ul și, de-a lungul timpului, mai multe Emmy și alte premii. Acum are 66 de ani.
Pe scrut, așa ceva, în România, nu există.

P.S. Vă recomand un excelent material, ultima producție Frontline- Syria Undercover.

Să ne distrăm cu...S.O.V.

2011-11-12T03:12:00.002+02:00

Am plecat de aici și am ajuns...aici, de unde am luat și primul document de mai jos care m-a distrat.

- avocatul lui SOV face o cerere de recuzare a instanței de judecată, pe motiv că judecătorul a mai dispus odată arestarea lui în alt dosar.

- avocatul lui SOV are cuvântul și spune așa: clientul său este prezentat instanței într-o nouă lumină, și anume aceea de "spoliator al unei societăți comerciale" și nu există documente și dovezi că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni. Și acum urmează partea comică.

- "Totodată își exprimă nemulțumirea față de faptul că dosarul de urmărire penală are în componența sa o serie de volume compuse din înscrisuri într-o altă limbă decât cea română, astfel atrage atenția că obligația Parchetului de a traduce acele volume a fost încălcată, solicitând înlăturarea acelor dosare. De asemenea, arată că nu înțelege graba Parchetului concentrată în ultima perioadă, deși pretinsele fapte datează din perioada 2007-2009(...). Învederează că, în ceea ce privește propunerea de arestare preventivă de azi, în cele 28 de volume de urmărire penală, există un singur volum cu declarații, însă declarațiile nu aduc niciun indiciu că inculpatul a săvârșit vreo infracțiune care să confirme scenariul Parchetului."

- Apoi inculpații. Unul vrea să se întoarcă la familie, altul la copii, altul are probleme medicale, unul a colaborat cu anchetatorii..iar Vîntu zice așa: "arată că arestarea sa fiind cea de-a patra are doar baze politice, acuzațiile fiind false."

- Iar finalul e filosofic. "În ceea ce privește cererea de recuzare formulată de către inculpatul SOV (în nota obișnuită, de altfel, inculpatul, în cauzele pe care le are pe rolul instanțelor, prin apărătorii aleși, încearcă să scape de judecători pe care îi consideră "indezirabili" și, din nefericire, uneori reușește) instanța o apreciază ca inadmisibilă, fiind respinsă ca atare, considerentele avute în vedere sunt următoarele: într-o construcție logico-juridică "demnă de o cauză mai bună sau de maieutica lui Socrate" apărătorul a învederat faptul că în cauză sunt incidente...(...) Instanța apreciază că nu se impune trimiterea cauzei la un alt complet (...). Astfel cu minimum de "imaginație al oricărui apărător care se respectă" nu există motiv de recuzare care nu poate fi "agățat" de vreunul din cazurile de incompatibilitate. Pe o astfel de construcție logico-juridică formulată de către o parte din proces ar trebui înaintată spre soluționare unui alt complet și o cerere de recuzare formulată pe motiv că "într-o viață anterioară judecătorul a fost suveran, iar inculpatul vasal, între aceștia existănd însă relații de dușmănie"....."

Numar dosar

Știrile serii vin de la...

2011-11-09T00:35:00.002+02:00

Libertatea. Vîntu a stat în celulă și s-a uitat la serialul "Pariu cu viața"( ProTv).
și
PSD. Cătălin Voicu a votat pentru debarcarea lui Geoană.

Cine conduce, de fapt, PSD?

2011-11-08T23:11:00.003+02:00

De dimineață, Ion Iliescu a dat două telefoane. Unul lui Adrian Năstase și unul lui Victor Ponta. Ideea era așa: procedura din Senat trebuie oprită pentru că partidul s-a făcut de râs, nu există garanții juridice că PSD își va păstra președinția Senatului, Mircea Geoană trebuie sancționat de partid, dar NU dat afară.

Năstase a îmbrățișat ideea. Unii spun că și Victor Ponta. Eu mă îndoiesc foarte tare.
Cert este că, după prânz, când a apărut că acea Comisie de Integritate a luat în discuție cazul Geoană, primul care a dat semnalul "Stop joc" a fost Adrian Năstase.

Ion Iliescu a intrat apoi, prin telefon, la mai multe televiziuni spunând același lucru. Victor Ponta era deja în defensivă. A dat un comunicat în care a spus că în Comisia de Integritate cazul Geoană își urmează cursul iar, în Senat, va cere înlocuirea în continuare a lui Geoană, fără a pierde președinția Senatului. Ulterior, a mai dat câteva declarații spunând că ar putea convoca Cex și Congresul și pe seară, chiar a vorbit de depunerea mandatului de președinte al PSD dacă BPN își va schimba votul.

Tot pe seară, Adrian Năstase a ținut-o langa. Ca și Mircea Geoană care a trimis o scrisoare către parlamentarii PSD și liderii organizațiilor județene în care cere convocarea Cex.
Bun, astea-s faptele.
Problemele și întrebările de acum încep.

Cine a dat în BPN-ul PSD "garanții juridice" că Geoană va fi înlocuit cu Titus Corlățean și asta va începe și se va termina chiar luni? Răspunsul unui avizat în 'ale PSD: "juriștii lu' pește".

Este un lucru ce ține de elementara cunoaștere a procedurilor parlamentare și bine știut: nimeni nu poate garanta PSD că va obține postul după ce-l schimbă pe Geoană. Să nu fi știut Adrian Năstase lucrurile astea sau Ion Iliescu? Mă îndoiesc. Victor Ponta cu siguranță știa. De altfel, în mai multe ieșiri publice, Ponta a și spus că nu poate garanta nimic. Iar Mircea Geoană oricum nu-i mai reprezintă.

O altă teorie care a circulat astăzi este că Ion Iliescu și Adrian Năstase îi reproșează, neoficial, lui Victor Ponta că, într-un război personal pe care-l are el cu Geoană, a angrenat deja tot partidul. În plus, PSD s-a făcut de râs în Senat. Și de aici se naște o întrebare: de ce BPN a votat în unanimitate demararea procedurilor? Și de ce atât Ion Iliescu cât și Adrian Năstase n-au spus nimic în sensul ăsta luni seară?

Voci din tabăra celor doi îl scot vinovat pe Ilie Sârbu. Alții mizează pe faptul că Victor Ponta și-a făcut destui dușmani în partid, atât prin deciziile interne luate- vezi cazul Vanghelie și altele- cât și prin negocierile din USL cu împărțirea candidaturilor.
Mai sunt unii care cred că lui Victor Ponta luni i s-a întins o capcană în care a picat. Nu cred nici asta.

Eu cred că Ponta are acum de jucat cartea vieții lui ca președinte al PSD. Dacă face un singur pas înapoi, s-a terminat. Lider de facto n-ar mai fi el. Și mai cred ceva. Nu trebuie subestimat nimeni pentru că încă...se joacă.

"Dumnezeii României"

2011-11-07T23:59:00.003+02:00

Când mafiotul inculpat cu care se sfăuia ieri Mircea Geoană în plen spunea că judecătorii de la Curtea Supremă sunt "Dumnezeii României", mulți au realizat câtă dreptatea avea. Așa cum e Voicu, cu creierul lui de cămătar, a reușit să scoată o sintagmă memorabilă.
Dar dacă cei de la Supremă sunt Dumnezeii, cei de la CSM cine sunt: oare apostolii?
Mărturisesc faptul că, de ceva vreme, sunt la fel de interesată de ce se întâmplă în Justiție așa cum sunt, de atâția ani, interesată de Politic.
Cangrena e la fel de mare. Și la fel de periculoasă. Numai că nu se vede.

Ca să porți o discuție cum un judecător al CSM sau chiar și al Curții Supreme, mai întâi recomand un extraveral sau distonocalm. Pentru liniștea dumneavoastră.
Ei sunt stat în stat. Punct. O castă. Unșii lui Dumnezeu trimiși pe pământ iar dacă spui ceva, îți dau în cap cu independența Justiției. Pe scurt, orice ai spune le afectezi independența.
Ei nu pot să judece, că se judecă prea mult la televizor. Ei nu știu că au colegi corupți sau, mă rog, unii suspectați de corupție, pentru că atunci când trebuie să se uite... nu se uită.

Mai e Barbălată la dvs. purtător de cuvânt?
Bineînțeles.
Cum bineînțeles?
Doamna Barbălată este.
Și ce aveți de gând să faceți?
Păi ce, a făcut ceva?
Noooo..Doar e suspectată de asta, asta și asta...
Sunteți sigură?
Caut pe netul telefonului să văd dacă nu am înnebunit eu sau...interlocutorul.
Uitați..aici.
Fantastic! îmi zice. O să sesizez președinta!

Fantastic și șocant aș zice. La cât teatru ieftin se joacă la Curtea Supremă. Acolo este un melanj între corupție, prostie, șmecherie, slăbiciuni și moșteniri. Între cei mai tineri și cei mai bătrâni. Între cei care nu renunță și cei care se lasă înghițiți de sistem. CSM-ul e cea mai bună dovadă.
Horațius Dumbravă n-a reușit să facă nimic- asta ca să fiu elegantă. La fel și ceilalți doi.

Păi și cum, venți dvs. aici să ne schimbați regulile după care lucrăm noi de 200 de ani?, spunea un judecător.
Ei bine, da.

Judecătorul cu pricina a fost pe vremea lui Ceaușescu, procuror la Procuratura Generală, Direcția I urmărire penală și supravegherea urmăririi penale.
Acum, în 2011, e la fel. Nici n-ai zice că au trecut 22 de ani peste țara asta.
Pleci năuc la auzul veștii că așa se prezintă unul dintre cei mai deschiși dintre inamovibili.

AFP: Motivatiile unei erori politice majore din partea lui Giorgios Papandreou

2011-11-03T23:11:00.007+02:00

Analiza AFP e foarte bună. A fost tradusă și preluată și de Hotnews. Un profil al lui Papandreou poate fi găsit și aici . Ca și cronica zilei în care Grecia a părut că vrea să se sinucidă. Victor Ponta a ratat ocazia să tacă.

In vreme ce guvernul elen isi joaca supravietuirea, analistii speculeaza asupra motivatiilor care l-au determinat pe premierul grec sa comita o eroare politica majora prin propunerea unui referendum national, o initiativa asupra careia s-a declarat dispus sa revina, comenteaza AFP.

Principala preocupare a Greciei, de joi, a fost sa afle de ce Giorgios Papandreou si-a aruncat tara si Europa intr-o criza fara precedent, intrebandu-se daca cumva a fost vorba de "panica" in fata haosului de pe strada, vointa de a zdrobi opozitia "reticenta" sau dorinta inconstienta de a se recunoaste infrant.

Joi dupa-amiaza, el a anuntat ca ar fi dispus sa renunte la referendum, pus in fata amenintarii partenerilor, consternati si ajunsi la capatul rabdarii, cu taierea ajutorului financiar pentru Grecia si excluderea sa din zona euro.

Liderul, pana in prezent cunoscut pentru calmul si abilitatile sale de negociere, a cauzat panica in Europa anuntand luni, spre surprinderea tuturor, decizia de a supune unui referendum acordul european privind sustinerea financiara a tarii, incheiat cu mari eforturi la Bruxelles, intre cele 17 state membre ale zonei euro si sute de bancheri, in noaptea de 26 spre 27 octombrie.

"Este dificil de gasit o explicatie rationala" a acestui gest, a declarat Thanassis Diamantopoulos, profesor de stiinte politice la Universitatea din Atena, care apreciaza ca este necesar sa se "recurga la psihanaliza" pentru a intelege.

"Constatand ca guvernul sau se prabusea, el poate a dorit, intr-un mod total iresponsabil, sa incerce orice ar fi fost posibil: fie sa atraga, in caderea sa libera, intregul sistem politic sau chiar zona euro, fie sa para marele maestru al jocului, la fel ca bunicul si tatal sau, "doi fosti prim-ministri carismatici", a apreciat Diamantopoulos.

El mai pune in discutie si "oboseala si o problema de rezistenta fizica si psihica" in fata tensiunilor conflictuale la care a fost supus Papandreou inca de la venirea sa la putere in 2009, perioada care a coincis cu declansarea crizei datoriilor din care tara sa se chinuie sa iasa in prezent.

Politologul George Sefertzis, un apropiat al familiei Papandreou, indica "doua resorturi ale acestei maini de poker": unul psihologic- "panica" si unul politic- "cautarea legitimitatii" necesare pentru "revigorarea" unei tari reticente fata de rigurozitatea disciplinei si masurilor de austeritate prescrise de UE si FMI, in schimbul promisiunilor de salvare.

"Faptul ca a fost numit "tradator" al Greciei in timpul protestelor de vinerea trecuta, care au provocat anularea paradei de ziua nationala (un lucru nemaintalnit in Grecia), a jucat un rol major", spune Sefertzis .

Fiul unei americance, crescut in exil pana in 1974, pana la sfarsitul Dictaturii Coloneilor, Papandreou, huiduit timp de luni de zile si numit "servitorul Bruxellesului" sau "angajatul model al FMI", el a spus candva ca este "grec prin alegere si nu prin necesitate", reaminteste analistul.

In opinia lui Sefertzis, Papandreou "nu ar fi avut de ales", fiind obligat "sa se confrunte cu pericolul unei situatii scapate de sub control" in interiorul tarii.

"Vinerea trecuta, extrema stanga si extrema dreapta au manifestat impreuna in strada, impotriva guvernului, miscare ce ar fi putut conduce la haos o tara in care administratia nu mai functioneaza si unde oamenii organizeaza proteste la fiecare doua zile".

Parlamentarii greci "nu pot iesi in strada fara a fi jigniti", in contextul in care, pentru a-si indeplini angajamentele, majoritatea socialista va trebui sa faca noi sacrificii, a subliniat Michalis Spourdalakis, profesor de stiinte politice la Facultatea de Drept din Atena. "Nelinistea si furia sunt peste tot", a spus el, adaugand ca "Papandreou este prins in ele".

"Impasul politic" a fost agravat de intransigenta opozitiei de dreapta, acuzata de iresponsabilitate, inclusiv in interiorul familiei politice europene din care face parte, pentru opozitia constanta fata de apelurile lui Papandreou la unitate nationala.

Joi, pentru prima data, Antonis Samaras, rivalul conservator al lui Papandreou, a declarat ca ar fi de acord cu un "guvern de tranzitie", care sa garanteze ca statul elen va implementa planul european de salvare.

Sustinator declarat, de multi ani, al democratiei participative, Giorgios Papandreou a primit sprijin din partea reprezentantilor de stanga si miscarii antiglobalizare din Europa, dar, si mai ironic, a beneficiat de sprijinul mass-mediei si reprezentantilor conservatori germani, care au cerut Uniunii Europene sa indemne la putin mai multa democratie in procesul de luare a deciziilor.

Cum a furat Geoană vizita Opoziției în SUA

2011-11-02T23:54:00.020+02:00

Da, Geoană a fost la Fox. E adevărat, la Fox Business- "Closing Bell", dar tot Fox e. Iar prezentarea a sunat așa: "Romanian Senate President on Efforts to Join Eurozone. Romanian Senate President Mircea Geoana on how the Greek debt crisis impacts Romania’s effort to join the Eurozone". Intervenția e chiar foarte bună și este interesant că e făcută la postul cu o audiență considerabilă care susține interesele republicanilor. Și poate deloc întâmplător, Geoană este invitat în emisiunea lui Liz Claman. Liz Claman spune, la finalul interviului, că este pe jumătate româncă. Dar nu asta e important. Important e că ea este evreică. În prezentarea ei, Claman susține că are părinți canadieni și, într-adevăr, bunici ruși ajunși în Canada. Concluzia e că întortocheate sunt căile Domnului dar ele, uneori, te ajută. Și pe Geoană l-au ajutat pentru că a știut exact pe cine se bazează și la cine să apeleze.

Anyway, Geoană s-a mai întâlnit în SUA și cu Ellen Tauscher, SubSecretar de Stat pentru Controlul Armamentelor și Securitate Internațională, cu senatorii Harry Reid, liderul grupului democrat, majoritar in Senatul SUA, cu republicanul John McCain, membru al conducerii Comisiei pentru forte armate din Senatul SUA. Și asta n-ar fi nimic.

Pentru că istoria neîmpărtășită a vizitei lui Geoană în SUA sună cam așa: în această săptămână, fix în aceste zile, Crin Antonescu, Victor Ponta și Sorin Oprescu ar fi trebuit să fie în marea vizită-surpriză din SUA. Sorin Oprescu, la invitația lui Bloomberg, a plecat primul. El urma să își termine vizita și apoi să intre în programul celorlalți doi- Antonescu și Ponta care, din câte înțeleg, aveau întâlnirile deja stabilite.
Cumva, Mircea Geoană a aflat de toată desfășurarea de forțe. Și cum supriza nu e pentru cine se pregătește este pentru cine aterizează, Oprescu a plecat voios în America și, pe nepusă masă, în loc de Antonescu și Ponta, s-a trezit cu...Geoană. Pare-se că vizita lui Geoană a surprins chiar și ambasada SUA. Geoană și-ar fi pregătit vizita exclusiv prin relațiile personale pe care le are dar și cu ajutorul Joint. Adică American Jewish Joint Distribution Committee, organizație care, pe vremuri, alături de alții, au insistat, l-a sprijinit și chiar propus pe Geoană să ajungă ambasador în SUA.

Și așa, Geoană a ajuns ca "lider al Opoziției", fost candidat la Președinție și actual președinte al Senatului în America. În paralel, a ajuns și Sorin Oprescu. La aflarea veștii, Antonescu și Ponta au rămas muți, negri de mânie și interziși la sol dându-și seama că Geoană le-a făcut-o special și a manevrat totul artistic. Toate întâlnirile lor au fost reprogramate pentru februarie anul viitor.

Eu mă gândesc la Oprescu acum. Cam ce față o fi făcut, ce-o fi fost în mintea și la gura lui când s-a trezit cu Geoană în SUA... Acum, ce-o să facă? O să-l roage pe Bloomberg să-l mai invite o dată și în februarie 2012, ca să se strângă toți de mână într-o foto family cu Ponta și Antonescu?

UPDATE 1. Un anonim îmi scrie că Geoană s-a întâlnit și cu potențialul candidat republican Președinție, Mitt Romney. Fotografiile de mai jos sunt, într-adevăr, pe pagina lui Geoană de facebook, sub titlul "o conversație utilă și interesantă cu Mitt Romney, la New York".

UPDATE 2. Și ca să fiu cârcotașă până la capăt, am căutat pe siteul primăriei din NY să văd ce mare întâlnire a avut Oprescu cu Bloomberg. Rezultatul...niciuna. În fapt, Oprescu participă azi, alături de alți 20 de primari din lume la o conferință- summit- organizat de Primăria New York, Banca Mondială și Universitatea Columbia. O conferință la care el NU vorbește. Programul poate fi consultat aici. În anunțul dat de Oprescu, se mai spunea că "va avea și alte întrevederi la New York. De asemenea, primarul general al Capitalei va avea o serie de întâlniri și la Washington". Bun, să zicem că la conferință, printre alți 20 de primari, Oprescu apucă să dea totuși mâna cu Bloomberg. Dar celelalte întâlniri din New York și Washington trebuie verificate. Dacă ele, într-adevăr, există.

UPDATE 3. Pentru că mă distrează subiectul, mai jos, delectați-vă cu mai multe instantanee din vizita lui Geoană în SUA.

Prompteristele

2011-11-02T00:48:00.002+02:00

Am prostul obicei să ascult știri. Multe știri. Și, bineînțeles, știrile prompteristelor sunt cele mai delicioase. Adică nu știi...Să râzi sau să plângi. În ce hal a ajuns presa din România. Și te gândești: e vina lor exclusivă sau e vina șefilor care le lasă să zburde pe ecran de dimineața până seara?
Aici sunt două curente de gândire. Șefii care spun: arată bine, să intre pe post pentru că se rulează după aceea. Și mai sunt și câțiva care se gândesc: poate ar trebui să aibă și ceva în cap, dar și ceva experiență, dragele prompteriste. Doamne ferește să nu dea un breaking news peste ele!

Cu prima categorie de șefi, mărturisesc, n-am fost de acord niciodată. Și îi cunosc bine pe unii care fac asta. Dar...știți cum e: breaking newsul vine și nu te iartă. Miss Cutremur știe. Și probabil a intrat deja în istoria neagră a știrilor televizate.

Bun, am înțeles că, mai nou, pentru a fi prezentatoare de știri nu trebuie să știi cum îl cheamă pe șeful DNA (la ce folosește?), nu trebuie să știi cum se pronunță Marcel Proust sau, mă rog, să faci diferența dintre Gabriel Liiceanu și Gabriel Liceanul. Chiar așa...pe cine interesează în țara asta?
În seara asta, una bucată zână mi-a zgâriat urechile. După un tir artistic de bâlbe, am cedat. Și am ales CNN-ul.
Acolo, ca și în multe televiziuni și agenții media din lume, există o ierarhie. Și un set de valori. Și nu oricine poate ieși pe sticlă și spune/recita/ citi toate prostiile.

La Reuters, ca să ajungi producător general, editor in chief, senior/ director cameraman trebuie să ai niște lucruri serioase în spate. Pentru un operator de top, de exemplu, ca să ajungi într-un asemenea post, trebuie să fi trecut prin zone de conflict, toate genurile de filmări și chiar și entertainment. Defilările de modă sunt cel mai dificil de filmat, îmi mărturisea acum câțiva ani, șeful operatorilor de la Reuters. Pentru că omul ăla în 30 de secunde, trebuia să capteze exact ce trebuia: fibra, produsul, ce-l definea, ce-l scoatea în evidență, machiajul, mișcarea, poza...Și câte și mai câte. Putea să-ți vorbească despre o ținută Armani- materiale și fibre- cu aceeași pasiune și exactitate cum îți povestea și despre criza ostaticilor din Iran, din '79. Pentru că, foarte important, omul ăsta nu arsese etapele. Iar feedul Reuters pentru care lucra producea acum, pe tot mapamondul, mii de euro pe secundă de filmare.

La noi în țară, etapele nu sunt, valorile nu sunt, cunoștințele nu sunt, experiența nu este.La noi în țară, așa ceva nu există.

Fatty, când te retragi din presă?

2011-10-27T01:00:00.004+03:00

B.C., S.R.S., C. N., M.C., V.C., R. D.,V.S. și-ar mai fi câțiva. Ce au în comun toate aceste personaje? Simplu. Banul, mafioții, șantajul și traficul de influență. Unii au obținut contracte de milioane de euro, alții au case la Viena și nu numai, unul stă în casele defavorizaților, altul își luase concediu un an sau doi din cea mai importantă instituție a statului ca să-și încaseze banul și să nu-l dea afară următorul președinte, altul dă cu mașina peste niște tineri și-și “aranjează” probele din dosar, unul stă la fundul lui Mitică Iliescu poate-i mai dă vreo hârtie, altul bea de stinge și se face de râs prin diverse locuri, unul dintre ei vine publere chiar în emisiuni televizate. Doi l-au șantajat pe șeful ANI. În general, toți îl venerează forever pe “fatty” Vîntu. Le-a pompat destui bani în buzunare. Alții, de ceva timp, s-au reprofilat. Cert e că majoritatea primesc “ordinul de zi pe unitate”. Destui dintre ei au probleme cu Justiția.

Toți plâng sau urlă la televizor.

Cazul Huidu: Sânge și nisip

2011-10-18T03:08:00.018+03:00

În agora, piața publică a Romei antice, dacă gladiatorul nu lua gâtul victimei, gladiatorul își risca, uneori, propria-i viață. Trebuia să fie sânge, sânge mult, baie de sânge, show, mulțime excitată. Trebuia să fie urlete, zbierete, isterie, demență...musai, sânge pe pereți. Cetatea, regele, sfatul bătrânilor, prostimea- toți să fie fericiți. Cota călăului creștea pe măsură ce victima era mai importantă, demonstrația mai sângeroasă și mulțimea tot mai satisfăcută de ea.

Asta era acum mai bine de 2400 de ani, Înaintea Erei Noastre. Eu de două zile mă uit la televizor, de când a apărut chiar prima informație, și constat că, în această țară, nimeni nu a progresat cu absolut nimic. Nici măcar autostrăzi nu avem.

Văd oameni care condamnă, oameni care înfierează, “martori cheie” peste „martori cheie”. Numai “martori- cheie”: martorul din grădină, martorul care zice că celălalt martor n-a fost în grădină... Nu era nimeni în grădină?! Martorul din spatele Loganului, martorul care a fost depășit, martorul care a vrut dar n-a intrat în depășire, martorul care a stat lângă alt șofer, taximetistul , glugi pe cap, alte glugi pe cap, wtf?! Românu-i curajosul anonim care înjură, musai în direct și pe la colțuri. Mi-a spus cineva că până și Ioana Maria Vlas și-a dat cu părerea ca, de altfel, toți dârzii apărători ai democrației și țărișoarei noastre dragi. Politicieni, sindicaliști, actori, interpreți, muzicieni...De ce să nu-l luăm și pe “prietenul Vîntu” sau alți “celebri oameni din presă” despre care dacă ar ști autoritățile și poporul ce probleme au nu ar putea să stea nici cinci minute la volan. Dar ei sunt șmecheri și vedete. Și conduc bine merci...

A reușit presa să împartă poporul telespectator pro și contra Huidu? Da, cu siguranță, asta a reușit. Sângele e împroșcat pe pereți, lumea e-n extaz.

Ce știm cu siguranță despre cum s-a petrecut accidentul? Nimic. Nisip. Ce știm despre cauze? Nimic. La fel, nisip. Ce știm despre efecte? Trei morți despre care nu vorbește nimeni. Durere crâncenă, dramă, vieți spulberate. Ce știm despre Șerban Huidu? De toate. Pun pariu că-l vor urmări paparazzi și nu numai ei săptămâni bune, dacă nu luni întregi, după acest teribil și nefericit accident.

Se vorbea despre accident dacă la volan nu era Șerban Huidu? Nu, categoric, nu. Acum mai bine de o lună, dacă nu chiar două, eu și colegul meu Andrei am fost martorii unui teribil accident petrecut chiar în fața noastră. Cred că 15-30 de secunde ne-au salvat de tragedie. Șofer teribilist, morți, răniți, mașină care a luat foc, viteză excesivă, derapaj pe linie de tramvai, sol umed. Da, aici, în București. S-a dat puțin la știri. A doua zi, nimic nu s-a întâmplat.

Știe cineva oare că, de la începutul anului și până acum, au fost peste 5100 de accidente asemănătoare? Știe cineva că peste 1500 de oameni au murit? Nu. Sunt șmecherii la volan un fenomen național? Sunt. În București, pieton să fii și ei te enervează la culme. E Poliția Română depășită demult de fenomen? E. Se face ceva pe tema asta? Nu. Mâine vor muri alții. Alții despre care nimeni nu va mai vorbi.

Este controlul medical o problemă în țara asta? Este că nu se face, sistemul e prost. Sistemul făcut de politicienii tembeli ai acestei țări. Știe cineva cum se discută Codul Rutier, care se schimbă de 100 de ori pe legislatură, în comisii? Nu uitați, comisiile de specialitate sunt “laboratoarele legilor” sau, cel puțin, așa se spune. În realitate, se chiulește pe rupte, se votează politic...De cele mai multe ori, nimeni de acolo nu e specialist.

Se iau în România permise pe șpagă? Se iau...De la politicieni la șmecheri cu bani. E un om la 90 de ani apt să conducă, are aceeași acuitate și aceleași reflexe bune ca unul la 30-40 în trafic? Nu, evident. Eu circul cu taxiul. Și taximetriștii sunt cel mai bun barometru în acest caz. Chiar acum câteva zile un taximetrist în spume mă întreba: “Domnișoară aveți carnet?” “Nu, Slavă Domnului” “Dacă o să vă luați vreodată, ascultați la mine că sunt taximetrist de 20 de ani: să vă feriți de cei care au peste 60 de ani, bărbați și femei care au volanul în mână. Sunt pericol public, domnișoară!”. A doua zi, ce să vezi pe bulevardul Carol? Un domn de peste 70 de ani bloca toată intersecția. Un șmecher într-un jeep a tâșnit, în linie dreaptă, razant. Au lipsit câțiva milimetri să îl facă, Doamne Ferește, praf!

Așa că îmi e efectiv silă de marii bărbați de presă. Cum au scăpat ei din accidente, cum pun la zid, cum dau verdicte. Pe televizoarele din România vorbesc clarvăzătoarele, vrăjitoarele și toate nebunele lumii despre viața numitului Huidu Șerban. Linșaj mediatic se numește operațiunea. Eu, așa cum mă știu, cu siguranță aș fi scris aceleași rânduri indiferent de care vedetă din țara asta ar fi fost la volan. Dar vă întreb pe voi, stimați colegi și colege de breaslă: Vă place? Sunteți mândri? Râdeți, de cele mai multe ori, de Dan Diaconescu. Mă scuzați, dar care-s diferențele dintre otv-ismele lui și voi cei de acum?

În țara mea, care nu mai e a lui Sorin Ovidiu Vîntu...

2011-10-13T00:00:00.007+03:00

În țara lui Sorin Ovidiu Vîntu...

toți, absolut toți șefii serviciilor de informații făceau sluj și erau chemați la ordine de către eternul mafiot. Unora le-a făcut și case. Vă amintiți, erau vecinii dvs. Acum, vă cred, sunt alții și toți vă scot din sărite. Deh, cei vechi nu mai sunt demult la butoane. Timofte a murit. Fulga e în viață. Restul, asemenea cârtițelor, stau pitiți. Nu prea mai au putere, nu prea vă mai folosesc la nimic. Durerea, setea de răzbunare- sincer, vi le înțeleg. Șocul trebuie să fi fost enorm.

Ce se mai întâmpla în țara lui Sorin Ovidiu Vîntu?

Păi, puteai să prăbușești FNI, să lași peste 300 de mii de oameni pe drumuri, să devalizezi bănci, să scoți oameni din țară, să ajuți infractorii, să scapi basma curată, ba chiar să fii văzut ca mare guru. Acum, nu mai este așa.

În țara lui Sorin Ovidiu Vîntu...

puteai să pui președinți ai României, puteai să-i răzgândești, puteai să-i faci să nu mai candideze- declarându-se învinși de tine. Acum, lucrurile s-au mai schimbat. Până și președinții s-au mai deșteptat.

În țara lui Sorin Ovidiu Vîntu...

“nu sunteți liberi, nene”. „Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat! Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizaţia lui Vîntu şi răspunde la comanda lui Vîntu. Îmi construiesc o organizaţie conform intereselor mele”. Politica asta a înregistrat deja un prim faliment.

În țara lui Sorin Ovidiu Vîntu...

unii jurnaliști au ajuns în așa hal încât să uite de meserie. Plâng de-a dreptul când le e arestat mafiotul, se vaită, se îngrijorează pentru bănișorii lor, devin fiare, dau în cap politicienilor. Uită de ei. Aș putea detalia pe această temă. Aș putea da și nume și prenume. Dar n-am s-o fac. Unii mai suferă crunt și acum...

În țara mea, domnule Vîntu...

sunteți un mafiot. Un actor prost, chiar jalnic. Și un patron absolut imbecil. N-am fost atrasă niciodată, dar niciodată, de mirajul creat în jurul dumneavoastră. Prin 2003 cred, într-o întâmplare pe care probabil o voi istorisi în memoriile mele și de care sigur nu vă amintiți- nici n-ați avea cum- mi-am dat seama cât sunteți de prost. Și erați la putere atunci... Asta, cu siguranță, cred că vă amintiți.

În țara mea, domnule Vîntu...

jurnalistul nu stă non-stop la telefon să primească indicațiile de la patron. Sau, mă rog, în diverse alte nepotrivite locuri. V-am văzut oripilat de jegul din presă. Păi, prin telefon sau altfel- iar nu detaliez, jegul, domnule Vîntu, chiar de la dumneavoastră venea. În calitate de ratat patron de presă, vă amintesc că jurnalistul are datoria să fie echilibrat, să informeze corect opinia publică. Pentru că opinia publică și credibilitatea lui sunt mai presus de toate. Mai presus și decât manipulările grosolane ale unui bătrân mafiot multiplu- pușcăriaș trist.

Vă vine sau nu să credeți, domnule Vîntu, oamenii, cetățenii acestei țări nu sunt atât de imbecili pe cât îi credeți dumneavoastră. Eu am înțeles că încă mai credeți în rezultatele Insomar din decembrie 2009. E strict problema dumneavoastră. În cazul ăsta, în țara dumneavoastră, vă este președinte al României distinsul Mircea Geoană și ministru de Interne - Cătălin Voicu. Vă place să trăiți acolo. Crima organizată și prostia e toată concentrată într-un loc. E mai ușor să controlați, vă cred. Dar în Realitate, afară, este altceva!

Afară, eu, jurnalistul, aștept să se întărească statul ăsta ca să vă văd, în sfârșit, în pușcărie. Pentru că așa cum știți și dvs., acolo vă este, de fapt, locul. Aștept ca judecătorii să nu mai fie impresionați de dvs. și de alții, aștept ca Justiția să își facă odată datoria. Pentru că în țara mea și a altora, domnule Vîntu, nu poți face atâtea fapte abominabile, înfiorătoare de-a dreptul, și să scapi nepedepsit.

Pe scurt, în țara dumneavoastră, domnule Vîntu, eu și probabil alții ca mine, pur și simplu, nu putem trăi...

Syria: Inside the secret revolution

2011-10-01T03:33:00.003+03:00

Cui îi e frică de Omar Hayssam?

2011-09-09T00:12:00.003+03:00

“Nu sunt tratate privind Omar Hayssam. Dumneavoastră știți dar alții au fost greșit informați. Aceste acorduri vor fi scoase din procedura de suspendare, de o lună și jumătate, în condițiile în care România va avea motive, alături de comunitatea internațională..Noi nu putem să încălcăm poziția Uniunii Europene, noi nu putem să încălcăm sistemul de sancțiuni internaționale care include anumite poziții care trebuie respectate ferm. Mai departe, celor care sunt atât de interesați de cazul Omar Hayssam le sugerez să se uite pe acordul în vigoare de mai multă vreme - de cooperare judiciară între România și Siria - inclusiv la posibilitatea pentru extrădare de a folosi prevederile unui acord în vigoare. Apropo, eu sunt interesat și Opoziția dacă politizăm treaba asta, n-are nimic de-a face cu PSD, e poziția comisiei de politică externă și cei de la Putere au votat procedura asta - suntem ținuți de angajamente internaționale. Suntem interesați ca extrădarea chiar să aibă loc. Și domnul resprectiv, condamnat pentru terorism, chiar să spună niște lucruri. Dar poate vom avea o discuție, mai pe larg, pe această temă… .”

Asta a declarat astăzi Titus Corlățean, în emisiunea Actual B1. L-am întrebat despre tratate pentru că prea mult am umblat după ele. Și n-am uitat cam cât de complicată a fost semnarea lor, atunci când Bashar al Assad a venit în România.

În mod ciudat, tratatele și acordurile sunt blocate în Senat. În comisia de politică externă mai precis. Teoria comisiei este că, dacă tratatele ar fi ratificate, România ar încălca sancțiunile internaționale impuse regimului al Assad. Eu știu că documentele sunt deja semnate încă de pe vremea în care în Siria nu era ce e acum. Iar ele, practic, reglementează relațiile, pe anumite domenii, între România și Republica Arabă Siriană, indiferent cine se află la putere în cele două state. Deci mă tem că teoria comisiei nu prea stă în picioare. Sau, mă rog, poate nu sunt eu specialistă...Oricum, nimeni nu a lămurit clar problema.

Mai e un aspect. Omar Hayssam nu e un nobody. Interesul tuturor ar trebui să fie ca acest individ să fie adus în țară. Speța e complexă, Hayssam e un personaj mult prea interesant ca să fie abandonat, e condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acte de terorism, au picat șefi de servicii o dată cu fuga lui și, cu toate acestea, paradoxal, problema e înghețată.

Cui îi e frică de Omar Hayssam? Nu știu. Dar cuiva pare să-i fie frică...Personajul a tranzitat, oricum, tot ce-a putut și cât a putut. Așa că, probabil, sunt mulți. Mulți care nu și-l doresc să se întoarcă.

Și încă ceva. Chiar dacă Bashar al Assad, așa cum a declarat presei de la noi în diverse interviuri, nu părea foarte dispus și încântat să-l dea pe Hayssam, ce garanție are comisia de politică externă că următorul regim sirian, dacă va fi unul, îl va trimite pe Hayssam la București? Niciuna.

În atenția echipei de zgomot

2011-08-03T21:44:00.006+03:00

18-49 este targetul comercial pentru care se luptă toate televiziunile din țara asta. Adică este publicul pentru care, în televiziuni, vine publicitatea. Cine este peste 49 de ani, în mare parte, sunt pensionari. Așa că...mult succes le doresc tuturor. Cert este că aseară, între ora 19.00 și ora 20.00, adică în timpul interviului cu președintele Traian Băsescu, pe targetul comercial, B1 a bătut A3. Și o face cam des în ultimul timp. Pe acea oră, media a fost de 0,5 iar a A3 mai mică iar pe Actual B1 (adică două ore 18.00-20.00) media a fost de 0,4 și A3 mai mică decât a B1.
Iar dacă este să vorbim de all urban și urban 18+, fix pe acea oră, 19.00-20.00, RTV a bătut A3. Așa că vorba aceea... "când vulpea nu ajunge la struguri spune că sunt acri".

P.S. Nu vă mai chinuiţi cu înjurăturile sau linguşelile că nu voi aproba niciun comentariu la această postare. Am experienţă suficientă în asemenea situaţii. Aşa că ştiam la ce să mă aştept.

Infarctul moldovenesc

2011-06-08T01:35:00.011+03:00

Când am venit din R. Moldova, anul trecut, am scris că nu e exclus ca Dorin Chirtoacă să piardă Chișinăul. Și că localele de anul ăsta vor fi următorul test. Am mai scris și că Republica Moldova e țara care-și merită propria soartă. Pentru că, nu-i așa? În orice stat democratic, e de presupus că poporul este suveran. Și suveranitatea și-o exprimă, la alegeri, prin vot.

Problema e că în Republica Moldova, la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut, s-a văzut cu ochiul liber că electoratul din Chișinău începe să redevină pro-comunist. Anul trecut, acesta a fost, după vot, marele șoc, asta a fost marea supriză. Chișinăul - sigurul tărâm care oarecum se îndepărtase de comunism se întorcea inexplicabil la el. De neînțeles pentru noi, justificabil pentru ei.

Salvarea AIE, dacă s-a putut numi atunci salvare, s-a numit diaspora- cea care a votat pro- Alianță, pe model românesc. Cu toate astea, șeful statului tot n-a putut fi impus. N-a avut suficiente voturi. Două luni au durat negocierile. Și au fost pe viață și pe moarte. Cu trimiși de la Kremlin, cu trimiși occidentali, cu greu Lupu a putut fi convins să facă opțiunea pro- Vest. Chiar și așa, Marian Lupu este și acum președintele interimar care, oricând, ar putea schimba barca. Și mulți știu asta. În orice moment el, s-ar putea reîntoarce la comuniștii care l-au îmbrățișat și lansat acum șase ani. De altfel, prima sa vizită oficială, ca șef de stat interimar a făcut-o la Moscova. Un semnal puternic, un mesaj că nimic nu e sigur. Totul cu el e mereu de negociat.

O altă problemă în R. Moldova este instabilitatea, lipsa reformelor și blocajul generate de iresponsabilitatea politicienilor. La Chișinău, da, ea e mult mai mare decât la București. Să nu uitam că, în ultimii doi ani, moldovenii au trecut prin 6 rânduri de alegeri. Parlamentare pe 5 aprilie 2009, parlamentare în 29 iulie 2009, locale cu două tururi în mai 2010, referendum eșuat în 2010, alegeri parlamentare în 28 noiembrie 2010, locale pe 5 iunie 2011. De șapte ori la urne! Și acum sunt chemați a 8-a oară. E infernal. Mi-l amintesc pe Filat cu apelul său, din noiembrie, de la Guvern:”Țara asta, poporul ăsta nu mai pot suporta încă un rând de alegeri” . Și uite că mai pot. Mereu la Chișinău, în ultimii doi ani, se joacă turul decisiv.

Acum, după alegerile de duminică, în consiliile raionale conduc comuniștii, în consiliile sătești- comuniștii, în alegerile primarilor- tot comuniștii, în Consiliul Municipal al Chișinăului- la fel, comuniștii. Primăria Chișinăului poate decide și schimba soarta țării. Igor Dondon- comuniști/ PCRM a obținut 48,07%, Dorin Chirtoacă- PL- 46,51%, Valentina Buliga- PD- 2,56%. Restul nu contează. Au luat, oricum, sub 1%. Dacă AIE ar fi avut un candidat comun, probabil că ar fi câștigat la limită. Și poate că, totuși, acum nu s-ar fi ajuns în turul doi de infarct.

Dar Mihai Ghimpu ce declară imediat? Că nepotul său, Chirtoacă, nu va accepta ajutor financiar de la colegii din AIE pentru turul doi la Primărie. “ Nu vom accepta bani de la Vlad Filat. Mulţumim, dar ne vom descurca cu banii noştri. În ceea ce ţine de finanţe, ne vom clarifica singuri", a declarat azi Ghimpu. Dacă asta nu e iresponsabilitate, atunci nu știu cum ea ar putea fi definită într-o asemenea situație. Și vorbim despre declarația unui fost președinte interimar al statului moldovean.

Poate Ghimpu nu realizează, dar lui Chiroacă îi trebuie acum tot sprijinul posibil și imposibil. Financiar, logistic, de orice natură.... Pentru că nu e o mare noutate. Și văd că e deja oficial. Președintele interimar, Marian Lupu a și declarat, la Moldova 1, că “ dacă Dondon câștigă în turul doi Chișinăul, alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile”. Asta înseamnă, logic, predarea țării pe mâinile PCRM.

Tot Lupu a recunoscut că, dacă vor câștiga Chișinăul, comuniștii nu vor avea niciun interes să deblocheze situația cu alegerea șefului statului. Iar cu majoritatea de mandate în foarte multe raioane din țară, PCRM își va alege singuri președinții de raioane. Asta înseamnă că i-ar putea convinge pe oameni de necesitatea altor alegeri parlamentare în care ei să fie aleșii și să se rupă definitiv pisica. Pentru că până acum, firava opțiune pro- Vest a ținut țara într-un infernal blocaj.

Pe fondul crizei, pe fondul sărăciei, creșterii prețurilor și șomajului din Republica Moldova, asemenea discursuri au prins și vor prinde în continuare. Și nu e deloc exclus ca scandalurile din AIE, orgoliile mici și interesele divergente ale “liderilor occidentali” să-l faulteze în așa hal pe Chirtoacă încât să piardă și Chișinăul dar să predea automat și toată R. Moldova oficial, pe mâna PCRM. E doar o chestiune de timp și de opțiune. Și mai grav este că asta stă în mana unui singur om: Marian Lupu. Un tip profund antipatic, arogant, foarte potent financiar și ahtiat după putere. În lipsa unui lider charismatic, dacă PCRM îi va garanta șefia statului, Lupu va defecta triumfător.

Soluția acolo este unitatea. Dar ultimii doi ani au dovedit că ea e imposibilă. Criza politică și constituțională a ajuns la paroxism. Vorba celor de la Stratfor: “Dacă partidele democratice nu vor fi în stare să se unească și vor rămâne divizate de personalitățile lor, atunci R.Moldova va trebui să accepte că PCRM e cel mai puternic partid din țară. Este o chestiune de abilitate a partidelor să treacă peste această etapă: crearea unui singur partid anti-comunist. Ca să facă asta, e necesar ca unele personalități din R.Moldova să accepte că nu vor domina . Deci mișcarea anti-comunistă din R.Moldova trebuie să decidă între cinci partide, cu cinci lideri, toți înfrânți, sau un singur partid și un singur lider care să-i unească. Problema e că, în R.Moldova, fiecare vrea să fie în fruntea a tot. ”

Până la urmă, istoria ultimilor doi ani a dovedit că mama Rusia a fost singura învingătoare din tot acest război al nervilor întinși geo-strategic. A reușit să divizeze Alianța, a reușit, pe fondul crizei, să-i convingă pe oameni s-o voteze și să ducă dorul regulilor sovietice, au reușit să țină țara în blocaj, au reușit să creeze un stat atât de instabil încât nimeni să nu-l poată folosi împotriva ei.

Revirimentul occidental a fost asfixiat cu mult cap, multă abilitate, multă organizare și mult ajutor de la Est...de către comuniști. Republica Moldova este și va rămâne mult timp a mamei Rusia. Indiferent dacă cineva va avea puterea să recunoască asta oficial...sau nu.

Update. Am uitat să subliniez că Marian Lupu a fost singurul lider al AIE care a refuzat să-și retragă candidatul pentru Primăria Chișinăului. A spus că a făcut-o în interesul Alianței. Interesul s-a văzut cred...în rezultatul catastrofal. Spre deosebire de Lupu, Vlad Filat și-a retras candidatul în favoarea lui Chirtoacă. Chiar și așa, Chirtoacă n-a putut candida din partea AIE, ci doar din partea PL, susținut și de PLDM.

Update 1. După o analiză făcută în seara asta, cei trei lideri AIE- Lupu, Filat și Ghimpu au decis să facă un spot electoral comun pentru susținerea lui Chiroacă. În plus, va exista și o declarație comună a AIE de susținere, declarații ale liderilor și o strategie comună de promovare pentru Chirtoacă. Adică ceea ce trebuia făcut de dinaintea primului tur. Acum s-ar putea să fie prea târziu.

Degeaba

2011-05-25T01:48:00.005+03:00

MIHAILESTI

Vezi mai multe video din stiri

"Domnule prim-ministru, ce măsuri veți lua, ce-o să faceți ca să evitați asemenea accidente în viitor?"
"O să-i sancționăm pe vinovații de la Mihăilești. O să-i aducem în fața televiziunii și o să-i împușcăm. Am încheiat subiectul."

Întoarce spatele, se urcă în mașina cu girofar și pleacă. Microfoanele se preling pe lângă haina-i prețioasă și mulțimea de pesediști care ies din ședință, pe scările din Ion Ionescu de la Brad. Reporterii rămân fără reacție. Așa suna premierul României, Adrian Năstase, în zilele lui Mai 2004.

18 oameni muriseră, 13 fuseseră răniți sau mutilați pe viață, doi jurnaliști ai Antena 1 își găsiseră acolo sfârșitul, cu microfonul și camera în mână, pentru că ajunseseră primii la o știre, initial, banală.

20 de tone de azotat de amoniu explodase, craterul era uriaș, a fost asfaltat într-o viteză vecină cu demența, resturi umane încă mai erau găsite, iar Guvernul României era într-o plină criză de nervi pentru că veneau alegerile, nu stătea tocmai pe roze și n-avea nevoie de o problemă în plus. Nicidecum una ca asta.

Pe Adrian Năstase n-ai cum să-l iubești. Când îți dădea asemenea răspunsuri, când spunea că ai poteci pe creier sau când îi vedeai rictusul la fiecare țârâit nevinovat de telefon în nederanjantele conferințe de presă, te întrebai: "oare când o să se sfârșească ?". Și s-a sfârșit. S-a sfârșit și pentru Miron Mitrea, marele asfaltator al Mihăileștiului. "Măi, de ce să deviez traficul? A fost atentat, a fost vreo bombă? Soluția a fost una firească. Am decis ca drumul să fie redat traficului cât mai repede", spunea Mitrea la vremea aceea. N-am să-l uit niciodată.

Așa cum n-am să uit noaptea aceea când mulți oameni din Antenă au stat până-n creierii dimineții, într-un birou obscur, să recupereze tot ceea ce mai putea fi salvat din camera lui Ionuț Barbu. Marius Tucă, dacă nu mă înșeală memoria, a fost cel care undeva, pe seară, a adus camera și microfonul Elenei Popescu, recuperate din Mihăilești de oamenii de la Jurnalul. Bogdănescu, director tehnic al Antena 1 pe atunci, cu ochelarii pe nas și cu penseta în mână, în centrul unui grup de oameni, se chinuia să nu piardă niciun micron din banda aia. Pentru că pe banda aia era viață și era moarte, pe care le-am văzut cu toții îngroziți după câteva ore.

Imaginile s-au folosit în ziua ce a venit și în zilele următoare. A fost poate cea mai dură campanie a Antenei împotriva Guvernului Năstase. Meritată în totalitate. Puneam cap la cap declarațiile, reacțiile guvernanților cu ceea ce era în teren, cu ceea ce nu se întâmpla în Justiție, cu dramele și suferințele acelor oameni. Și oamenii câștigau mereu. Ei și numai ei aveau dreptate.

Ani buni camera, microfonul și caseta au stat în biroul lui Petreanu și al șefilor ce i-au urmat. Acum nu mai sunt acolo. Dar de fiecare dată când intram și stăteam mai mult, fără să vreau, privirea le cuprindea. Și-mi aduceam aminte. Uneori mai mult, alteori mai puțin.

Îmi aminteam că oamenii ăia sfârtecați, Ionuț Barbu, Elena Popescu și restul de 16 au murit degeaba. La fel și cei răniți sau mutilați. Absolut degeaba.

Continuarea...într-un text care face diferența, o postare marca Vlad Petreanu.

Ghici

2011-05-23T23:47:00.007+03:00

Și pentru că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi, propun cititorilor mei deștepți un mic test de perspicacitate. Ce eveniment credeți că va genera cele mai multe știri în perioada următoare?

A. Explozia dosarului Vămi

B. Lansarea programelor USL

C. Schimbarea lui E. Boc din fruntea Guvernului

D. Racolările de parlamentari ale USL și, implicit, potențiala pierdere a majorității în Parlament de către Putere

E. Remanierea guvernamentală

Las comentariile la liber. Iar pe cele cu injurii le șterg.

The prompter problem

2011-05-07T01:56:00.011+03:00

Astăzi, președintele american a fost la Fort Campbell, în Kentucky, să vorbească și să felicite trupele speciale implicate în lichidarea lui Osama. Citind presa americană, nu poți să nu remarci fotografiile cu Obama, în mijlocul militarilor, dar cu prompterul în față. Iar lucrul ăsta, pentru un lider politic, oricare ar fi el, nu l-aș recomanda niciodată. Are și prompterul rolul lui dar, așa cum este folosit, mi se pare o gravă eroare de comunicare. Nu numai că lasă impresia unui mesaj nesincer, a unui lider fals și, evident, distrage atenția, dar te poate pune și în situații penibile. Și niciodată, dar niciodată, prompterul nu se folosește în mulțime.

Update. Cum i-a dat de gol Christiane Amanpour pe americani încă din 2008, dezvăluind date despre locația lui Osama. Al Qaeda dormea, Osama se plimba liniștit prin grădină pentru că n-avea nici Internet și nici tv, pakistanezii se făceau că plouă, jurnalistul și-a făcut meseria iar cei care știau și-au pus în pericol propria operațiune.

Geronimo's controversies

2011-05-04T01:10:00.013+03:00

O temă extrem de serioasă, implicarea sau incompetența Pakistanului în chestiunea ben Laden, a ajuns pe locul doi sau chiar trei în topul temelor de dezbatere în presa americană, din cauza gafelor de comunicare pe complicatul subiect.

Mai întâi, a fost aruncatul în mare "potrivit tradiției islamice". Tradiția islamică n-are nimic de-a face cu aruncatul în mare. Apoi, au revenit. S-a dorit, de fapt, înhumarea în 24h. Și ca să nu existe pe undeva vreun loc de pelerinaj.

A urmat povestea cu persoanele găsite în locație. Femeia care era soția, nu era soția, era scut, ba nu era scut. A fost ucisă. Ba nu, a fost împușcată în picior. Câți au fost? 17?! 3 familii. Cifrele variază, ca și scenariile difuzate pe surse. Câți sunt în debriefing? Unde? Și sub ce jurisdicție? Câți au murit și cine mai exact? La fel...Nu se pot pune de acord. Poate că nici nu vor.

Se vor da publicității imagini? Probabil că da. Drudge anunță acordul lui Obama, alți oficiali neagă, unii anunță că încă dezbat. Șeful CIA declară că vor da până la urmă publicității imaginile, un oficial spune imediat că nu s-a ajuns la un acord. Până atunci, CNN anunță rezultatele unui sondaj: 56% vor să-l vadă cu ochii lor pe Osama mort, 44% spun că nu.

Altă fractură logică aparține Casei Albe. Ben Laden a opus rezistență, era înarmat, ba chiar a tras. Azi, la fel de oficial, povestea s-a schimbat. Nu era înarmat. Asta în timp ce un alt oficial spune că n-a opus deloc rezistență. Ba, din contră, individul s-a predat. Curierii erau înarmați, spune altul. Pe de altă parte, și NY Times scria că personajele dormeau, atacul i-a trezit. Panetta e întrebat și el, dar o scaldă. Dă de înțeles că nu era înarmat, dar poate a făcut niște mișcări periculoase pentru navy seals...?!?!?! Iar dacă, dintre cele trei variante, au ales-o pe cea a comandoului pentru a obține dovada supremă, de ce l-au mai lichidat dacă puteau să-l prindă alive? Nici pentru asta nu există încă un răspuns atât de bun de dat, încât să fie mai ușor de digerat. Tot CNN intervievează, după câteva minute, un navy seal care nu spune decât atât: "În asemenea situații, we follow orders". Nici n-ar fi putut să fie altfel, nu? CBS îl întreabă pe Panetta de același lucru, acum ceva timp. Și omul nuanțează, ca și la PBS: Au avut ordin să-l lichideze dar "ar fi existat o mică posibilitate să-l prindem alive".

Cea mai simpatică controversă a fost provocată chiar de șeful CIA care și-a dedicat ziua interviurilor. A dat și pentru NBC. În fine, după ce tot mapamondul a văzut fotografiile cu oficialii americani (The death stare) urmărind live operațiunea, Panetta vine și spune că în primele 20-25 de minute nu prea s-a înțeles nimic din imagini. Informațional, confirmarea a venit altfel. De la comandantul efectiv al misiunii care era campat în Afganistan. Era și logic. Atunci de ce au mai dat publicității pozele, dacă niciunul n-a văzut cum a fost lichidat personajul de la etajul 3? Erau speriați că elicopterul n-a putut ateriza pe acoperiș și planul s-a schimbat puțin? Oricum, nu e foarte clar până la urmă dacă și ce fel de imagini live au avut dinăuntru. CNN deja a luat peste picior Casa Albă, umblând cu fotografia pe stradă și întrebând oamenii la ce cred că se uita președintele lor și ceilalți top officials de aveau asemenea expresii. Răspunsurile...le-a auzit tot mapamondul. Și nu cred că le-au plăcut.

O ultimă problemă apare între CNN și însuși Panetta. În același interviu pentru PBS, Panetta e întrebat dacă ben Laden spune ceva înainte să moară. Panetta zice că nu crede că individul a avut timp să facă asta, totul s-a petrecut foarte repede. CNN citează imediat alte surse oficiale care spun că Osama a avut înainte să moară un mesaj, o replică, o reacție, o dedicație...something pentru americani.

“Geronimo EKIA”

2011-05-03T18:25:00.004+03:00

Drudge Report spune că va deveni cea mai vizionată fotografie din istoria modernă. O imagine cu Osama bin Laden mort, împușcat deasupra ochiului stâng. Președintele Obama și-a dat acordul să fie publicată cel puțin o fotografie, din cele trei seturi existente. Drudge și ABC confirmă asta. Însă AP mai vorbește de o așteptare importantă. Cea a oficialilor americani.
O înregistrare făcută de Osama audio și poate chiar și video- testamentul său propagandistic- care urma să fie dat publicității, pe canalele specifice, doar dacă va fi lichidat.
Deocamdată, pare că se așteaptă unii pe alții.
Detaliile adevărate ale operațiunii foarte probabil nu vor fi cunoscute niciodată. Două lucruri sunt însă sigure: Osama este mort iar locația a fost Pakistan.
Pe lângă pașaportul pentru cel de-al doilea mandat pe care lichidarea lui Osama i-l aduce lui Obama, operațiunea aduce o nesperată și extrem de rară victorie publică pentru CIA. În fapt, chiar acesta este titlul unui editorial din Time al lui Massimo Calabresi. Massimo Calabresi este un jurnalist care a acoperit spațiul sovietic, Europa Centrală, războaiele din Bosnia, Croația și Kosovo iar de 12 ani este la biroul Time din Washington, ocupându-se, printre altele, de Casa Albă și CIA.
Acum, are meritul de a obține primul interviu cu șeful CIA, Leon Panetta, după încheierea operațiunii. Panetta confirmă faptul că, dacă ar fi știut ceva, Pakistanul ar fi putut periclita totul iar informațiile găsite sunt "impresionante". Un interviu interesant, un succes jurnalistic demn de invidiat.

Reacția de o mie de cuvinte

2011-05-03T02:06:00.008+03:00

După aceste fotografii realizate de celebrul Pete Souza și, evident, date publicității de Casa Albă, pe CNN se întâmplă cam așa ceva:

Pe 12 aprilie anul trecut, Wolf Blitzer a realizat un duplex exclusiv cu premierul Pakistanului, Yusaf Raza Gillani. Dialogul clar și dinamic de atunci e acum... colosal:

"BLITZER: You have no idea. But you know for sure he's definitely not in Pakistan?

GILLANI: Certainly he is not in Pakistan. And even I don't know where he is.

BLITZER: How do you know for sure he's not in Pakistan?

GILLANI: Because our military actions are very successful. And we have a very successful operation in Malakand and Swat, and now in South Waziristan and elsewhere. If there would have been any chance, he would have been arrested or maybe -- I even don't know whether he is alive or not.

BLITZER: You think he might be dead?

GILLANI: I don't know.
So now, we can safely report with uncertainty that not only do we not know where the guy is, we for sure don't know for sure if he's alive.

Back to you in the studio, Mitch."

Acum, același Wolf Blitzer stă față-n față cu ambasadorul Pakistanului în US și discută despre ce știa și ce nu știa Pakistanul. Finaul emisiunii "The situation room" e de predat la școală, atât e de memorabil.
"Dacă e într-adevăr cum spuneți dumneavostră, haideți să vedem ceva". Cadrul se strânge ușooor și urmăresc amândoi duplexul, un jurnalistic glonț de argint.
După două minute, timp în care ambasadorul devine și mai întunecat decât este în realitate, Blitzer se uită fix în ochii lui și îi spune, pe un ton calm, ferm dar revoltător în același timp, doar atât: "Era la două ore de mers cu mașina de Islamabad, domnule ambasador". Pauză...Liniștea, lipsa de reacție aproape că ar putea crăpa ecranul.
Replica lui Blitzer a fost atât de puternică în contextul difuzării duplexului, încât ai fi crezut că ambasadorul va face infarct sau va fugi cu tot cu scaun din studio. Omul gângurește ceva dar totul e evident și, mai ales, totul i se citește pe față. O reacție care, evident, face mai mult decât o sută de dezbateri.

În acest timp, burtieră stă scris: "Casa Albă: ajutorul dat de Pakistan lui bin Laden este "de neconceput"."

Emisiunea se termină. Corespondentul CNN la Casa Albă spune, după alte două minute, că Osama era în acea locație de cel puțin trei ani.

Premierul Gillani este încă în funcție, ca și președintele Zardari.
Iar Blitzer este un excepțional jurnalist. Tehnica interviurilor pe care le realizează ar trebui predată în facultățile de jurnalism.

Precizare

2011-05-02T20:25:00.002+03:00

Pentru toți pe care îi chinuia aceeași întrebare, există un singur răspuns corect: Realitatea TV.

Istorie recentă

2011-04-22T02:38:00.008+03:00

Pe 2 decembrie 2009 a început totul. Popa era arestat la Jakarta iar Geoană se ducea noaptea la Vîntu acasă ca să-l calmeze şi să se relaxeze împreună. Pe 3 decembrie 2009, preşedintele Băsescu, pe care mulţi îl catalogau ca un om terminat, dădea lovitura în confruntarea finală din alegerile prezidenţiale. Imediat după, am primit un telefon pe care mă abţin să-l calific, în care eram acuzată că Traian Băsescu a câştigat prezidenţialele. Alegerile avea să le câştige Băsescu după alte trei zile. Pe 6. Iar pe 11 decembrie este săltat Voicu. Apoi, graţie lui şi inteligenţelor din juru-i, a picat şi Vîntu.

Suntem pe 22 aprilie 2011. După mai bine de un deceniu, Popa e adus în ţară să popească sau... nu, Vîntu nu se simte nici el bine deloc iar prietenul Voicu e de un an în arest. Un mic exerciţiu de istorie recentă. Enjoy, băieţi!

"O să vă cam popească Popa ăsta!"

O problemă

2011-04-20T16:38:00.008+03:00

Când citeşti materiale ca acesta sau acesta şi, dacă n-ai cunoaşte mai multe în privinţa lor şi a altora, ai zice că-s mari dezvăluiri, mari bombe de presă. În fapt, lucrurile sunt mult mai grave în presa românească. Personajele sunt doar două umile exemple.

Vă miră că un arogant declarat ocupă locuinţele sociale sau cele destinate persoanelor cu handicap şi plânge la televizor, cu lacrimi de crocodil dar din cu totul alte considerente, pe umerii pensionarilor, ai mamelor, ai nevoiaşilor? Nu, nu, să nu vă mire. El poate zice sau dori orice. Problema e că, în atâţia ani, i-a fost permisă situaţia asta.

Era personajul handicapat acum 11 ani când i-a fost repartizată casa? Era sărman? Era rupt în fund, cum s-ar zice? Am mari rezerve...Un asemenea nefericit nu poate consilia apoi, cu atât de mare succes, câţiva miniştri pentru ca apoi să ajungă mare facător de presă sau, mă rog, "lider de opinie".

Spre deosebire de primul personaj, cel de-al doilea, chiar a fost pe vremuri o marcă de presă. Că interesele şi viaţa l-au dus apoi şi pe el pe alte drumuri, e o cu totul altă problemă. Dar şi la el fapta era evidentă. Tinerii accidentaţi extrem de grav nu-l vor uita, cu siguranţă, pe Nistorescu toată viaţa.

Povestea s-a întâmplat în decembrie 2008. Întâmplător, chiar în acea seară, mă aflam în zonă. Suntem în aprilie 2011. Şi personajul e trimis în judecată. De ce abia acum? Simplu. Pentru că s-a refăcut tot dosarul, cazul fiind mătrăşit, la acea vreme, sub oblăduirea marelui ministru de Interne, Cristian David.

Deci despre ce vorbim? Despre culpe sau complicităţi? Părerea mea e că ultimele-s mult mai grave. Pentru că implică sistemul. Sistemul "te vorbesc, te aştern în cerneală bine sau, mă rog, îmi imaginez că plouă , dacă-mi dai şi dacă-mi faci". Ce-mi dai sau ce-mi faci e doar o chestiune de detaliu. Paleta e extrem de variată.

Fac asemenea personaje de ruşine breasla? O fac, bineînţeles. Şi nu numai ei. O fac şi alte măreţe nume care în timp s-au dovedit doar nişte şmenari şi şpăgari de presă.

A reacţionat cineva? A pus cineva "stop joc"? Nu. E, asta chiar e, cu adevărat, o mare problemă.

Despre cum se face meseria asta

2011-04-09T18:35:00.001+03:00

Aici. Directorul executiv New York Times. Fără comentarii.

E.M.Cioran: "Întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?"

2011-04-09T01:03:00.011+03:00

“Aţi veni la Răşinari? Nu ştiţi încă…”

“Nu ştiu, asta nu pot să spun...”

“Dar nu puteţi să spuneţi nici că nu veţi veni. Există o...”

“Da, nu, nu, nu, există...e real, ştii...Cred că nu, dar nu se ştie...Adică nu pot să mă pronunţ în mod absolut. Eu... întotdeauna mi-e frică să revăd locurile care au contat enorm în viaţa mea. Înţelegi?”

Au fost chiar ultimele vorbe ale lui Cioran spuse în stilu-i şi sinceritatea inconfundabile în “Exerciţiu de admiraţie”, uluitoarea peliculă realizată despre viaţa, trăirile, amintirile, gândurile, dialogurile şi neliniştile metafizice ale filozofului.

Mărturisirea este, în fapt, testamentul lui pentru România. O ţară şi un popor de care a fost tare mândru pentru că au reuşit până la urmă să înfăptuiască o revoluţie. “Aşteptam, aşteptam, aşteptam să vină şi parcă nu mai venea”, i se confesa pătimaş filozoful lui Caramitru. Spunea cineva că acel Decembrie ‘89 a fost, în realitate, cea mai agitată lună din viaţa lui Cioran.

A iubit fantastic România, deşi mulţi pot spune că a hulit-o la fel de tare. Ştia că e mare, aici ar fi fost mic şi ar fi vrut din tot sufletul lui ca ţara asta să aibă un destin eroic. “O ţară cu populaţia Chinei şi cu soarta Franţei (…) Un liric şi Emil ăsta...”, îl dădea de gol Ţuţea ironic dar şi cu mult umor.

Omul ăsta, Emil Cioran, a fost, în esenţa lui, un egoist îndrăgosit “enorm” şi iremediabil de propria-i patrie. Numai că enormul ăsta voluptuos l-a simţit mereu de la înălţimea, libertatea, simplitatea şi măreţia sa.

"À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii, non?!"

Impotenţii

2011-04-08T17:23:00.005+03:00

O intervenţie telefonică a ministrului Culturii, Kelemen Hunor, la B1 TV, de acum câteva minute, ne-a umplut de respect.

În esenţă, el spune aşa: au ştiut din 2009 că Ica Cioran vrea să vândă manuscrisele. Doamna Cioran chiar a contactat ministerul Culturii. A vrut pe ele doar 100.000 de euro. Dar nu era el ministru, ci Paleologu, alt artist...Deci nu ştie mai multe... Nu ştie nici de ce ministrul de atunci sau el nu le-au luat.

Acum, spune că n-a primit nicio informare de la MAE. N-a ajuns nimic la el, la cabinet..O fi ajuns undeva, ceva, pe un mail.

El a aflat în urmă cu două săptămâni de licitaţie. Dar n-a avut bani, ministerul nu poate participa la licitaţii... N-au ştiut multe, n-au găsit soluţii, n-au putut să facă, în esenţă, nimic.

„Poate ICR-ul, că stă pe mai mulţi bani”, mai spune puţin nervos Hunor. ICR-ul care, prin vocea lui Patapievici, tocmai i-a cerut azi explicaţii ministrului pentru că n-a fost în stare să-l aducă pe Cioran înapoi.

„Intenţionaţi să licitaţi, să cumpăraţi Caietele?”, e întrebat ministrul Culturii. Pauză sugestivă. (Cred că habar n-avea că vor fi licitate şi Caietele)

După câteva lămuriri, spune până la urmă că...va propune un memorandum Guvernului ca România să ia şi aceste lucrări.

Cele 37 de manuscrise, „Caietele”, ultima operă - considerată cea mai importantă lucrare a lui Emil Cioran în limba franceză( în fapt, jurnalul filozofului din perioada ’57-’68 şi alte câteva versiuni ale unor cărţi) este preconizată să sară de 1 milion de euro. În Franţa, este de câţiva ani un întreg scandal pe acest subiect.

“Francezii se vor bate pe ele”, mărturisea acum câteva zile Liiceanu. Şi, cel mai probabil, aşa va fi.

Hunor zice încă de pe acum că n-are bani.

Brăiloiu lasă de înţeles că nu mai cumpără şi că poate, de data asta, e rândul statului român…

Care stat român?

Un centenar de E.M.Cioran

2011-04-08T02:36:00.019+03:00

Una din puţinele fotografii în care Cioran apare alături de partenera sa de-o viaţă, Simone Boue. Simone Boue s-a sinucis, înecându-se în Atlantic, la un an de la apariţia pe print a Caietelor lui Cioran.

Şi pentru că astăzi se împlinesc fix 100 de ani de la naşterea lui Cioran, a lui Luţ, în modesta casă din Răşinari...Paradisul...Acel "blestemat", acel "splendid" Răşinari despre care vorbea şi scria mereu...Acel Răşinari "îndepărtat, vag, ireal, ca dintr-o altă viaţă", pe care nu l-a uitat şi de a cărui despărţire aproape că era obsedat...Acea Coastă a Boacii, acel cimitir, groparul, craniile, fotbalul, leii... vă invit să vedeţi sau, mă rog, să revedeţi, singurul interviu în limba română pe care filozoful l-a dat pe cameră în toată viaţa sa: "Apocalipsa după Cioran". A mai dat unul, în anii '70, pentru o televiziune din Belgia, în franceză însă.

E aici, aici şi aici. Doar atât am mai găsit pe net. Nu e tot.(Aici- varianta integrală)

Eu l-am revăzut acum, după mai bine de 15 ani. Şi a fost...la fel de pătimaş ca şi atunci. Şi dacă vedeţi Apocalipsa, aproape că trebuie să fie revăzut şi "Exerciţiu de admiraţie". Se poate face pe youtube. Fragmentele cu Cioran sunt parte ale aceluiaşi interviu. "Exerciţiu de admiraţie" este de-a dreptul răvăşitor. Un spectacol pe peliculă, un dialog în timp, în memorie şi peste ani, al marilor inteligenţe.

Cioran va fi donat statului român

2011-04-07T22:40:00.010+03:00

George Brăiloiu, proprietarul companiei KDF Energy este, într-adevăr, cumpărătorul oficial al manuscriselor lui Cioran la licitaţia de azi de la Paris. Înţeleg că şi dânsul este pasionat de Cioran. S-a licitat din România, printr-un broker din Paris. Manuscrisele vor fi aduse în ţară şi vor fi DONATE statului român. Informaţia este confirmată de un om pe care-l preţuiesc şi căruia, şi pe această cale, îi mulţumesc.

P.S. Citiţi aici cum s-a desfăşurat licitaţia.

P.P.S. Brăiloiu confirmă informaţia pentru Ştirile Protv şi, de asemenea, confirmă că va dona tot statului român.

P.P.P.S. Mulţumesc mult anonimului, oricare ar fi el!

Donează-l pe Cioran!

2011-04-07T20:02:00.016+03:00

Cioran mi-a definit adolescenţa. Cu bune şi cu rele, el a rămas pentru mine aşa cum n-au putut rămâne Noica, Ţuţea, Eliade sau Ionescu poate laolaltă. Şi niciun filozof pe care l-am parcurs şi înţeles. În el m-am regăsit. Mereu. Recitam şi reciteam Cioran, în liceu, ultimii bani pe Cioran se duceau...Cumpăram Cioran în neştire, ştiam pe de rost Cioran, cumpăram şi din străinătate..."Apocalipsa"...ţin minte că am suferit enorm pentru că n-am fost la lansare. Am cumpărat-o totuşi prin cineva atunci, caldă, şi am vizionat-o cu sufletul la gură la un video de împrumut. Ultima operă, "Caietele"... în fapt, jurnalul lui Emil Cioran, din Elveţia l-am obţinut pentru că imediat ce au fost descoperite şi tipărite nu au apărut şi la noi...decât târziu. Am trăit Cioran. Pentru că "ne-am înţeles"... perfect.

Moartea lui a fost un şoc pentru mine pentru că, la cei 17 ani pe care-i aveam atunci, visam să-l întâlnesc odată, cândva, în Paris. Acolo, pe 21, Rue de l' Odeon, la etajul 5, în mansarda ticsită sau în Cartierul Latin, pe care niciodată nu şi l-a părăsit.

Însă ce s-a întâmplat zilele acestea cu manuscrisele lui Cioran, manuscrisele originale ale operei în limba română, adică Cioranul românesc, diploma filozofului, cărţile poştale, scrisorile sale, mi se pare tipic pentru poporul român. Cumnata le-a scos la vânzare printr-o filieră din Paris, probabil din necesităţi pecuniare, deşi Cioran le lăsase fratelui său pentru a fi donate Sibiului, Răşinariului din sufletul său, iar statul român, în atâtea luni, nici n-a fost interesat şi, în ultima clipă, nici n-a avut bani să cumpere, să-l aducă în ţară. Acolo unde s-a născut şi pentru care, cu toată fiinţa lui, în prima parte a vieţii, a scris.

Aşa că, un şmecher român, persoană privată şi fără nume, a cumpărat tot "lotul" Cioran. Hm, sună ca dracu'. De parcă Cioran ar fi putut vreodată să fie cumpărat... la lot.

Cu durere spun că ştirea aceasta n-am văzut-o astăzi tratată decât pe câteva siteuri şi o agenţie de presă. Şi n-a fost normal. Pentru că Cioran înseamnă mult mai mult pentru România. Mult mai mult decât ne-am putea închipui noi.

De fapt, toată povestea de ieri şi de azi arată acum, la 16 ani după ce fiinţa, inutilitatea, moartea, păcatul, absolutul, disperarea, metafizica, credinţa, istoria, pesimismul, nihilismul, neliniştile lui metafizice nu mai există, că...a avut dreptate. D'aia n-a mai vrut să se întoarcă. Suntem şi astăzi, după atâţia ani, după comunism şi Revoluţie, după atâtea schimbări de putere, după atâta democraţie, evoluţii şi involuţii, suntem exact cum el ne-a definit.

Ca atare, eu îl rog pe şmecherul român care astăzi l-a cumpărat pe Cioran românesc să-l doneze poporului român, generaţiilor viitoare. El în sufletul şi în mintea lor trebuie să fie, în Biblioteca Naţională sau pe rafturile Bibliotecii Astra din Sibiu acolo unde şi-a dorit, şi nicidecum în vreo colecţie fiţoasă, prăfuită, captiv, izolat şi prezentat musafirilor ca un trofeu.

Şi-l mai rog pe şmecher, asupra căruia am oarecare bănuieli, să rămână până la sfârşit anonim. Îi datorează asta lui Emil Cioran, în cazul în care ştie ce-a cumpărat. Ar fi cel mai elegant aşa.

Atât am avut de spus.

UPDATE. Ziarul Financiar spune următoarele: "George Brăiloiu, proprietarul companiei KDF Energy a cumpărat manuscrisele lui Cioran la licitaţia ce a avut loc joi, la Paris, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte, de 405.000 de euro. Manuscrisele vor fi aduse în ţară."

Cătălin Grigoraş - mufa AV din dosarele Voicu&Vîntu

2011-04-06T02:35:00.022+03:00

Recunosc. Spre disperarea unora, am şi eu, să spunem, micile mele plăceri... sadice. Da, mă pasionează cazurile Voicu şi Vântu şi, în general, tot ce ţine de ele. Pentru că am crezut şi încă mai cred că unul a picat “pe tehnică” din prostia celuilalt. Dar, în fine, asta e o cu totul altă discuţie.

Numai că povestea interesantă începe atunci când în cele două cazuri, aparent fără nicio legătură, apar, bineînţeleeees, şi elementele comune.

Unul dintre ele se numeşte Cătălin Grigoraş, un personaj despre a cărui exsitenţă am aflat cu toţii fix în campania prezidenţială, între cele două tururi, odată cu scoaterea de la naftalină a filmuleţului cu copilul.

Domnul Grigoraş, expert criminalist de calibru, a fost până în decembrie 2008 director adjunct al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC). La apariţia filmuleţului şi în timpul întregului scandal, Cătălin Grigoraş îl acuză pe noul director INEC, Cristian Dumitrescu, că a notat cu un marker nepotrivit CD-ul cu filmuleţul în care apărea scena cu preşedintele Băsescu şi copilul şi încearcă de atunci să acrediteze ideea că CD-ul ar putea fi deteriorat intenţionat.

Pentru o somitate în materie, aşa cum se prezenta, acuzaţia încă de la vremea aceea mi s-a părut ridicolă şi …destul de ciudată.

Adică… de câte ori n-am scris toţi cu marker pe un CD sau DVD şi ele n-au avut absolut nimic? Sau, mă rog, dacă CD-ul era compromis de marker, de ce nu s-a cerut altul neinscripţionat?

Ciudat, foarte ciudat.

În fine, în mai 2010, Cătălin Grigoraş pleacă din INEC cu acordul părţilor, “ca urmare a solicitării venite din partea acestuia deoarece se afla în cercetare disciplinară”, a spus la vremea aceea instituţia.

Buun. Dar ce face domnul Cătălin Grigoraş? Se duce ca un bun specialist în expertize criminalistice şi nu numai, şi... bate palma cu Vîntu.

Şi pentru că nu m-am ramolit încă, aşa îmi explic o ştire de mare senzaţie difuzată în august anul trecut, iniţial doar de RTV, în care se spunea că expertul Cătălin Grigoraş nu ştiu ce mai zice, în nu ştiu ce raport, în cazul filmuleţului cu copilul. Practic, se relua discutarea poveştii care oricum obosise psihic pe toată lumea.

Cred că nicio instituţie de presă din România nu stă înnebunită să citească rapoartele unui fost angajat al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Nici nu ştiu câţi ştiau de exitenţa Insitutului înainte de primul tur la prezidenţiale. Aşa se face că, mai mult decât probabil, exact în acea perioadă, adică în august 2010, domnul Grigoraş chiar bătuse foaaarte bine palma cu Vîntu.

În tot acest traseu interesant al domnului Grigoraş, cred că trebuie spus un lucru. Deşi pare, Cătălin Grigoraş nu este un nobody. Fiu al unui fost general de securitate, fost general SIE trecut în rezervă acum câţiva ani şi plecat prin munţi, pe nu ştiu unde, Cătălin Grigoraş era descris în presa anului 2008, într-un titlu destul de nefericit, ca “omul care ascultă ce vorbesc miniştrii„.Şi tot în acest material se spune cum acelaşi Cătălin Grigoraş, potrivit revistei americane Wired, ar fi ajutat într-un caz „ spectaculos”, verificarea autenticităţii unei înregistrări audio-video transmisă de Al Qaeda.

“Autorul articolului susţine că depistarea locului unde a fost realizată înregistrarea a fost facută de Cătălin Grigoraş, inventatorul programului DCLive Forensics. "Nu pot să confirm sau să infirm. La fel cum nu pot să vă spun absolut nimic despe cazurile la care lucrez", ne-a declarat specialistul, cu o voce oficială.”

Partea cu “vocea oficială” mi-a plăcut cel mai mult. Pentru că nu cred că cineva din lumea asta s-a trezit, brusc, într-o dimineaţă să sune la INEC sau pe inventatorul nu ştiu cărui program. Cred că totul, pe scurt, se numeşte “cooperare” şi, cel mai probabil, Grigoraş a moştenit multe de la tatăl său, nu doar numele.

Buun.

Pe 16 Februarie citesc cu stupoare că Înalta Curte dispune ca în dosarului mafiotului Voicu, să se facă prima expertiză audio privată. În realitate, o expertiză criminalistică referitoare la “autenticitatea si realitatea convorbirilor telefonice si interceptarilor in mediul ambiental purtate de inculpatul Voicu Catalin cu coinculpatii Costiniu Florin, Casuneanu Costel si Locic Marius si cu alte persoane”. Instanţa admite solicitarea avocatului lui Voicu, Dan Cazacu să decide să ceară Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pună la dispoziţie suportii originali pentru toate convorbirile purtate de inculpaţi între ei şi cu alte persoane.

Ba mai mult, judecătorii admit şi desecretizarea celor 9 mandate de interceptare emise de instanta supremă pe numele lui Voicu. Pentru că da, 9 au fost toate!

Şi acum vine partea simpatică. Instanţa încuviinţează expertul recomandat de catre inculpaţi, Cătălin Grigoraş, să facă aceasta expertiză. Pentru că Grigoraş e unul dintre cei mai reputati experti din Romania (lucrează în prezent ca director al Catedrei de Expertize al Universitatii Colorado din Denver – SUA, nu mai este angajat al statului român din vara lui 2010 şi are calitatea de expert independent internaţional).

Iar dilema mea sună cam aşa: ce mare expert internaţional independent care lucrează în SUA şi se presupune că e sănătos la cap, vine special în România ca să facă expertize super-independente în cazul Voicu, plătit fiind chiar de Voicu?! Răspunsul: doar un om din reţeaua Voicu.

Aşa.... Trecem la SOV.

Pe 1 Martie anul acesta, Mr. SOV este audiat a 11-a oară în dosarul de favorizare a infractorului Nicolae Popa. Iar pentru că pasiunile mele mărunte nu mi-au dat pace nici în acest caz, am citit ca toată lumea, relatările din sala de judecată. Şi acolo...ghici cine apare? Domnul Cătălin Grigoraş. Avocaţii lui Mr. SOV anunţă senini că expertul din partea lor pentru verificare a autenticităţii interceptărilor sau ceva de genul va fi tocmai..Cătălin Grigoraş...Şi pentru SOV omul vine din SUA! Ce coincidenţă, câtă independenţă!

Ieri când am citit din nou că, la al 14-lea termen în dosarului Voicu, instanţa a decis să trimită mai multe adrese la Ministerul Justiţiei care să confirme dacă domnul Cătălin Grigoras este expert tehnic avizat, am zis că... nu se poate. Pentru că, în fapt, nu asta e problema. Ci alta, poate mult mai mare.

Onorariul provizoriu de expertiză înţeleg că a fost stabilit în cazul lui Voicu şi Locic la 3.000 de lei iar la fostul judecator Costiniu la 2.000 de lei. Mai vine şi pentru un mezelic omul. Nu e frumos, nu se cade!

Trecând peste ironii, părerea mea este una singură: instanţele deştepte din ţara asta, domnii şi doamnele judecător ar trebui să se trezească , să se aşeze cu picioarele pe pământ sau să şi le bage-n apă rece. Domnul Grigoraş e atât de independent încât nici nu-mi pot găsi cuvintele ca să-i descriu ... dependenţa.

Aşa că mai bine ar privi cu atenţie legăturile din trecut şi din prezent ale acestui personaj cu Voicu şi SOV. Pentru că dânsul poate chiar este adevărata lor mufă audio-video.

Iar în reţeaua mafiotă, apariţia acestui personaj în ambele dosare, se numeşte simplu: “(re)activarea legăturilor”.

Case closed, vorba unor mari oratori în viaţă.

P.S. Şi da, este scandalos că în România, la 21 de ani de la Revoluţie, se poate întâmpla asta în cazul Vîntu. Dar lucrurile se petrec poate şi pentru că un personaj ca doamna Burlan este judecător în ţara asta. Relaţiile doamnei judecător Burlan cu Vântu sunt azi explicate de colegii de la Kamikaze. Şi cu IRA.

P.P.S. Welcome, Nicolae Popa!

Fascinantul dosar Voicu

2011-04-05T01:48:00.004+03:00

...şi câteva adnotări.

În primul rând, citiţi relatarea de mai jos a jurnaliştilor de la Hotnews. Pe mine m-a distrat enorm.

Al XIV-lea termen in dosarul Voicu. Trei judecatori, un grefier si un fost ofiter SIE au povestit cum a incercat senatorul PSD sa influenteze justitia. ICCJ a admis cererea de eliberare conditionata

de Attila Biro, HotNews.ro

Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei a judecat luni, 4 aprilie, un nou termen in dosarul de coruptie al senatorului PSD Catalin Voicu. In acelasi dosar sunt acuzati si fostul judecator Florin Costiniu, Costel Casuneanu si Marius Locic. In cadrul sedintei de judecata au fost audiati trei judecatori si un fost grefier de la Curtea Suprema care a declarat ca fostul magistrat Florin Costiniu se interesa de dosarele judecate de diferite sectii din cadrul instantei. Un alt martor, Adrian Isac, despre care presa a relatat ca a fost ofiter al SIE, a declarat ca senatorul PSD “Catalin Voicu a promis ca va interveni la conducerea Politiei si va rezolva problema juridica pe care Marius Locic o avea la politie”.

Catalin Voicu a cerut pentru a VII-a oara eliberarea din arest: Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat, credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra? Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.

Vezi o relatare din sala de judecata

Ora 12:05 Este adus in fata instantei Catalin Voicu. In sala de judecata sunt prezenti Florin Costiniu, insotit de sotia sa Viorica Costiniu, judector la Curtea de Apel Bucuresti, Costel Casuneanu si Marius Locic. Presedinta completului face prezenta si anunta ca la acest termen urmeaza sa fie audiati mai multi martori si sa se discute cererea de eliberare conditionata formulata de Catalin Voicu prin avocatii sai.

Ora 12:10 Incepe audierea martorilor. Primi audiati sunt judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au judecat dosarul dintre societatea PA&CO International, detinuta de Costel Casuneanu, si Compania de Autostrazi. Procurorii sustin ca:
“In anul 2009, inculpatul Catalin Voicu a pretins de la inculpatul Costel Casuneanu in mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizand 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promitand ca in schimb va interveni pe langa magistratii Sectiei Contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie investiti cu solutionarea unui dosar avand ca obiect litigiul dintre SC PA&CO International SRL Bacau si C.N.A.D.N.R. si ii va determina pe acestia sa adopte o solutie favorabila societatii comerciale la care Costel Casuneanu era asociat.”

Ora 12:15 “Eu am facut parte dintr-un complet de judecata care a judecat unul din termenele dosarului anterior termenului la care s-a dat sentinta. Eu am inlocuit-o pe doamna Magdalena Dumitru. Il cunosc pe domnul Costiniu in calitate de fosti colegi la ICCJ. Asupra mea nu s-au facut presiuni. Din cate cunosc, nici asupra celor doi colegi nu s-au facut presiuni”, declara Simona Marcu, magistrat la Curtea Suprema.

In fata instantei sunt chemate si alte doua judecatoare de la Curtea Suprema, Ana Iarina Vartirez si Magdalena Carmen Frumuselu, care au judecat dosarul SC PA&CO International SRL Bacau vs. C.N.A.D.N.R. Ambele spun acelasi lucru. “Nu s-a pus problema sa influenteze presedintele Sectiei civile si de proprietate intelectuala solutia sau pe noi, cei din complet”, spune judecatorul Magdalena Carmen Frumuselu care a judecat dosarul. Pe lista martorilor citati se numara si judecatoarea Lidia Barbulescu si o alta fosta judecatore de la ICCJ.

Ora 12:30 Este audiata Vochita Elena Stefania, grefier sef la sectia Civila a ICCJ in perioada in care sectia a fost condusa de Florin Costiniu. In momentul in care presedinta completului de judecata a intrebat-o daca declaratia data procurorilor reprezinta adevarul, grefiera a avut un moment de ezitare de 5 secunde, dupa care a revenit si a declarat ca decaratia data la procuratura este in conformitate cu realitatea. Acesta relateaza instantei ca fostul judecator Florin Costiniu ii solicita sa se intereseze de dosare aflate pe rolul altor sectii din cadrul instantei. “Precizez ca domnul judecator Costiniu mi-a cerut sa ma interesez la arhivele altor sectii in ce stadiu, ce termene si ce s-a dispus la un anumit termen in diferite dosare”, spune fosta grefiera. Intrebata de procuror daca Florin Costiniu i-a cerut sa ii faca legatura cu una din judecatorele care delibera in dosarul lui Costel Casuneanu, fosta grefiera a declarat ca nu isi mai aminteste.

Ora 12:45 Este audiat Cezar Bivolaru, avocat, care spune ca este prieten cu Catalin Voicu si pe care Costel Casuneanu l-ar fi contactat sa urmareasca o faza din dosarul companiei sale PA&CO de la ICCJ. Avocatul povesteste ca “a avut onorea” sa il cunoasca pe Voicu in urma cu 15 ani, ca Voicu a fost stagiar la cabinetul sau de avocatura si ca, la radul sau, a fost stagiar in 1995 la cabinetul de avocatura al lui Florin Costiniu.

Avocatul a mai declarat ca, in perioda in care Voicu era stagiar la cabinetul sau, senatorul PSD “a intrat la instanta” impreuna cu el. Avocatul a fost chemat drept martor deoarece Voicu i-ar fi cerut sa se intereseze de dosarul lui Casuneanu de la ICCJ si ar fi analizat un act din acest dosar. Avocatul Bivolaru a recunoscut partial afirmatiile procurorilor.

Ora 13:38 Urmatorul audiat de instanta este avocatul clujean Horia Bora, finul si consilierul juridic a lui Costel Casuneanu. Acesta povesteste instantei cum s-a derulat procesul PA&CO International SRL Bacau vs. C.N.A.D.N.R. “Nu am cunostinta ca domnul Casuneanu sau domnul Voicu sa fi intervenit la judecatori pentru solutionarea dosarului”, a declarat avocatul clujean.

Ora 14:05 Este audiat Liviu Capota, patronul restaurantului Select, localul unde Catalin Voicu s-a intalnit cu Florin Costiniu, Marius Locic si altii. “Il cunosc pe domnul Voicu din 2007 cand a organizat o nunta pentru cumnatul sau si de atunci am devenit prieteni. Pe domnul Locic il cunosc din anii '90 cand a lucrat la restaurantul meu ca si ucenic si in 2008 si-a deschis firma in Dorobanti si a venit la restaurant”, povesteste Liviu Capota. Patronul restaurantului Select spune ca a participat la discutia dintre Catalin Voicu, Adrian Isac si Marius Locic.
“Marius Locic i-a povestit domnului Voicu ca avea probleme la Politia Capitalei legat de o plangere a unui anume Tarek. Domnul Voicu s-a angajat ca va merge la Politia Capitalei in calitate de senator pentru ca i se pare ca s-a comis o nedreptate impotriva domnului Locic. In finalul discutiei Voicu mi-a spus ca, daca voi fi intrebat, sa spun ca el nu a pus mana pe bani pentru problema pentru care s-a angajat. Nu imi dau seama de ce Voicu a facut acesta precizare”, spune Liviu Capota.

Ora 14:55 Audierile continua cu Adrian Isac despre care presa a relatat ca a fost ofiter al SIE. “Catalin Voicu a promis ca va interveni la conducerea Politiei si va rezolva problema juridica pe care Locic o avea la politie, respectiv cea legata de plangerea lui Tarek, deoarece avea un ascendent asupra persoanelor cu functii de conducere din Politia Capitalei si carora le facuse anumite servicii cand a lucrat la Palatul Cotroceni. Dupa un timp, Locic mi-a spus ca problema cu Tarek s-a rezolvat si mi-a spus ca s-a rezolvat legal si problema cu Voicu, in sensul ca au semnat un contract de consultanta juridica in valoare de 100 000 de lei”, spune Adrian Isac.

Instanta ii permite lui Voicu sa puna intrebari martorului Isac.
Voicu: Pentru ca eu am spus mereu adevarul, vreau sa intreb martorul daca isi aduce aminte de faptul ca Locic a spus ca a fost amenintat de Tarek?
Isac: Inregistrarile de la DNA sunt reale cu putinele neconcordante. Este posibil sa lipseasca acest pasaj. Locic a spus ca ar fi amenintat de Tarek.
Voicu: Isi aduce aminte martorul ca Locic ar fi fost amenintat pe telefon?
Isac: Nu imi amintesc.
Voicu: Isi aminteste martorul ca a fost sunat de cineva de la politie?
Isac: Imi amintesc ca Locic a spus ca Tarek are legaturi la politie si ca-i plateste bine.
Voicu: Isi aminteste martorul daca a fost acel moment clipa mea de razvratire maxima?
Isac: Imi amintesc ca domnul Voicu era foarte preocupat dar nu stiu exact.
Se incheie interogatoriul lui Voicu.

Ora 16:10 Instanta decide sa suspende sedinta de judecata un sfert de ora. Dupa 25 de minute se reia procesul si instanta decide ca la urmatoarele termene sa fie citati mai multi martori printre care si Lidia Barbulescu. Procurorul mentioneaza ca mai sunt 18 martori de audiat. Instanta decide sa trimita mai multe adrese la Ministerul Justitiei care sa confirme daca domnul Catalin Grigoras este expert tehnic avizat.

Ora 17:10 Instanta pune in discutie cererea lui Catalin Voicu de eliberare conditionata. Avocatii isi prezinta pledoaria initiala prin care cer instantei sa admita solicitarea. Procurorul se opune deciziei. Instanta ii asculta argumentele lui Voicu:

“Spun ceea ce spun de fiecare data cand vin in fata dumneavoastra. Sunt nevinovat. Nu am cerut bani, nu am facut nimic din ce mi se imputa. In fata dumneavoastra si a lui Dumnezeu va spun ca in cazul domnului Locic, daca nu era o situatie serioasa, daca nu mi-ar fi spus ca s-au dat bani la politisti, nu as fi intervenit. Aveti totul in fata dumneavoastra, depozitiile judecatorilor si ale grefieri, daca nu aveam frica de Dumnezeu nu as fi aparut in fata dumneavoastra. As prefera sa fac 20 de ani de puscarie decat sa iau un cent. In toate structurile se stie cine este generalul Voicu. Procurorii au dat in presa ce au vrut. Sunt ofiter de transmisiuni, stiu cum se face. Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra. Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.”

Ora 18:20 Ion Cazacu, avocatul lui Catalin Voicu, pledeaza in fata instantei pentru eliberarea clientului. In final, unul din argumentele este si apartenta politica a clientului. “Va rog sa il eliberati. Va rog sa aratati ca nu aveti ceva personal cu domnul Voicu. Nu pot sa nu remarc faptul ca altii au fost arestati si mai apoi eliberati, doar Voicu ramane arestat. Nu pot sa nu remarc ca domnul Voicu este membru al opozitiei”, spune avocatul Cazacu.

Ora 19:05 In final, completul de judecata ramane in pronuntare asupra cererii de eliberare a lui Catalin Voicu.

Ora 22:40 Instanta suprema a decis, luni seara, eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Catalin Voicu, aceasta fiind prima cerere de punere in libertate admisa din 30 martie 2010, de cand senatorul este in arest preventiv in dosarul in care este acuzat de coruptie. Instanta suprema a admis cererea lui Voicu, insa acesta nu va fi eliberat din arest pana cand un complet de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu va dezbate un eventual recurs al procurorilor anticoruptie fata de aceasta masura, relateaza Mediafax.

Şi acum adnotările.

1. Stagiile la cabinetul de avocatură al lui Florin Costiniu au născut monştrii. Iar Voicu din câte ţin eu minte, şi tin bine, a fost declarat incompatibil de Baroul Bucureşti.

2. În anii '90, Marius Locic a lucrat ca şi ucenic la restaurantul lui Capotă. Tare! Nu ştiam că profesia de bază a lui Locic e cea de chelner sau, mă rog, de spălător de vase...

3. Întrebările lui Voicu sunt fermecătoare de-a dreptul: "Isi aduce aminte martorul ca Locic ar fi fost amenintat pe telefon?", "Isi aminteste martorul ca a fost sunat de cineva de la Politie?", "Isi aminteste martorul daca a fost acel moment clipa mea de razvratire maxima?". "Clipa" lui "de răzvratire maximă"... Sună bine. Şi asta e de reţinut.

4. Avocatul lui Voicu: “Va rog sa il eliberati. Va rog sa aratati ca nu aveti ceva personal cu domnul Voicu. Nu pot sa nu remarc faptul ca altii au fost arestati si mai apoi eliberati, doar Voicu ramane arestat. Nu pot sa nu remarc ca domnul Voicu este membru al Opozitiei”. Tare şi asta...

5. Mafiotul: “Spun ceea ce spun de fiecare data cand vin in fata dumneavoastra. Sunt nevinovat. Nu am cerut bani, nu am facut nimic din ce mi se imputa. In fata dumneavoastra si a lui Dumnezeu va spun ca in cazul domnului Locic, daca nu era o situatie serioasa, daca nu mi-ar fi spus ca s-au dat bani la politisti, nu as fi intervenit. Aveti totul in fata dumneavoastra, depozitiile judecatorilor si ale grefieri, daca nu aveam frica de Dumnezeu, nu as fi aparut in fata dumneavoastra. As prefera sa fac 20 de ani de puscarie decat sa iau un cent. In toate structurile se stie cine este generalul Voicu. Procurorii au dat in presa ce au vrut. Sunt ofiter de transmisiuni, stiu cum se face. Ma uit fix in ochii dumneavostra; daca eram vinovat credeti ca onoarea de militar imi permitea sa vin in fata dumneavoastra. Va rog sa ma lasati in libertate sa ma pot apara.”

Concluzie: trebuie să fii cel puţin imbecil ca să-i dai drumul unui astfel de om.

P.S. Şi mai e un lucru foarte interesant în procesul lui Voicu despre care mă voi documenta şi despre care sper să scriu în curând.

Mulţumesc

2011-03-26T06:21:00.003+02:00

După întreaga tevatură declanşată în presă de fostul meu director executiv, Mihai Gâdea, şi continuată de Mircea Badea şi Victor Ciutacu, consider că a venit vremea pentru mine să pun punct acestui scandal.

Cred că în mare parte lucrurile au fost lămurite, cred că mulţi oameni şi-au făcut o părere despre se întâmplă, cred că mulţi colegi care lucrează în Antenă n-au nicio vină şi mai cred că trebuie protejate imaginea şi credibilitatea lor.

Dacă Mihai Gâdea, Mircea Badea şi Victor Ciutacu nu realizează ce fac şi consideră că n-au nici un fel de responsabilitate în a proteja imaginea acestor oameni şi credibilitatea unui întreg trust media, o fac eu acum, aici.

Ca atare, mulţumesc trustului Intact pentru cei 14 ani pe care i-am petrecut împreună, am învăţat multe, am muncit mult, am fost mereu corectă şi m-am definit ca jurnalist aşa cum am ştiut eu mai bine. Şi am reuşit asta pentru că în trustul Intact încă mai există un Marius Tucă sau o Adriana Pava. Pentru că a fost un Sorin Oancea sau un Vlad Petreanu...Şi pentru că au venit un Marius Huc şi un Alin Romaşcan.

Îi mulţumesc lui Dan Voiculescu şi le mulţumesc şi tuturor colegilor mei de la Jurnalul Naţional, Antena 1 şi Antena 3 alături de care am petrecut multe clipe frumoase împreună.

Le mulţumesc sufletelor frumoase. N-am niciun regret. Pentru că ştiu şi eu, ca şi voi, că n-am greşit cu nimic.

De când fac meseria asta, am ştiut doar atât: ca adevărul şi cinstea să fie mereu de partea mea. Am crezut întotdeauna că asta dă valoare unui jurnalist, asta îi dă coloană vertebrală, asta îi dă credibilitate, asta îl face extraordinar puternic. Şi asta voi crede atât timp cât eu voi exista.

Le urez succes tuturor în continuare şi le spun doar că nu eu am vrut să se întâmple aşa.
Punctele noastre de vedere sunt ireconciliabile, viziunile total diferite, respectul faţă de meserie şi adevăr...cu totul altul. Pentru unii oameni onoarea, bunul simţ, demnitatea şi responsabilitatea chiar nu există. Tocmai de aceea, fiecare a ales să meargă pe alt drum. Eu ştiu, cu toată fiinţa mea, că l-am ales pe cel drept şi că plec cu fruntea sus din trustul Intact.

Mulţumesc şi lui Mihai Gâdea, Mircea Badea şi Victor Ciutacu şi chiar le doresc mult succes în tot ceea ce vor ei să realizeze.

Adevărul. Episodul 4.

2011-03-25T18:21:00.010+02:00

Au fost trei interviuri refuzate de Mihai Gâdea.

Şi Gâdea zice că n-a fost la sediul de campanie. Păi nici eu n-am zis că ar fi fost, nici nu cred că ştie bine unde era sediul. Am spus doar că discuţia a fost în sediul de campanie. Discuţie telefonică. Dar vorba unui om pe care-l preţuiesc mult: "Auzi, ştii cum sunt ăştia? Tu zici că l-ai prins la furat şi avea pantaloni roz. Şi el iese şi zice: Nuuuu, pantalonii erau mov. Important e că a furat". Cam aşa şi cu reacţiile viscerale ale lui Gâdea.

Iar dacă fostul meu director executiv are memoria scurtă, înţelege ce vrea el şi cum vrea el, eu îi amintesc cu exactitate cum s-a întâmplat totul.

La sediul de campanie al preşedintelui, într-o seară, Valeriu Turcan vine şi îmi cere numărul lui Mihai Gâdea pentru că dorea să-l sune. Îl întreb de ce... Turcan îmi spune că preşedintele e disponibil oricând să-i dea interviu lui Gâdea unu la unu, chiar şi în studioul Antena 3. Turcan îl sună pe Gâdea de faţă cu mine şi îi propune asta. Gâdea o dă la întors, că să vadă, că nu ştiu ce, stilu-i caracteristic...Eu plec din sediul de campanie, eram în maşină, şi mă sună Mihai Gâdea să mă întrebe ce e cu interviul. Îi spun că preşedintele e dispus să-i dea interviul, nu era o surpriză pentru nimeni, numai că Gâdea îmi spune că pe el trebuie preşedintele însuşi să-l sune şi să-l roage să-i dea interviul. I-am amintit lui Mihai că este vorba totuşi despre preşedintele României şi, aşa cum îl ştiu, n-o să facă asta niciodată.

Şi ca să fie şi mai clar: în acele zile, Mihai Gâdea tot susţinea pe post că preşedintele nu are curajul să dea un interviu Antena 3. Aşa cum face, de altfel, de vreo doi ani.

Iar episodul doi a avut loc în redacţie unde, anul trecut, Valeriu Turcan a venit să discute cu Alin Romaşcan, printre altele şi despre un interviu pe care preşedintele Băsescu să i-l dea lui Mihai Gâdea. Cum spuneam, discuţiile au rămas în coadă de peşte.

Şi dacă tot vorbeşte retragere, îi propun eu de această dată lui Mihai Gâdea să se retragă din viaţa publică dacă nu e în stare şi îi e frică să facă un interviu cu preşedintele Traian Băsescu. Interviu unu la unu. De doi ani preşedintele i-a lansat oferta şi el inventează tot felul de motive, pretexte şi condiţii. Interviul e interviu. Eu am curajul să-l fac. El a oprit totul, ca de obicei.

În fond, eu am 14 ani de presă în spate. Şi presă adevărată. El nu ştiu ce are. Să se uite mai bine.

Iar dacă în războiul pe care Mihai Gâdea însuşi l-a deschis cu mine, are nevoie mereu de Mircea Badea sau de "caracterul onorabil" al lui Victor Ciutacu, nici nu ştiu ce mai e de zis.

Eu ştiu că adevărul este de partea mea. Şi toţi ştiu asta. Şi cei care sunt acolo, şi cei care au plecat, şi acel suflet din redacţie care de dimineaţă mi-a lăsat pe telefon un sms în care mi-a explicat de ce mă iubeşte şi mulţi cărora nici azi nu le venea să creadă ce se întâmplă şi îmi dădeau dreptate.

Ne cunoaştem mult prea bine ca să lăsăm minciunile să ne despartă.

Update. Valeriu Turcan a confirmat toate cele trei discuţii purtate pentru ca preşedintele să dea interviu Antena 3. Mihai Gâdea trebuie să se retragă din viaţa publică. Minte cu bună ştiinţă de doi ani în ceea ce priveşte interviurile cu Traian Băsescu. Minte cu bună ştiinţă în privinţa mea de cinci zile.

Adevărul. Episodul 3.

2011-03-25T17:10:00.001+02:00

... e pe blogul lui Cristi şi în Puterea.

Adevărul. Episodul 2.

2011-03-25T03:44:00.004+02:00

Ca să nu mai aflu de pe diverse siteuri ce face eu, ce gândesc, ce nu fac sau cu cine vorbesc la telefon, cred că cel mai bine ar fi să aflaţi direct de la sursă:

Ca atare, în această seară, după ce am urmărit cu interes neadevărurile spuse în emisiunea lui Mihai Gâdea şi, mai apoi, nelipsitele atacuri ale lui Mircea Badea, la 23.57 i-am dat următorul sms fostului meu director executiv, Mihai Gâdea: “Pentru tot respectul arătat zilele acestea şi, mai ales, în seara aceasta, după 14 ani de muncă în acest trust, îţi mulţumesc mult, Mihai!”

Şi am făcut asta pentru că, într-adevăr, îi mulţumesc. Pentru că mi-a arătat cât se poate de clar că ieri, când am demisionat, am luat decizia corectă.

Unii mă întrebau cum de-am rezistat atât. Altora le pare rău. Şi pe unii, şi pe ceilalţi îi respect. Iar pe mulţi îi preţuiesc. Şi mă refer aici la secţia Politic care funcţionează brici şi de care sunt extrem de mândră, la mulţi reporteri, editori, producători, packageri, prezentatori, operatori şi mulţi, mulţi oameni care sunt acolo. Şi care de ieri mi-au arătat, sub diverse forme, cât de mult mă respectă.

Îi preţuiesc la fel de mult şi pe cei trei şefi ai redacţiei. Adriana, Marius şi Alin. Ne cunoaştem toţi de mult prea mult timp ca să ne ascundem după vorbe. Am stat azi în discuţii ce-mi păreau la un moment dat nesfârşite dar, oricât aş fi vrut, orice aş fi simţit, îmi aduceam aminte. De momente care m-au marcat profesional, mi-au marcat până la urmă viaţa. N-o să le pot uita. Niciodată. Pentru că niciodată nu mai vreau să le trăiesc.

Aşadar, nu pot să rămân. Au fost prea multe. S-au adunat. A fost, cum se spune, picătura care a umplut paharul. Dacă aş face-o, ar însemna să mă mint pe mine însămi. Iar asta chiar n-am s-o fac niciodată. Oricare ar fi consecinţele.

Nu regret nimic. Sunt mândră că am lucrat în Antenă. O cunosc mai bine decât poate-mi cunosc propria casă. Sunt oameni foarte buni la Ştiri. Au fost multe momente frumoase. Am fost fantastici de multe ori. Am fost o echipă. Am transpirat, ne-am bucurat, ne-am enervat, am murit, am înviat, am stat nopţi, zile, ani…toţi împreună.

Se munceşte enorm de mult. Să livrezi conţinut pentru două posturi, unul de top iar altul de ştiri, înseamnă o permanentă luptă. Cu tine, cu viaţa ta, cu psihicul tău şi, uneori, chiar şi cu rezistenţa ta fizică. Fără să greşesc, cred că e cea mai grea redacţie din ţara asta. Dar, de cele mai multe ori, atunci când am pus toţi umărul, am reuşit. Şi numai concurenţa ştie de câte ori a invidiat Antena.

Pentru mine, toate acestea au contat. M-am gândit nopţi şi zile. Şi am amânat. Mereu. Poate am greşit, poate nu. M-am afundat în muncă. Acasă, pe stradă, în magazin, în taxi, autobuz, în weekend, la serviciu…oriunde. Am zis că trece, se schimbă, trece suspendarea, trec scuipaţii luaţi la propriu în faţă pe stadion în Castellon, trec crâncenele alegeri prezidenţiale, trece nebunia, trece Voicu, se potolesc şi colegii mei care mă înjură de doi ani, uneori, chiar în direct, la postul la care lucrez…trece.

Şi vin acasă, vineri, după 14 ore de stat la serviciu, sleită. Şi deschid televizorul. Şi aflu în direct, de la Antena 3, într-o întreagă oră de emisiune ce mi-a fost dedicată că am luat şpagă de la Palatul Cotroceni. Pentru că fusesem într-o emisiune cu câteva zile înainte, în ziua în care a murit mama preşedintelui, şi am spus acolo că şeful statului era la acea oră, la Bruxelles, într-o întâlnire cu Regele Belgiei. Ceea ce era perfect adevărat, existau imagini.
Dar pentru realizator, asta a însemnat o minciună. I-am făcut imagine, propagandă preşedintelui şi, ca atare, am luat şpagă.
Atunci, mi-a fost pentru prima oară o imensă ruşine. De tot. N-aş fi crezut că am să aud asta vreodată. Dar aşa a fost…Am auzit-o chiar de la postul la care lucrez…
Şi am trecut peste…Mereu, peste…

Nu-i doresc nimănui să lucreze în trustul Intact şi să gestioneze relaţia cu Palatul Cotroceni sub mandatele preşedintelui Băsescu.
Nu-i doresc nimănui să scrie, pe blogul propriu, despre cazul Voicu, să primească ameninţări, mesaje, să aibă filaj la poarta casei, să fie blocat în propriul trust, înjurat de colegi şi, culmea, să fie şi acuzat că strică imaginea postului.
Şi am continuat. Pentru că eu ştiam adevărul. Adevărul pe care l-am aflat eu timp de 10 ani în care m-am ocupat de PSD şi de Palatul Cotroceni, pe vremea lui Ion Iliescu. Şi am avut dreptate. Mafiotul stă de un an în arest.

Şi am trecut şi aici peste…

Ieri, după prânz, am ştiut că nu mai pot să trec peste absolut nimic.
Pentru că nimic nu se schimbă. Pentru că nimic nu contează. Pentru că la câte am ţinut în mine, aş putea scrie multe romane până la vârsta asta.
Sunt un om dintr-o bucată. Am onoare, am demnitate, am ruşine, am respect. Şi da, sunt un om corect. Lucrez cu numai informaţia brută, nu cu impresii şi păreri.
Şi, peste toate, îmi iubesc meseria.

Da, m-a sunat Dan Voiculescu astăzi. Am discutat, mi-a făcut o ofertă, i-am mulţumit dar i-am spus că eu sunt jurnalist. Da, mi-a spus că am uşa deschisă la dânsul pentru tot ceea ce am nevoie.

Sincer, am nevoie de putere acum. Puterea s-o iau de la capăt. După 14 ani trăiţi în acest trust. Ani în care adevărul, demnitatea, informaţia şi pixul au fost chiar totul pentru mine. Şi aşa mereu vor rămâne.

P.S. Mulţumesc tututor celor care mi-au scris, m-au sunat, unora n-am putut să le răspund din diverse motive. Important e că i-am simţit lângă mine.
Necunoscuţilor, la fel, le mulţumesc pentru vorbele frumoase. Şi mulţumesc mult şi ambasadei SUA pentru semnalul pe care mi l-a transmis.
Când voi decide încotro o voi lua, veţi afla chiar de la mine. Întotdeauna am dat ştirea prima. Ar fi culmea s-o ratez chiar p’asta despre mine.

Adevărul

2011-03-24T00:28:00.005+02:00

Povestea a început luni. În urma intervenţiei de la RTV de duminică seara a preşedintelui Băsescu şi în urma discuţiilor de la RTV pe tema interviului dat la TVR, Palatul Cotroceni mă sună de dimineaţă şi mă întreabă dacă Antena 3 e dispusă să facă un interviu cu preşedintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, pe subiectul Libia. Eu nu am dat iniţial niciun răspuns.
Am sunat conducerea Antena 3 şi am întrebat dacă doreşte să facă acest interviu pentru care trebuia trimisă o solicitare scrisă.

Conducerea Antena 3 a răspuns pozitiv şi mi-a spus să trimit cererea scrisă.
Cererea Antena 3 a fost scrisă, trimisă la Palatul Cotroceni şi semnată de mine ca şef al secţiei Politic, nu ca realizator al interviului, pentru simplul motiv că la acea oră a dimineţii nu era nimeni în redacţie care să facă acest lucru. Cererea a fost arătată apoi conducerii Antena 3.

După ceva timp, Palatul Cotroceni îmi transmite că preşedintele, în principiu, e de acord cu interviul, dar trebuie dat un timing (ora când se filmează) şi cine îl realizează.
Întreb conducerea Antena 3 care, după ceva consultări, îmi transmite ora la care ar dori să aibă loc interviul la Palatul Cotroceni şi mă întreabă dacă aş putea realiza eu interviul cu preşedintele Traian Băsescu. Răspunsul meu a fost:”Nu am nicio problemă”.
Am comunicat Palatului Cotroceni ora şi cine urmează să realizeze interviul, urmând ca Palatul Cotroceni să dea o confirmare finală.

Însă după o oră, totul se schimbă. Conducerea Antena 3 şi şeful redacţiei îmi spun că totul trebuie să se modifice pentru că Mihai Gâdea, directorul executiv, nu este de acord cu interviul. Eu le spun că este o situaţie delicată pentru că preşedintele Băsescu deja fusese de acord cu solicitarea trimisă.

Au loc alte consultări între şeful redacţiei şi Mihai Gâdea, în urma cărora şeful redacţiei îmi transmite că doreşte să vorbească cu Valeriu Turcan, aflat la acea oră în şedinţă.
Se termină şedinţa, Valeriu Turcan îl sună pe şeful redacţiei iar şeful redacţiei îi transmite lui Valeriu Turcan noii termeni în care trebuie să se realizeze interviul deja acceptat de către preşedintele Băsescu.

Mai precis, preşedintele să vină la Antena 3, interviul să aibă cu totul alte teme iar realizatorii să fie alţii.
Valeriu Turcan spune că asta este o altă solicitare, preşedintele a acceptat o altă cerere, iar pentru noile condiţii trebuie trimisă o altă hârtie.
Noua hârtie nu a fost trimisă nici până la ora la care scriu aceste rânduri.

Ieri, Valeriu Turcan aminteşte, prin mail, conducerii redacţiei că preşedintele deja a acceptat propunerea Antena 3 de a realiza un interviu pe tema situaţiei din Libia pe care eu să-l realizez şi reia invitaţia ca acest interviu să aibă loc la o oră şi zi convenite, în una din locaţiile Palatului Cotroceni.
Nici acestui mail nu i s-a dat vreun răspuns.

Astăzi, în urma unor discuţii tensionate cu şeful redacţiei şi mai puţin cu conducerea Antena 3, în care am explicat situaţia penibilă în care mă aflu în gestionarea unei relaţii corecte cu Palatul Cotroceni ca şef al secţiei Politic, relaţie extrem de tensionată în ultimii patru ani şi cu destule momente delicate, mi-am depus la secretariat demisia din funcţia de şef al Secţiei Politic şi din trust.

De luni şi până astăzi, nu am avut nicio discuţie pe acest subiect sau altul cu Mihai Gâdea. Îmi pare rau că el a confirmat până acum în presă doar adevăruri parţiale.

Drept pentru care repet faptul că nu Palatul Cotroceni a cerut ca interviul să fie realizat de mine, ci conducerea Antena 3 şi a redacţiei. Nu Palatul Cotroceni a cerut interviul, ci Antena 3 printr-o hârtie semnată de mine. Nimeni nu poate contrazice aceste lucruri pentru simplul motiv că solicitarea şi adresa de ieri a Palatului Cotroceni sunt în posesia mea.

Acesta este adevărul. Cine mă cunoaşte ştie că niciodată n-am să pot susţine altceva.
Meseria ţi-o faci cu corectitudine, onoare, demnitate şi respect.
Asta am făcut 14 ani în trustul Intact atât cât am putut eu mai bine. Când n-am mai putut şi n-am mai găsit soluţii, am demisionat.

Comments

2011-03-21T01:06:00.005+02:00

1. Interviul dat la TVR a fost o greşeală.

2. Intervenţia la RTV a fost o a doua greşeală.

3. Pe Dana Războiu aş lasa-o de dimineaţă până seara pe post. De mult timp n-am mai râs atât de mult.

4. A, şi Adrian Severin ar trebui, măcar din bun simţ, să demisioneze.

Update. Nato's top decision-making body has approved a military plan to implement the UN arms embargo on Libya, but failed to agree on a plan to enforce the no-fly zone, the Associated Press reports. Diplomats told the agency that Turkey's opposition to any Nato intervention in Libya stalled the approval of plans to launch patrols to prevent attacks on civilians by government aircraft. Both actions will require a separate "execute directive" by the North Atlantic Council, which requires the consensus of all 28 members of the military alliance. Diplomats said this could be issued on Tuesday at the earliest.

Tycoonul

2011-03-12T23:11:00.008+02:00

8 Iulie 1999. Conferinţa comună de presă, de la Palatul Cotroceni, a preşedintelui Emil Constantinescu cu secretarul general al NATO, Javier Solana.

“Am înţeles că alegerile prezidenţiale din România au fost foarte dure”, spune.

Personajul e cu adevărat fascinant. Cartea de vizită şi cariera îl recomandă să vorbească despre multe. Şi o face cu multă pasiune. A trăit, a văzut, ştie. Şi ştie multe.

„ A fost o campanie dură, tensionată şi interesantă”, îi povestesc. „Candidatul stângii a pierdut în faţa actualului preşedinte. Mircea Geoană îl chema şi era preşedintele principalului partid de Opoziţie. A intrat în turul doi, a fost susţinut de mulţi, chiar şi de liberali. Însă înaintea dezbaterii finale, Geoană a făcut o vizită, noaptea, acasă la unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri din România. Vizita i-a fost fatală, având în vedere că acest om de afaceri este cel despre care se spune că a prăbuşit unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din România. Se întâmpla acum 10 ani. E liber şi acum e patron al unui important trust media de la noi”...

„Aha. Un tycoon”, spune zâmbind...

“Exact. Un tycoon”...

„Dar cum îl cheamă?”...

“Vîntu”.

„Ştiţi de ce vă întreb? Pentru că atunci când am fost noi în România, chiar cred că ultima dată, şi secretarul general s-a întâlnit cu un astfel de tycoon. Îmi aduc aminte că a fost multă agitaţie, în sensul că s-au făcut multe presiuni”...

Pauză. Mă gândeam că...nu. Asta chiar nu se poate.

„Ştiţi cum îl chema? Sau, mă rog, puteţi să mi-l descrieţi?”, întreb.

„Nu mai ţin minte decât că avea un nume ciudat...Traducerea în engleză..Şi avea parcă ...Avea un defect..”

„La picior?”, insist.

“Da, da, exact. La picior. Mergea greu”, îmi spune.

„Ştiţi de ce a vrut să se întâlnească cu domnul secretar general, ce au discutat?”

“Nu, nu ştiu, pentru că eu n-am participat la acea întâlnire. A fost o discuţie tete-a-tete. Doar atât îmi amintesc...Că s-au făcut multe presiuni să ne întâlnim cu acest tycoon şi că avea un defect la un picior. Mr. Wind, exact. E acelaşi?”, mă întreabă.

„Da, e acelaşi”, îi spun.

E un om extrem de deschis, dar şi atent la detalii. Bineînţeles că sesizează că e o problemă. Şi, din diverse motive, îmi înţelege curiozitatea.

„Să nu vă supăraţi că insist, dar vă mai aduceţi aminte exact când a avut loc întâlnirea?”, întreb.

„ Nu mai ştiu.... V-am spus, cred că a fost ultima dată când am fost noi în România. Dânsul era încă secretar general. Ştiu că aveam o agendă foarte încărcată şi nu aveam prea mult timp la dispoziţie. Era în perioada în care noi începusem intervenţia în Iugoslavia, o perioadă foarte complicată. Tocmai de aceea poate, îmi amintesc presiunile făcute pentru ca întâlnirea să aibă loc. Cred că era în 1999..”

N-am mai întrebat cine a făcut presiunile pentru că ştiam că nu mi-ar fi spus chiar dacă, printr-o minune, şi-ar fi adus aminte. Situaţia era deja delicată. Cert este că spusele omului nu puteau fi puse sub niciun semn al întrebării. Ştiam cine e, ştiam că n-are chiar niciun fel de interes, ştiam că ştie o părticică din istoria recentă şi nescrisă a lumii ăsteia şi, mai mult, ştiam că îmi înţelege curiozitatea.

Tycoonul era, într-adevăr, Sorin Ovidiu Vîntu. Problema e însă că personajul care s-a întâlnit cu el, secretarul general invocat, era însuşi Javier Solana. Fostul secretar general al NATO.

Solana a fost la Bucureşti de trei ori în calitate de secretar general al NATO. În mai 1996, în aprilie 1998 şi, într-adevăr, în iulie 1999, imediat după ce NATO a cerut României deschiderea spaţiului aerian pentru avioanele aliate, în timpul operaţiunilor din Iugoslavia. După ce CSAT, Guvernul şi Parlamentul României au aprobat cererea, Javier Solana a venit în România. Pe 8 iulie 1999, în Palatul Cotroceni, ţine alături de Emil Constatinescu, chiar şi o conferinţă comună de presă. A fost şi o vizită de rămas bun pentru că, din 11 octombrie 1999, mandatul de secretar general al Alianţei i-a revenit lui lordului George Robertson.

La ora aceea, SOV era mare stăpân al SOV Invest şi, implicit, al celebrului Fond Naţional de Investiţii. Pe 24 mai 2000, FNI s-a prăbuşit. Şi au fost cel puţin 318.000 de persoane păgubite. La momentul întâlnirii, în iulie 1999, Emil Constantinescu era preşedinte al României, Radu Vasile era premier, Cătălin Harnagea era şef al SIE iar Costin Georgescu la SRI. Şi cam atât.

Întrebările sunt foarte multe. Cine a făcut presiunile? Ce interes avea Vântu să se întâlnească cu Solana? Business, credibilitate? Ce l-a convins pe Solana să accepte întâlnirea cu Mr. Wind, un "no name" la vremea respectivă? Răspunsurile nu le am eu...Le are SOV dar le are, cu siguranţă, şi sistemul de atunci, un sistem care a făcut posibilă până la urmă o asemenea întâlnire atât de... imposibilă.

Dacă vă era dor de infractor

2011-02-10T01:57:00.002+02:00

Citiţi aici despre ultimele păţanii cu şi despre Cătălin Voicu.

Parcă-l şi văd. Citat din Hotnews. Cătălin Voicu disperat: “Sunt nevinovat. Aveti toate dovezile in fata dumneavoastra. Ati audiat martorii. Va spun ca singurul meu partener este adevarul. Nu am intervenit pe langa judecatori, nu am intervenit pe langa politisti. Am avut in viata un singur crez: sa imi ajut semenii. Va solicit sa ma eliberati ca sa imi protejez familia. Vedeti parca toate sunt harazite de Dumnezeu. Astazi procurorul a spus ca este ilegal sa apara la dosar convorbiri care nu au legatura cu cazul. Vedeti in dosar sunt 80 de pagini cu convorbiri care nu au legatura cu cauza. Va multumesc”

Cea mai mişto parte e cu avocaţii. Citat tot din Hotnews: “Onorata instanta am sa va relatez cateva scene de la penitenciarul Rahova. In doua raduri cand am fost acolo am vazut politisti care ii multumeau ca i-a ajutat. Pe unul l-a ajutat sa primeasca o casa iar pe altul intr-o problema medicala. Cred ca dupa 11 luni e momentul ca senatorul Voicu sa se intoarca la familia sa”.

Deci pe unul o casă şi pe unul o problemă medicală...Iar concluzia e una: mafioţii şi proştii se înţeleg mereu de minune. Mai ales când ultimii sunt avocaţii celor dintâi.

Liban: cauză şi efect

2011-02-06T03:39:00.018+02:00

Aş spune, poate fără să greşesc prea mult, că, pe lângă evenimentele din Egipt, ţara care se confruntă acum cu cea mai delicată situaţie politică, militară şi nu numai este Libanul. Şi poate şi Autoritatea Palestiniană.

Ca să vorbeşti de Liban, este destul de greu. Pentru că, pentru Beirut, ca şi pentru majoritatea zonelor din Orientul Mijlociu, lucrurile aici au o istorie aparte. La fel de complicată şi zbuciumată. Iar ca să descrii Libanul, trebuie să vorbeşti despre Hezbollah, de Siria şi de Iran. Şi, peste toate, despre politicile eşuate ale americanilor pentru Orientul Mijlociu.

Acum nouă ani, în Liban, în timpul unui interviu cu un lider Hezbollah, într-o locaţie în care numai eu şi o fostă colegă din presă ştim cum am ajuns (locaţie aleasă de organizaţie), am început să înţeleg, cu adevărat, de ce aceşti oameni au un atât de mare sprijin popular în zonă. Şi în zonele mai sărace mai ales.
Pe scurt, se numeşte finanţare. Bani mulţi, ajutoare, tot felul de programe şi adevărate politici sociale pentru tinerii libanezi.

Zonele controlate de Hezbollah, îndeosebi Valea Bekka, nu se pot compara cu Beirutul sau cu alte oraşe occidentalizate. Nu se aseamănă cu absolut nimic.

Copiii sau tinerii libanezi sunt ajutaţi, educaţi, crescuţi şi, unoeri, născuţi în cultul Hezbollah. Hezbollah le cumpără cărţi, Hezbollah îi duce la şcoală, Hezbollah le oferă haine şi mâncare. Hezbollah îi îngrijeşte şi le face spitale. Hezbollah le spune ce e bine şi ce e rău, la propria televiziune. Hezbollah e pentru ei Dumnezeu, „partidul lui Dumnezeu”.

De mici pun mâna pe armă, mulţi ajung în taberele de antrenament şi nu mai miră pe nimeni când se detonează ucigând din pasiune israelieni sau chiar libanezi. Au murit pentru o cauză. Asta e filozofia. Iar filozofia o simţi în aer. Doar când ridici privirea pe stradă, unde absolut toată lumea sprijină organizaţia şi foarte multă lume, în civil, e înarmată, îi vezi pe toţi liderii şi martirii organizaţiei atârnând pe toate clădirile bombardate din zonele controlate de Hezbollah.

Mulţi dintre ei au murit în atentate sinucigaşe. Intri în primul chioşc... la fel. Găseşti numai suveniruri: parfumul Hezbollah, postcarduri cu Hassan Nasrallah în picioare, jos, în timpul speechurilor, de aproape, de departe. La fel şi cu Hafez şi Bashar al Assad. Sau cu ayatollahul Khomeini. Şi cred că e destul. De exemplu, aşa arată Baalbeckul, dacă ai curaj să te duci.

Liderii organizaţiei nu sunt nişte amatori, ba din contră. Trecând peste retorica lor anti-israeliană şi anti-americană, descoperi în ei nişte personaje cu o vastă cultură. Oameni şcoliţi în Europa şi nu numai.
Eu intervievam un cercetător la bază care şi atunci, ca mai ales acum, este un important lider al Hezbollah. A refuzat să vorbească engleza, dar eu şi colega, ca jurnalişti dintr-o ţară francofonă, am reuşit până la urmă să ne înţelegem cu el.
Omul a spus multe, două dintre afirmaţii mi-au rămas şi acum în cap, dar din raţiuni care pe mine şi pe colega ne-au depăşit la ora aceea, interviul nu a fost niciodată publicat. Peste o lună, la Praga, România era invitată să intre în NATO şi nu era tocmai bine ca în media centrale să apară nişte dezvăluiri şi avertismente ale Hezbollah.

Oricum, a fost cel puţin interesantă experienţa. Peste trei ani şi peste alţi şapte, aveam să am altele şi mai interesante. Care tot de Hezbollah au ţinut. Ca oaspeţi ai preşedintelui libanez, într-o altă călătorie, aveam să particip alături de alţii, chiar la o petrecere în care cântecele războinice, atacarea Israelului şi cultul pentru Hassan Nasrallah a ridicat tineri şi şeici în picioare. Cu mishaba în mâini, aplecaţi, într-un dans pe care nu l-am mai văzut de atunci în nicio altă parte, cântau şi dansau cu patimă.

Ca o curiozitate, în Liban, se vorbeşte foarte des despre puterea celor trei lei. Şi când a murit Hariri am văzut scris „the Lion must die”. Cei trei lei, aveam să înţeleg mai târziu, sunt răposatul Hafez al Assad, Bashar al Assad şi Hassan Nasrallah. Fotografia cu cei trei este şi ea pe toate gardurile. Se spune că cei trei lei protejează, de fapt, Libanul. Dar de ce lei? E simplu. Pentru că în arabă, Assad asta înseamnă: leu.

În toţi anii ăstia, organizaţia celor trei lei, Hezbollah, s-a întărit atât de mult, încât a ajuns efectiv să controleze şi să domine guvernul.

Acum mai puţin de o lună, Guvernul Libanului de uniune naţională a picat. Iar de mai bine de o lună se încearcă să se formeze un alt cabinet.

Pe 12 Ianuarie acest an, fostul premier, Saad Hariri, fiu al fostului premier asasinat acum şase ani, Rafik Hariri, a fost primit la Casa Albă de către preşedintele american, Barack Obama. După câteva minute, 11 miniştri ai cabinetului său au demisionat în bloc. Zece erau ai Opoziţiei. Adică ai Hezbollah.

Motivul invocat a fost ancheta ONU care, prin Tribunalul Special pentru Liban, ar putea indica mai mulţi lideri ai organizaţiei ca fiind responsabili pentru asasinarea lui Rafik Hariri. Hezbollah a insistat ca fiul Saad să dezaprobe la un moment dat investigaţia ONU. Dar nu s-a întâmplat deloc asta. Şi, mai mult, s-a întâlnit şi cu americanii. Ca atare, Hezbollah i-a dărâmat şi cabinetul. Şi pe tânărul şi nu foarte experimentatul premier odată cu el.

Noul premier numit de preşedintele Michael Suleiman este, bineînţeles, un personaj apropiat Hezbollahului. Un tycoon, aşa cum îl numeşte presa din Beirut. Najib Mikati este un politician şi un important om de afaceri cu o avere estimată la 2,6 miliarde de dolari (al 446-lea din cei mai bogaţi oameni de pe planetă) de pe urma afacerilor în telecomunicaţii. Şcolit la Universitatea Americană din Beirut şi chiar şi la Harvard, Mikati a mai fost pentru aproape patru luni premier, după asasinarea fostului premier urmată şi de căderea guvernului condus de Karami.

În 2005, de Valentine's Day, când am auzit de asasinarea lui Hariri, am amuţit. Am zis că aşa ceva nu se poate, e imposibil. La câtă securitate avea după el Hariri, mesajul era clar: cine l-a omorât putea să ucidă pe oricine altcineva, indiferent cât de puternic era.
Îl văzusem de câteva ori pe acel om, trecusem chiar şi pe lângă acel hotel, ştiam cum arată locul. Şi, mai ales, ştiam ce înseamnă Hariri pentru Liban.

Era şi el un tycoon, ca de altfel şi Lahoud. Lahoud era creştin maronit iar Hariri sunnit. Dar era arhitectul reconstrucţiei Libanului după atâtea războaie, rezista cât putea Siriei şi îi cererea insistent în ultima vreme retragerea după 30 de ani de prezenţă. Şi, în plus, ducea o politică de dezarmare a Hezbollah.
În extrem de bune relaţii cu Franţa, şi prieten cu fostul preşedinte Jacques Chirac( care, după moartea lui a făcut o adevărată obsesie din asta), dar şi cu alţi lideri europeni...asasinarea lui Hariri a fost un şoc pentru multe cancelarii.

Pentru Orient mai ales şi nu numai, tragicul eveniment a avut aceeaşi magnitudine ca şi asasinarea lui John F. Kennedy, nota BBC într-un documentar care urma să se numească „Crimă în Beirut”. Din raţiuni de anchetă şi de implicare a Hezbollah, documentarul BBC nicioadată nu s-a mai difuzat. Deh, se întâmplă şi la case mai mari...

În Liban, ziua de 14 Februarie 2005 a fost numită „Cutremurul”. Imaginile cu premierul sfârfecat şi în flăcări au făcut înconjurul lumii şi au declanaşat Revoluţia Cedrului. În fapt, un val nemaiîntâlnit de proteste care cereau retragerea imediată a armatei siriene de pe teritoriul ţării. Pentru că toţi cam bănuiau cine stătea de fapt în spatele groaznicului asasinat.

Prietenul de-o viaţă a lui Hariri, liderul druzilor şi al opozanţilor anti- sirieni a spus după aceea că îşi aminteşte că Hariri i-a povestit că, în August 2004, fostul premier se întâlnise cu Bashar al Assad iar discuţia s-a finalizat cam aşa: „ Preşedintele Lahoud sunt eu. Dacă tu şi Chirac vreţi să mă retrag din Liban, vă asigur că voi distruge Libanul”, ar fi spus Bashar. „Când l-am auzit vorbind de asta, ştiam că vorbea despre condamnarea lui la moarte”, a comentat vechiul prieten al lui Hariri. Mai mult, rapoartele ONU spun că Bashar al Assad ar fi dorit extinderea mandatului de preşedinte pentru Emile Lahoud iar Hariri s-ar fi opus."Îţi rup gâtul dacă nu-i prelungeşti mandatul lui Lahoud", i-ar fi spus Bashar lui Hariri în timpul celor 15 minute de discuţii.

Şi Saad Hariri a dat declaraţii în dosar. Pe 5 Iulie 2005, el asta a povestit:" Discutam cu tatăl meu, răposatul Rafik Hariri, despre prelungirea mandatului preşedintelui Emile Lahoud. Mi-a spus că preşedintele Bashar al Assad l-a ameninţat şi i-a spus: Asta vreau eu. Dacă crezi că tu şi preşedintele Chirac veţi conduce Libanul, vă înşelaţi. Nu se va întâmpla. Preşedintele Lahoud sunt, de fapt, eu. Tot ceea ce îi spun execută imediat. Prelungirea se va întâmpla pentru că altfel voi distruge Libanul, îţi voi rupe gâtul. Pe al tău şi pe al lui Walid Jumblat. Deci, ori face ce ţi-am spus eu, ori te vom prinde pe tine şi pe familia ta, oriunde vă veţi afla".

Rapoartele ONU, în mod spectaculos, cuprind şi o înregistrare cu însuşi Rafik Hariri. Cu doar două săptămâni înainte să moară povestea unui prieten despre întâlnirea din 26 August 2004, din Damasc, cu Bashar al Assad: "În legătură cu prelungirea mandatului. El (n.m. Bashar al Assad) a trimis după mine ca să ne întâlnim pentru 10-15 minute. A trimis după mine şi mi-a spus: Întotdeauna spui că tu eşti cu Siria. Acum a venit timpul să demonstrezi dacă într-adevăr aşa este sau ai altă părere. (...) Nu mi-a cerut părerea. Mi-a spus: Eu am decis. Nici nu mi s-a adresat ca "domnule prim- ministru" sau Rafik sau ceva de genul ăsta. Doar mi-a spus atât:"Am decis". Am fost ameţit, bulversat total. Aceea a fost cea mai îngrozitoare zi din viaţa mea. (...) Nu mi-a spus că ar dori prelungirea mandatului lui Lahoud. Tot ce mi-a spus a fost: "Am decis să fac asta, nici să nu-mi răspunzi. Gândeşte-te şi întoarce-te să-mi spui"(...) Nu m-a considerat nici prieten, nici măcar cunoştinţă. Nu. Am fost doar întrebat: "Ori eşti cu noi, ori împotriva noastră?" Şi asta a fost. Când am terminat întâlnirea, îţi jur, aghiotantul meu s-a uitat la mine şi a întrebat de ce sunt aşa palid".

Mai târziu, o altă înregistrare obţinută de ONU îl cita pe Rafik Hariri spunând:"Libanul nu va fi condus niciodată de Siria. Dorinţa asta nu se va întâmpla niciodată".

După o săptămână, prelungirea mandatului de preşedinte pentru Lahoud era aprobată de Parlament iar, după o altă săptămână, Hariri îi anunţa pe ziariştii libanezi că intenţionează să demisioneze. Îşi dă demisia după o lună iar, după alte patru, era asasinat.

Pentru asta s-au folosit, se spune, o maşină- capcană, un Mitsubishi Canter van cu 1000 de kg de trinitrotoluen în el. Explozia a fost atât de puternică încât s-a auzit şi în afara Beirutului. Hotelul de pe malul Mării Mediterane a fost devastat. În faţa lui a rămas un imens crater. Din maşina blindată pe care o conducea chiar Hariri n-a mai rămas practic nimic. Şi prea mare lucru n-a mai rămas nici din celelalte cinci maşini din coloană. Fostul premier se îndrepta spre Palat la ora 12.50 când a avut loc atacul. Avea 20 de invitaţi la prânz. Alţi 21 de oficiali şi oameni de la securitate au murit şi 220 au fost răniţi. Dar nu şi şeful responsabil cu protecţia lui Hariri, omul lui de încredere care-l însoţea mereu. Nici nu era cu el. Bineînţeles că asta a atras atenţia.

Au început mai multe anchete, ultimele fiind cele ale ONU. Un alt anchetator libanez a murit şi el asasinat. Se spune că reuşise să demonstreze că uciderea lui Hariri fusese extrem de bine plănuită de luni de zile, toate mişcările coloanei fuseseră monitorizate în detaliu, schema sistemului de telecomunicaţii din jurul fostului premier libanez arătând o celulă funcţionând în interiorul altei celule iar ea funcţionând, de asemenea, într-o altă celulă. 10 telefoane/persoane au plănuit atacul iar alte 6 l-au urmărit tot timpul pe Hariri. Telefoanele fostului premier oricum îi erau interceptate de securitate. Dar, în acea zi, totul a început la ora 11.00. La 12.50, fostul premier era mort. Iar telefoanele au rămas inactive de atunci. Cartele erau, of course, pre-paid.

Numai că unul din executanţi a făcut o greşeală. Şi-a sunat prietena. Şi aşa unul din anchetatori a ajuns la Hezbollah.

Într-o telegramă Wikileaks publicată de curând, Omar Suleiman, şeful spionajului egiptean şi actual vicepreşedinte, era citat când spunea că Siria e disperată şi vrea să oprească investigaţia ONU. Însă rapoartele ONU demonstrează cât se poate de clar prin mulţi martori, prin înregistrări telefonice dar şi prin evocarea unor diferite momente şi spuse ale unor oficiali că atacul a fost pus la cale de serviciile siriene şi libaneze de securitate. În Ianuarie s-ar fi dat comanda, iar în Februarie s-a rezolvat. "Nu se va întmpla nimic. Siria şi Hezbollah vor scăpa şi cu asta", nota un comentator independent.

Oficial, bineînţeles că Siria a negat totul, deşi a fost acuzată că exportă terorismul. Iar Hezbollah a susţinut că asasinarea lui Hariri a fost plănuită de Mossad. Ca să determine armata siriană să se retragă din Liban, au spus ei.

Însă legăturile dintre Hezbollah, Siria şi Iran erau binecunoscute. Siria a susţinut înarmarea Hezbollah, aşa cum a făcut-o şi în 2006. Atunci când sideraţi, israelienii s-au trezit că Hezbollah are rachete cu 320 de km rază de acţiune şi rachete M600 sol-sol cu rază de 250 de km. Se spune că ar avea un arsenal de 40.000 de asemenea rachete. Şi ar exista dovezi că Siria nu numai că ar fi susţinut logistic înarmarea, dar ar fi şi sursa de provenienţă a armamentului.

O intregrare a Hezbollah în doctrina militară a Siriei, şi nu numai atât, înseamnă că liderilor Hezbollah le place şi chiar facilitează prezenţa Siriei în Liban, nota un oficial american.
Se spune că, dacă ar mai fi fost un război între Israel şi Hezbollah, ar fi fost mult mai sângeros ca acum cinci ani. Dar, tot ca în 2006, Israelul ar fi dorit, dacă e posibil, să ţină Siria în afara oricărui conflict pe care l-ar putea avea în regiune. Pentru că ar fi trebuit să lovească în Hezbollah şi poate chiar în Siria, în zone foarte populate.

Însă atunci când americanii s-au întâlnit cu sirienii ca să discute de dezarmarea Hezbollah, concluzia a fost una singură: s-au înţeles că nu se înţeleg. Deloc. Chiar şi Bashar al Assad a susţinut că Siria nu înarmează Hezbollah. Îi consideră doar ca pe o forţă de rezistenţă la răspunsul ocupaţiei israelienilor pe teritoriul Siriei şi Libanului. Iar când le convine, sirienii spun că nu au nicio responsabilitate pentru Hezbollah pentru că ei, oricum, s-au retras din Liban.

Acelaşi preşedinte sirian a sugerat că problema dezarmării Hezbollahului va fi rezolvată doar atunci când Siria şi Israelul vor semna un tratat de pace. Documentul va duce, indirect, la o înţelegere între Liban şi Israel. Aşa rezistenţa Hezbollah nu va mai avea sens şi va rămâne doar un partid politic. Exact aşa spunea el. Nu ştiu însă cine îl şi credea...

Pe de altă parte, adevăratele viziuni strategice siriene implicau, acum ceva timp, un nou conflict între Siria şi Israel, în liniile celui din 2006. Siria urma să evite implicarea directă atât timp cât Israelul nu ar fi lovit teritoriul Siriei. Iar la mijloc urma să fie tot Libanul. Şi pentru asta, Siria făcea tot ce poate să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Turcia, Franţa şi Arabia Saudită, ţări care ar reacţiona negativ la un atac al israelienilor împotriva Siriei şi Libanului.

În acelaşi timp, Bashar al Assad a fost întotdeauna convins că înarmarea Hezbollah era mai mult decât necesară pentru securitatea Siriei. Şi poate chiar şi o cale de a readuce guvernul israelian la negocieri în vederea cedării Înălţimilor Golan.
Pe de altă parte, sirienii de rând, cei care aveau curaj să vorbească, erau convinşi că ţara lor ţine în mână o situaţie explozivă care ar atrage Damascul într-un război pe care nici nu l-au căutat şi nici nu-l vor putea câştiga.

Acum un an însă, când americanii s-au dus din nou să discute cu sirienii despre situaţia din Iran, Bashar al Assad a numit Iran „cea mai importantă ţară din regiune ” şi şi-a schimbat atât tactica dar şi tonul. Le-a spus americanilor că relaţiile strânse siriano-iraniene nu trebuie legate de negocierile siriano- israeliene. Pentru că legăturile Siriei cu Hamas, Hezbollah şi alte grupări pot fi rezolvate satisfăcător doar după ce se obţine pacea în regiune. Adică Siria bate palma cu Israelul şi Israelul îi dă înapoi Înălţimile Golan.

Mai mult, el le-ar fi spus americanilor că, încă din Mai 2008, Siria a declanşat negocieri indirecte cu Israelul, prin intermediul Turciei. În opt luni, aceste negocieri au făcut mai mult bine decât ani de zile de negocieri directe cu Israelul, aşa cum s-a întâmplat în anii '90, le-a spus Bashar.
Şi le-a mai zis un lucru. Că SUA trebuie să convigă Israelul că doar pacea poate să-l protejeze. În ciuda superiorităţii militare, Israelul nu va ieşi învingător dintr-un posibil conflict cu rachete şi alte tehnologii avansate. Tocmai de aceea, SUA şi europenii trebuie să susţină rolul Turciei ca negociator.

Numai că după doar două luni şi un pic, responsabilul cu protecţia şi siguranţa preşedintelui Assad, generalul de brigadă Muhammad Sulayman era şi el asasinat de un sniper, în Tartous. Omul cel mai de încredere al preşedintelui sirian era, de fapt, legătura cu Hezbollah, au scris imediat israelienii de la Haaretz. Israelul a fost bănuit că ar fi comandat asasinatul. În Siria, despre asta, nu s-a scris nimic.

Sunt mult prea multe de scris, aşa cum spuneam. Şi despre alte mişcări, şi despre relaţiile lui Nasrallah cu Iranul dar şi cu Irakul. Pentru că totul, în Orient, are o cauză şi un efect. Imediat.
De altfel, la trei ani după asasinarea lui Hariri, s-au sfârşit şi cei 9 ani în fruntea ţării exercitaţi de către inamicul său, pro-sirianul preşedinte Emile Lahoud. La finalul lui 2007, Opoziţia a refuzat să-i voteze succesorul, violenţele din Liban au escaladat iar ţara a fost pe punctul să intre într-un alt război civil.

Au murit atunci 62 de oameni în conflictele dintre Opoziţie şi pro-guvernamentali. Până în Mai 2008, ţara a stat fără un preşedinte. Aşa se face că doar după negocieri dure sub auspiciile Ligii Arabe, partidele politice au ajuns la o înţelegere. Şi aşa l-au ales pe fostul şef al Armatei, Michael Suleiman, preşedinte.
Iar acum Alianţa 8 Martie, căci aşa se numeşte coaliţia aflată la putere, dărâmă Guvernul şi bagă Libanul într-o criză politică despre care se credea că s-a sfârşit în 2008.

De ce? Din aceleaşi motive: Hariri, Hezbollah, Siria, Iran şi americanii.
A, şi am uitat să precizez. 8 Martie se numeşte Alianţa pentru că exact pe 8 Martie 2005, la aproape o lună de la asasinarea lui Hariri, a avut loc în Beirut o altă demonstraţie, a celorlalte forţe pro-Hezbollah, ca răspuns la Revoluţia Cedrului. Demonstranţii mulţumeau Siriei pentru că a stabilizat Libanul, a oprit Războiul Civil şi a susţinut Hezbollah în lupta cu Israelul. Iar partidele din Alianţa 8 Martie atunci erau bineînţeles Hezbollah, Mişcarea Amal, Mişcarea Marada şi Partidul Socialist Naţionalist Sirian.
Acum, Alianţa este formată din nu mai puţin de 15 partide sprijinite de Siria şi Iran. Şi culmea, nu sunt numai shiiţi.

Alianţa 8 Martie sau, mă rog, Opoziţia iniţial a pierdut acum doi ani alegerile în Parlamentul libanez. A ieşit minoritară. Succesul politic avea să fie de partea Alianţei 14 Martie. Pe 14 Martie se născuse Revoluţia Cedrului şi, ulterior, Coaliţia pentru Liban, unită în jurul unuia dintre fii lui Hariri, fostul premier Saad. Însă, triumful ei avea să fie temporar.

În doar doi ani, majoritatea din Parlament avea să fie schimbată. Susţinute financiar şi nu numai, multe din partidele care în primă fază au fost de partea lui Hariri s-au retras din Alianţa 14 Martie şi au trecut de partea Hezbollah. Aşa, Opoziţia, adică Hezbollah şi Alianţa lor- 8 Martie, are acum 68 din cele 128 de locuri din Parlament. Şi numai aşa reprezentanţii ei, toţi din partea Hezbollah, au ajuns la putere. Periculos e că acum au trântit chiar şi Guvernul. Iar cu asta cred că am spus tot.

Pentru că aşa se scrie istoria în Orientul Mijlociu.

P.S. Pentru curioşi, da, în primul clip, la tc 1.14 este foarte posibil ca în imagini să fie chiar Nicolae Văcăroiu cu Rafik Hariri. În 1995, Văcăroiu era premier şi a făcut o vizită în Liban. Hariri era la şi el în primul mandat de premier.

Supravieţuirea lui Omar Suleiman

2011-02-05T14:07:00.002+02:00

Aici. Şi nu e singura. În 1995, în Etiopia, era să moară împreună cu Mubarak.

Abdullah nu este Bashar

2011-02-02T02:20:00.005+02:00

Întotdeauna am crezut şi încă mai cred că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei este unul dintre cei mai deştepţi lideri arabi din Orientul Mijlociu. Un diplomat extrem de vigilent dintr-o cu totul altă stofă. E oricum, altceva. Şi altceva a fost mereu. Un tip deschis, şcolit în SUA, militar de carieră. A luptat şi şi-a cunoscut soţia, în timpul războiului irakiano- kuweitian. Un război care umilit Iordania, din cauza disperării cu care Mubarak se căciulea la americani.

Sunt foarte multe de scris, dacă aş fi să-l descriu pe liderul Regatului Haşemit al Iordaniei. Citeam acum că, în 2010, a fost considerat al patrulea dintre cei mai influenţi lideri arabi de pe mapamond.
Ca tactică şi ca profil, cred că moşteneşte foarte, foarte multe de la tatăl său. Şi asta spune multe. Însă, în perspectiva instabilităţii din Orient, provocată de evenimentele din Tunisia şi, mai ales, din Egipt, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a numit astăzi, la conducerea ţării, un nou premier, după ce şi-a concediat tot vechiul cabinet.

Au fost proteste şi în Iordania în aceste zile. Evident, nu de amploarea celor din Egipt. Dar Abdullah are 49 de ani, are o cu totul altă minte, deşi la conducerea ţării este de 12 ani iar familia sa de nu mai puţin de 60 de ani. Iar Abdullah a considerat necesar să facă o schimbare. N-a aşteptat să se termine într-un fel sau în altul cu Mubarak, pentru că astfel riscurile ar fi fost mult mai mari.

Iordania însă, ca şi standard al vieţii, nu se compară cu Egiptul. Şi vorbim aici de o monarhie constituţională, dar şi un stat cu doar 6 milioane de suflete, mult mai mic, dacă ar fi să-l comparăm cu cel egiptean. Însă vorbim despre o ţară- tampon care are graniţă cu Arabia Saudită, Irakul, Siria, Înălţimile Golan, Liban, West Bank, Israelul, West Bank şi chiar şi cu Egiptul, împărţind controul Mării Moarte. Şi-n toată istoria lor nu le-a fost uşor cu astfel de vecini. Mai mult, reşedinţa Regelui este chiar în fascinanta Al Aqabah. Un loc în care deşi nu mi s-a părut, se trăieşte mereu cu inima strânsă, din cauza conflictelor din Orient.

În orice caz, în aceste zile, în Iordania, islamiştii au încercat să speculeze momentul. Iar în Amman, organizaţiile islamice sunt mult mai puternice, în ciuda faptului că liderii Iordaniei au militat mereu pentru cauza de suflet palestiniană. Frontul Islamic de Acţiune, aripa politică a Fraţilor Musulmani, este în Iordania principala forţă de opoziţie. Bineînţeles că acum, după schimbarea de catifea, Frontul respinge cabinetul şi îl respinge şi pe noul premier Marouf Bakhit care şi-a asumat „reforme politice adevărate” în ţară. Bakhit a mai fost premier din 2005 şi până în 2007, ambasadorul Iordaniei în Israel şi consilierul regelui pe securitate naţională. Practic, un fel de şef al serviciilor iordaniene de securitate. Şi a mai fost ambasador şi în Turcia, dar şi şeful comitetului din partea Iordaniei care a supravegheat implementarea tratatului de pace cu Israelul, semnat în 1994. Pentru că nu numai Egiptul, dar şi Iordania a semnat aşa ceva acum 17 ani sub conducerea răposatului Hussein.

Pe scurt, Regele Abdullah a încercat azi şi, cine ştie, poate a şi reuşit să salveze stabilitatea ţării. Şi dacă a făcut-o în linişte.A făcut-o deştept şi elegant.
Asta mai ales în condiţiile în care prin vecinătate, la putere au ajuns Fatah, Hezbollahul şi chiar şi Hamasul. În Liban, de exemplu, Hezbollahul are premierul. Şi ăsta a fost un semnal puternic pentru mulţi.

Deloc surprinzător pentru mine, la fel de tânărul său vecin, Bashar al Assad, liderul Republicii Arabe Siriene, şcolit şi el la Londra, oftalmolog de meserie, nu pare foarte îngrijorat de stabilitatea Orientului. Asta deşi şi în Siria mijesc protestele. Numai că, în Damasc, se stă mult mai mult şi mai des cu Kalashnikovul pe stradă. Ca şi în Valea Bekka a Libanului. Sau ca şi în Israel şi, acum, în mai multe zone din Egipt.

Ce a făcut Assad când a auzit de posibile proteste? A băgat şi mai multă securitate pe străzi, de parcă n-ar fi fost, şi aşa, destulă. Şi, culmea, şi-a făcut o pagină de Facebook, numită „Salute President Bashar al Assad”, în condiţiile în care, în Siria, toate serviciile de comunicaţii sunt sub o foarte atentă monitorizare a serviciilor de securitate.

Pe scurt, în Amman, Abdullah a schimbat măcar ceva, în timp ce, în Damasc, Bashar a arătat, din nou, cu tupeu- aş zice, muşchii sistemului. Bine, poate şi pentru că atunci când îi cauţi pe toţi liderii Hamas îi găseşti prin Damasc. Sau, mă rog, în grădina lui Bashar.
Când casa stă să-ţi explodeze, nu-ţi pui plapuma în cap şi te culci, pentru că ştii că ai stingătorul lângă tine. Închizi gazele măcar şi deschizi geamul...Aşa a făcut azi Abdullah. Poate n-o să fie destul sau poate, într-adevăr, şi-a stabilizat ţara. Într-un mod deştept, delicat şi elegant.

Acţiune şi reacţiune

2011-02-01T00:35:00.005+02:00

Şi mă refer aici strict la transmisiile şi acoperirea subiectului Egipt de către Al Jazeera şi CNN.

Al Jazeera, ai cărei jurnalişti au avut cele mai spectaculoase transmisii, dar care, de trei zile, nu mai au nume şi nici prenume, din raţiuni de securitate, îl caută pe Gamal Mubarak prin Londra, permite activiştilor revoluţiei şi Fraţilor Musulmani să vorbească şi îi dă în vileag, aproape în fiecare zi, pe americani.

"Egypt's Washington lobby helped country's military and U.S. defense firms" este leadul unui reportaj Al Jazeera facut in Washington, ale cărui date pot fi găsite şi aici. Pe scurt, vorbim despre cel puţin 200 de contacte în doar doi ani între contractorii militari americani şi oficialii egipteni, mai spune Al Jazeera. Vorbim despre bani mulţi. Poate la fel de mulţi pe cât americanii băgau, anual, în Egipt.

De cealaltă parte, CNN. Cadre fixe, locaţii safe, foarte puţine reporturi la fel de interesante. Şi o singură îngrijorare care apare constant. Cine va prelua putere dacă Mubarak, la un moment dat, dispare? Va fi fundamentalismul şi aici calea de ieşire din revoltă? S-a întâmplat în răsunătoarea gafă strategică numită Iran, s-a întâmplat în 2006, cu Hamasul, când George W. Bush şi Condi Rice au presat Israelul pentru alegeri democratice în Autoritatea Palestiniană...S-a întâmplat acum şase ani, în Liban, după asasinarea lui Hariri. Şi, de atunci, asistă, incapabili, la manevrele politice de succes ale Hezbollah. Se va întâmpla la fel şi aici cu Fraţii Musulmani, după ce Mubarak pleacă la putere? "Sunt parte a societăţii egiptene şi sunt la fel de puternici cum sunt şi marxiştii la voi", le răspunde, nervos, un analist egiptean.

În tot acest timp, mişcările cele mai interesante le face, bineînteles, Armata. Public anunţă că nu va folosi forţa şi nici muniţia împotriva manifestanţilor de mâine. Omar Suleiman, eminenţa cenuşie a Guvernului în ultimii zece de ani, unul dintre cei mai influenţi şefi ai spionajului din Orient ( al doilea ca influenţă după şeful Mossad), anunţă, tot la postul public de televiziune, că Mubarak i-a ordonat să înceapă discuţii cu Opoziţia. Şeful Aviaţiei Civile a ajuns premier, fostul ministru de Interne (detestat de manifestanţi) este demis iar în locul lui este numit Mahmoud Wagdy, cel care comandă de astăzi şi Forţele Centrale de Securitate- forţa paramilitară din subordinea Poliţiei naţionale egiptene care va monitoriza mitingul de mâine.

"When countries shook, leaders fell", spune un promo tot pe Al Jazeera. Şi aşa începe debateul. Cine va fi până la urmă? Omar Suleiman, El Baradei, Gamal Mubarak sau Amre Moussa? Fraţii Musulmani au anunţat deja că nu vor avea candidat pentru preşedinţie.

So, concluzia e că se caută o elegantă cale de exit pentru Hosni Mubarak. Însă problema cea mare este una singură: dacă sistemul, cu toate "viziunile lui strategice", va supravieţui după această revoltă sau...nu.

P.S. Un reportaj în bunul stil BBC, aici. Mai jos, trei instantanee Reuters.

Egipt: o chestiune de succesiune

2011-01-29T21:05:00.020+02:00

De fiecare dată când Mubarak a venit la Bucureşti sau am mers în Cairo sau în Alexandria, în vizite prezidenţiale, problema era aceeaşi. Şi, bineînţeles că îţi atrăgea, ca ziarist, atenţia. Se numea protecţia preşedintelui Mubarak, cu dispozitive impresionante de securitate, nemaiîntâlnite la niciun şef de stat din Orient sau american. Comparabile doar cu cele ale lui Yasser Arafat sau de la Shimon Peres. Dar parcă ale lui Mubarak erau puţin altfel.

În toamna lui 2002, alături de câţiva ziarişti l-am însoţit pe fostul preşedinte Ion Iliescu într-un turneu în Orient. Un turneu care a inclus şi Egiptul, întâlniri în Cairo cu Mubarak şi alţi oficial, dar mai ales, momentul simbolic: redeschiderea Bibliotecii din Alexandria, considerată mult timp una dintre cele şapte minuni ale lumii.

Pe drum, ţin minte că am trecut pe lângă locul unde a fost asasinat Sadat. Se construise un monument. Şi am să revin la momentul ăsta.
Când am ajuns în Alexandria, locul unde au venit atunci şefi de stat europeni şi nu numai, secretarul de stat american, şeici, feţe regale de pe tot mapamondul, am intrat, efectiv, într-un oraş aflat sub asediu. Portul închis, zi liberă pentru toată lumea, şcolile
închise, unii locuitori fuseseră evacuaţi din oraş, locuinţele egiptenilor erau goale. Panterele Negre stăteau aliniate, la un metru, pe toate trotuarele Alexandriei. Nu se circula, decât cu pass. Era un moment special pentru preşedintele Mubarak şi pentru prima doamnă, Suzanne. Şi nu trebuia să fie nimic în neregulă.

Numai că noi, o mână de ziarişti curioşi, am decis pe loc să intrăm în bibliotecă. Nu puteam transmite nimic, pentru că doar televiziunea de stat egipteană transmitea evenimentul. Avea exclusivitate. Aşa că am intrat doar cum au dorit egiptenii: fără telefoane, fără camere, fără reportofoane, fără rucsacuri. Doar cu mâinile goale şi evident, cu legitimaţiile de presă şi passurile de la securitate, inutile după ce am trecut de intrare.

Cu o oră înainte de începerea evenimentului, biblioteca se închidea pentru toţi, mai puţin pentru oficiali, evident. Aşa că exact când am intrat am dat peste copiii egipteni care se pregăteau de defilare. Se grăbeau pentru că şi pentru ei urma evacuarea. Noi am mers mai departe, fără niciun însoţitor. Iar după o oră aproape, neştiind exact pe unde să o luăm, am ajuns, din greşeală, în sala cu toţi şefii de stat. Ei urmăreau spectacolul, iar noi eram la balcon. Singurii.

Bineînţeles că securitatea egipteană a făcut o adevărată criză de nervi. Nimeni nu se putea înţelege cu ei . În nicio limbă. Am vrut să ieşim, nu ne-au lăsat. Am vrut să stăm, nu ne-au lăsat. Am vrut să-i facem semn lui Geoană, era cel mai aproape de noi...au scos armele. Şi aşa, mai bine de o oră, a trebuit să stăm cu toţii, în balcon, pe burtă sau pe vine. Nu aveam voie să vorbim, să scoatem un sunet...Nu aveam voie să mergem nici la toaletă. Unei colege i s-a făcut rău...şi a fugit spre toaletă. Securitatea a intrat după ea şi a scos-o de acolo, tot sub ameninţarea armei.

Norocul nostru s-a numit o pauză de spectacol. Şi atunci am fost evacuaţi cu toţii din încăpere. Am reuşit să vedem şi biblioteca, spectaculoasă de altfel. Devenită de atunci biblioteca regală din Alexandria. Până s-au pus la punct pe unde să ne scoată, 5 minute am avut voie să stăm pe nişte scaune.
Lifturi în sus, în jos, culoare nesfârşite am străbătut. Transmisiile live ale unor colegi care lucrau în televiziune fuseseră, oricum, ratate. Un coleg din grupul nostru a transmis, prin telefon, în direct, că securitatea egipteană a sechestrat practic grupul jurnaliştilor români. În minunea lumii: ditamai biblioteca din Alexandria.
Mai târziu, au urmat telefoanele. Ministerul de externe, ambasadorul, explicaţii..Dar pe moment, numai vorbe bune în română pentru securitatea lui Mubarak puteau fi auzite pe holurile bibliotecii. La ieşire, când fericiţi am văzut cu toţii lumina zilei, unul din ofiţerii de securitate care ne însoţea, ne-a spus pe limba noastră :”Nu mai bombăniţi, de la Sadat încoace, aşa e la noi”. Şi ne-a mai spus că făcuse universitatea în România.

De atunci, am mai fost de câteva ori în Egipt şi, dacă îţi îndrepţi atenţia spre regimul Hosni Mubarak, îţi dai seama că băiatul acela avea mare dreptate. Asasinarea lui Sadat, moment la care puţini ştiu că a luat parte şi vicepreşedintele de atunci, Hosni Mubarak, a declanşat în actualul preşedinte o adevărată paranoia. Din cauza acestui moment dar şi din cauza celor şase tentative de asasinat eşuate, poate putem vorbi de o paranoia justificată...

Pe 6 octombrie 1981, în timpul paradei anuale, Anwar el Sadat a fost asasinat. Trei grenade, 37 de gloanţe - dintre care unul a fost fatal, l-au ucis pe preşedintele egiptean. Un lider care, iniţial, a fost văzut ca un adevărat erou al egiptenilor şi al lumii arabe. Dar care a sfârşit fără sprijin popular, asasinat de fundamentalişti. 11 personalităţi au murit atunci, printre care şi el- preşedintele, iar alţi 38 au fost răniţi, printre care şi Hosni Mubarak, vicepreşedintele care după opt zile a preluat puterea la Cairo şi a devenit al patrulea preşedinte al Egiptului.

Şi de atunci, de 30 de ani, Mubarak şi prima sa puternică doamnă s-au confruntat constant cu aceeaşi problemă. Problema de succesiune.
O dovedesc schimbările constituţionale dar şi desele depeşe americane care se învârt toate în jurul aceluiaşi subiect: cine îi va urma prietenului lor Mubarak la putere.

Astăzi, după 30 de ani, Mubarak l-a numit vicepreşedinte pe Omar Soliman, şeful Securităţii egiptene şi consilierul său cel mai de încredere. Mutarea evident că n-a mai mirat pe nimeni, dar poate că a mai clarificat puţin situaţia. Mubarak îşi doreşte în continuare Armata şi sprijinul internaţional lângă el, nu vrea să plece şi doreşte să lase impresia că fiul său cel mic, Gamal, nu îi va urma. Oamenii sunt însă furioşi. Şi sunt pe toate străzile. Iar ei ştiu adevărul şi dublul discurs. Nu cred că Mubarak va putea păcăli pe nimeni...

Aşadar, o problemă de succesiune, pentru că profilul public al lui Gamal Mubarak, fiul prezidenţial şi the rising star al partidului de guvernământ(NDP) a crescut mult în ultima vreme. O apariţie la sfârşitul lui martie 2010, la un talk show, a întărit speculaţiile că-i va urma tatălui său la putere. Dar ideea este profund nepopulară în stradă- fapt, de altfel, recunoscut şi de comentatorii independenţi din Cairo.

„Nu am nici intenţia şi nici ambiţia să candidez la Preşedinţie. Orice spune partidul nu contează. Nu urmăresc niciun post executiv”, a declarat Gamal, în interviul televizat. Cu toate astea, nu poate trece neobservat faptul că îşi creează un profil puternic în interiorul partidului de guvernământ, NDP, şi, mai mult, pune la cale o schimbare de legislaţie.
Gamal a negat mereu că ar avea ambiţii prezidenţiale, dar mulţi spun că faptele lui cântăresc mai mult decât vorbele. Elita din Cairo vede succesiunea lui ca fiind însă una benefică. Pentru că ar continua astfel status quo-ul care serveşte interesele lor politice şi de afaceri, şi nu poporului.

În Cairo se spune că Suzanne Mubarak, soţia preşedintelui, este, de fapt, cea mai mare susţinătoare a fiului său pentru a prelua puterea. Şansele lui Gamal sunt întărite de faptul că nu există alţi competitori redutabili pentru a prelua puterea. Iar succesiunea puterii în Egipt este cel mai important subiect pe buzele egiptenilor. Şi nu de ieri, de azi, ci din 2009 încoace...

Anul trecut, în martie, Mubarak a fost operat în Germania. O operaţie de vezică biliară. În 2003, a leşinat în timpul unui discurs iar, în 2004, s-a operat tot în Germania, la spate. Practic, de opt ani, starea lui de sănătate a început să se deterioreze progresiv. În ciuda primei doamne care, în repetate rânduri, a ţinut să nege problemele.

În diverse întâlniri, în 2004, atunci când se afla la recuperare, Hosni Mubarak a început să-l descrie pe fiul său Gamal: „Când era elev, dacă îi dădeam un caiet pe care trasasem o linie care nu era dreaptă, mi-ar fi aruncat-o în faţă şi mi-ar fi cerut alt caiet. Este un idealist, dar şi un tip foarte punctual. Dacă luaţi prânzul cu el la 2.00, înseamnă că e 2.00. Poţi să-ţi întorci ceasul după Gamal ”. Aşa şi-a descris Mubarak fiul cel mic, prezidenţiabilul.
Într-o altă întâlnire, care se petrecea la golf, în Sharm El Sheikh, Hosni Mubarak, în diferite ocazii, a arătat că are probleme cu auzul, dar şi cu memoria. Într-o discuţie cu un oficial israelian, i-a spus acestuia că Gamal are 41 de ani. Gamal avea pe atunci 44, potrivit datelor publice şi certificatului său de naştere. Probleme de sănătate care, din nou, au aprins subiectul succesiunii...

Spre dosebire de predecesorii săi, Mubarak nu şi-a numit niciodată un vicepreşedinte. Până astăzi. Speculaţiile că Mubarak l-ar pregăti pe Gamal să devină preşedinte ar început în 2002, când Gamal şi-a asumat un rol de conducere în partidul de guvernământ, NDP, la doar doi ani după ce Bashar al Assad a venit la putere după tatăl său, în Siria.

Atât Gamal cât şi tatăl său, Hosni, au negat în repetate rânduri că ar exista un plan pentru succesiunea la putere. Numai că în vara lui 2004, dar şi la sfârşitul lui 2005, preşedintele Hosni Mubarak şi-a concediat cabinetul şi a înlocuit vechea gardă cu personaje tinere, tehnocraţi ambiţioşi, care au legături directe sau indirecte cu Gamal.
La începutul lui 2006, Gamal a promovat în partidul de guvernământ ajungând secretar general adjunct al NDP. Mai mult, aliaţii săi din partid au promovat odată cu el, lâsând loc aceloraşi speculaţii.
Căsătoria lui Gamal, în februarie anul trecut, cu Khadiga el Gamal, de doar 24 de ani, a fost văzută tot ca un pas spre preşedinţie. Într-o societate ca cea egipteană, în care bărbaţii de obicei se însoară înainte de a împlini 30 de ani, burlăcia lui Gamal s-a extins până la 40.

După ce şi-a înlăturat toţi adversarii din partid, se ştie că Gamal nu prea are contracandidaţi la preşedinţie. O singură figură l-ar putea concura. Şi acesta este şeful serviciilor speciale ale lui Hosni Mubarak- Omar Soliman- omul cu rolul cel mai important în politicile de securitate ale ţării şi persoana în care are cea mai mare încredere actualul preşedinte. Omul a devenit astăzi vicepreşedinte, dar
Soliman a fost văzut foarte des ca un potenţial numărul doi, pe locul rămas demult vacant, dar şi după vizitele cu ecouri pozitive pe care le-a avut după ce a mers în Israel şi în teritoriile palestiniene.

Mulţi cred că şeful Securităţii egiptene, din cauza backgroundului militar, ar fi o perfectă personalitate pentru tranziţia puterii. Soliman neagă ambiţiile în ceea ce priveşte candidatura, dar interesele lui şi dedicaţia sunt evidente. Loialitatea lui pentru Mubarak este extrem de solidă. Iar la cei 75 de ani, poate fi atractiv apparatusului şi publicului larg, ca o personalitate ce nu prea are ambiţii politice care să se întindă pe câteva decade.

O întrebare care se tot pune este dacă îl va înfrunta vreodată pe Gamal, în cazul în care Mubarak piere. Mulţi oameni informaţi de la Cairo spun că Soliman detestă ideea ca Gamal să devină preşedinte. Şi ar fi fost rănit profund de Mubarak care, acum câţiva ani i-a promis funcţia de vicepreşedinte, funcţie pe care abia în aceste momente tensionate i-a oferit-o până la urmă.

Un alt posibil prezidenţiabil, este secretarul general al Ligii Arabe- Amre Moussa, un personaj charismatic, cu popularitate şi o imagine extrem de favorabilă în media arabă. El are credibilitatea maselor pentru cauza musulmană. Cu toate astea, Moussa nu şi-a exprimat niciodată şi nici nu şi-a dorit succesiunea prezidenţială.Ca membru al NDP, pe fondul unei crize politice la Cairo, nu poate fi exclus ca Moussa să fie propus pentru a deveni preşedinte.

Fiul cel mare al lui Hosni Mubarak, Alaa, binecunoscut pentru interesele lui de business, nu a avut niciodată înclinaţii pentru politică. Însă în privinţa lui Gamal, Hosni Mubarak, în ciuda negaţiilor date că-i va succede la putere, este bănuit că are mereu un dublu discurs. Pentru că l-a ajutat pe fiul său cel mic să crească în partid, să-şi îndepărteze adversarii.

Spre deosebire de preşedinte, prima doamnă, Suzanne, este deseori fotografiată la momente publice cu Gamal, el mergând mereu la evenimente sociale. Puterea şi influenţa primei doamne mulţi spun că este cheia dezvoltării lui Gamal. Surse mai spun că, de fapt, prima doamnă, a cerut ca 30 de ani postul de vicepreşedinte să fie mereu liber. Asta gândindu-ne la momentul asasinării lui Sadat şi, evident, la modul cum Mubarak a ajuns preşedinte.

O problemă însă care l-ar împiedica pe Gamal să vină la Putere ar fi chiar Armata egipteană. Fiecare dintre ultimii trei preşedinţi, din 1952, de când republica a fost decretată, a venit din rândurile ei. Mubarak însuşi a fost şeful forţelor aeriene egiptene. Iar în mod tradiţional, Armata a fost mereu ultimul şi cel mai puternic garant al puterii unui preşedinte. Dar Gamal nici măcar nu este ofiţer al ei. Şi nu este clar nici dacă şi-a terminat vreodată stagiul complet în Armată.
Egiptenii au avut întotdeauna un mare respect pentru capii forţelor militare şi ,tocmai de aceea, problemele lui Gamal cu Armata ar putea fi un obstacol. Mai mult, oamenii spun aşa: „ Noi nu suntem nici Siria, nici Arabia Saudită”. Şi se referă evident la transferul ereditar al puterii şi la succesiunea pe calea sângelui albastru.
Această problemă, întăreşte ideea ca Soliman, şeful serviciilor de securitate, să fie viitorul preşedinte. Iar o altă posibilitate este ca un alt militar de carieră, necunoscut încă, ar putea deveni un candidat redutabil la preşedinţie. Ministrul Apărării Tantawi este bineştiut că nu are niciun fel de ambiţii politice. Iar niciun alt senior militar nu a arătat până acum că are astfel de ambiţii.

Însă ascensiunea lui Gamal Mubarak în rândul partidului de guvernământ, NDP, tentativele lui de a poza ca „prieten al poporului”, ca un campion naţional al reformei şi al unei „noi gândiri”, întăreşte ideea că ambiţiile lui politice sunt reale. În ciuda protestelor publice, calea lui spre putere rămâne deschisă. Iar aliaţii săi, ca miniştrii Economiei şi Reformei, îi construiesc influenţa în cercul oamenilor de afaceri cu influenţă mare la Cairo.

Pe scurt, succesiunea prezidenţială este, la Cairo, privită ca un elefant într-o cameră cu bibelouri. În ciuda bârfelor şi zvonurile, nimeni nu ştie cu certitudine cum se va petrece şi, mai ales, cine va deveni primul lider al ţării. Mubarak însuşi pare să aibă încredere doar în Allah şi în interţia pe care securitatea militară şi civilă i-o conferă pentru ca tranziţia să se petreacă aşa cum trebuie. Oricum, cine va fi, se spune că va fi mult mai slab decât Mubarak. Iar cine va veni, va avea ca prioritate construcţia şi obţinerea suportului popular. Tocmai de aceea se aşteaptă ca viitorul preşedinte să aibă, mai degrabă, o politică anti-americană în zonă, ca să-şi demonstreze astfel valenţele naţionaliste.

Preşedintele Muhammad Hosni Sayyid Mubarak, cel care şi-a început al şaselea mandat în septembrie 2005, are acum 83 de ani. Iar noile alegeri prezidenţiale ar trebui să se ţină chiar în acest an, în 2011. Pe timp ce îşi termină mandatul, era de presupus că este posibil să apară alţi competitori sau chiar Mubarak să aleagă să candideze, din nou, la Preşedinţie. În noiembrie 2006, tot el a spus că doreşte să rămână preşedinte atât timp cât „ inima îi bate şi respiră”. Adică va pleca de la putere doar cu picioarele înainte...

Sub spectrul succesiunii prezidenţiale, Fraţii Musulmani este foarte improbabil să aibă un candidat cu şanse pentru alegerile din fruntea ţării. Organizaţia nu pare să aibă o aripă militară extrem de bine organizată şi atât de puternică astfel încât să ajungă la putere cu forţa. Cu toate simpatiile islamiste şi cu toate că posibilitatea nu poate fi exclusă de tot, Fraţii Musulmani nu au fost văzuţi mult timp ca un mare pericol pentru preşedinţie.
Analiştii egipteni spun însă că abordarea grupului este alta: răbdare şi sprijin masiv popular, aşteptând ziua când vor veni la putere prin alegerile în care ei să învingă. Sau tot prin sprijin popular să forţeze, asta în cazul în care Gamal vine la Putere...Speculând acum momentul, Fraţii Mulsulmani susţin cât pot ieşirile în stradă ale oamenilor în tot Egiptul, cer Guvern de tranziţie din care să facă parte toate facţiunile politice, cer îndepărtarea lui Mubarak şi preluarea puterii de către preşedintele Curţii Supreme.

Pe de altă parte, de când s-a întors în Cairo, El Baradei, fostul IAEA Chairman, şi laureat al Nobelului pentru Pace, este văzut în ultimul timp tot mai des ca un independent şi o alternativă viabilă la regimul corupt şi la opoziţie. Lipsa lui de experienţă politică a liniştit până acum partidul de guvernământ, dar profilul său dă speranţe elitei egiptene, care, pe de altă parte, este extrem de îngrijorată de popularitatea crescândă a Fraţilor Musulmani în rândul oamenilor simpli.
Stilul european al lui El Baradei şi răspunsurile lui clare şi concise au făcut să aibă o media extrem de favorabilă, fiind personalitatea egipteană cu cei mai mulţi fani chiar şi pe Facebook.
Chiar dacă nu s-a înregimentat până acum, El Baradei a avut mereu contacte importante cu politicienii de la Cairo, prima fiind cu prietentul său bun, Amre Moussa, secretarul general al Ligii Arabe.
Discuţiile pe care le-a avut, toate s-au axat pe „viitorul Egiptului”. El Baradei n-a vrut să comenteze atunci întâlnirea, dar Amre Moussa a pus că toţi egiptenii îşi doresc o schimbare. Şi că e dreptul lor să vrea asta.
Într-un interviu de trei ore, El Baradei a reiterat că nu intenţionează să candideze la prezidenţialele din 2011, dar a spus că va candida împotriva lui Mubarak dacă schimbările constituţionale sunt urgente şi candidatura va fi în interesul Egiptului.
El Baradei doreşte reforme constituţionale. În special vrea schimbarea articolului 76care stabileşte selecţia prezidenţială şi care, şi pentru el, semnifică venirea la putere a lui Gamal. El Baradei mai vrea şi termene clare ale mandatelor prezidenţiale.
Într-o altă emisiune, el a criticat alegerile din 2005, impunerea “teoriei conspiraţiei”, leadershipul corupt şi climatul de frică care a fost impus de serviciile de securitate. Asta în condiţiile în care şomajul e o mare problemă în Egipt, ca de altfel şi sărăcia.
Unii membri ai partidului de guvernământ cred însă că absenţa lungă a lui El Baradei din ţară nu înseamnă că nu înţelege Egiptul, dar poporul nu-l cunoaşte atât de bine ca să îl şi voteze.

După ce a venit la Cairo să susţină protestele, ieri, despre El Baradei s-a zvonit că ar fi fost arestat la ieşirea dintr-o moschee. Azi, într-un interviu la Al Jazeera a transmis un mesaj tuturor: „ Obama are de ales între egipteni şi Mubarak. Sunt pregătit să preiau puterea, să-mi folosesc contactele, să fiu un agent al schimbării, dacă egiptenii vor vrea asta. Ne trebuie un nou start, ne trebuie un nou Egipt. Mubarak trebuie, în sfârşit, să plece!”

UPDATE. Analiza Startfor aici. Şi analiza Mediafax, mai jos...

CAIRO (MEDIAFAX) - Preşedintele egiptean Hosni Mubarak joacă totul pe cartea riscantă a susţinerii armatei în faţa unei situaţii din ce în ce mai critice, mulţimea cerând fără încetare plecarea sa, iar Washigntonul făcând apel la o "tranziţie paşnică", apreciază specialiştii, citaţi de AFP.
Numindu-l, sâmbătă, pe directorul serviciilor secrete în funcţia de vicepreşedinte şi pe un alt general în postul de premier, şeful statului egiptean se orientează către militari, pentru a conferi o imagine de fermitate regimului său.
Dar în pofida acestor nominalizări şi a apelului la armată pentru a restabili ordinea, revolta, soldată cu cel puţin 125 de morţi în Egipt în mai puţin de o săptămână, a continuat duminică.
Secretarul american de Stat Hillary Clinton a cerut o "tranziţie paşnică", apreciind că Mubarak nu a depus încă eforturile necesare pentru democratizare.
Preşedintele american Barack Obama şi-a reafirmat dorinţa de a vedea o "tranziţie paşnică spre un Guvern care să răspundă aspiraţiilor" egiptenilor.
Opozantul Mohamed ElBaradei, desemnat de opoziţie, între care Fraţii Musulmani, să negocieze cu regimul, a considerat că Statele Unite îşi "pierd credibilitatea" făcând apel la democratizare dar continuând să susţină "un dictator", şi i-a cerut Washigntonului să renunţe la aliatul său.
În acelaşi timp, Mubarak a vizitat în cursul zilei centrul operaţional al forţelor armate, pentru a urmări evoluţia situaţiei privind securitatea, potrivit televiziunii naţionale.
În opinia lui Amr el-Shobaki, de la centrul al-Ahram pentru studii politice, nominalizarea la vicepreşedinţie a generalului Omar Suleiman şi la conducerea Guvernului a ministrului Aviaţiei civile, generalul Ahmad Shafic, nu vor reuşi să calmeze furia populaţiei.
"Nu persoanele lui Suleiman şi Shafic ridică probleme, ci modul în care au fost numiţi aceştia. Poporul nu a fost consultat, Mubarak a făcut acest lucru în vechiul mod", apreciază el.
Or, "asistăm la o revenire a poporului egiptean. Trebuie să vorbim despre reforme, trebuie să ne adresăm tinerilor care au plătit un preţ foarte greu" în revoltă, subliniază el.
În spatele afişării unei securităţi puternice, aceste nominalizări ar putea să arate o fragilitate a lui Mubarak, care a refuzat permanent să numească un vicepreşedinte care l-ar fi putut pune în umbră.
"Mubarak este în prezent în impas. Singurii pe care mai poate conta sunt militarii", apreciază Rabab al-Mahdi, politolog la Universitatea americană din Cairo.
Nominalizarea celor doi generali vizează reînnoirea angajamentului de loialitate al armatei, potrivit ei, şi lecţiile învăţate din Tunisia, unde armata l-a abandonat pe preşedintele Zine El Abidine Ben Ali. Dar pariul nu este unul câştigat dinainte.
Chiar dacă Suleiman este foarte apropiat de Mubarak, el este de multă vreme considerat un posibil pretendent la preşedinţie.
O telegramă diplomatică americană, dezvăluită de WikiLeaks, îl considera încă din 2007 pe Suleiman o posibilă "personalitate de tranziţie".
Shafic este, la rândul său, apreciat în unele medii ale opoziţiei, şi este considerat şi el un "prezidenţiabil".
Unele semne arată conflicte profunde în cadrul regimului.
Televiziunea a anunţat astfel demisia din Partidul Naţional Democrat (PND, aflat la putere) a magnatului din domeniul siderurgiei Ahmad Ezz, eminenţa gri a lui Gamal Mubarak, ambiţiosul fiu al preşedintelui egiptean şi potenţialul succesor al acestuia.
Presa guvernamentală s-a dezlănţuit duminică împotriva acestui om de afaceri considerat în urmă cu câteva zile de neatins, pe care cotidianul Al-Akhbar îl acuză de "sabotaj".

Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro

"Un sfert de secol e destul"

2011-01-29T05:34:00.008+02:00

Şi, de fapt, sunt 30 de ani. Asta scriu egiptenii, pe străzi şi pe zidurile din Cairo. Şi nu numai.

După Tunisia, ceva deranj şi în Iordania dar, mai ales, văzând în ultimele zile imaginile live din Egipt, mulţi se întreabă dacă este vorba doar de regimuri care, în mod paradoxal, îşi termină viaţa în acelaşi timp. Sau dacă, acum, în Ianuarie 2011, asistăm cu toţii la un Decembrie '89 al Orientului.

Profanii nu ştiu exact, pot doar să-şi dea cu presupusul. Evident, informaţiile cele mai bune le au alţii. Însă declinul lui Mubarak, după 30 de ani de putere, complică teribil lucrurile în Orient. Pentru că, mergând pe urmele predecesorului său, Sadat, Mubarak a devenit şi a rămas un dictator. Dar, la fel ca şi el, înainte de toate, înainte chiar şi de toate dorinţele şi rănile poporului său, a fost un prieten al Americii şi, implicit, al Israelului.

Cairo, Alexandria, Suez, Mansoura, Aswan. Toţi au ieşit în stradă şi au cerut ca Mubarak să plece. 1000 de răniţi, 13 morţi. Asta spune doar televiziunea de stat. Au primit gaze lacrimogene, gloanţe, Armata e pe stradă şi nu le e prietenă, regimul e corupt, sediul partidului de guvernământ e în flăcări, preşedintele are unul din cele mai puternice sisteme de securitate din Orient, Internetul a fost oprit, Vodafone-ul la fel, jurnalişti arestaţi. Batistă pe ţambal şi izolare...Iar americanii se fac că descoperă apa caldă: "poate că regimurile noastre prietene din Orient nu sunt şi cele mai democratice..."

Nu, Mubarak n-a fost un democrat, chiar dacă, în Orient, democraţia are cu totul alte valenţe. Dar regimul său şi politica din ultimii 50 de ani a ţării au servit tuturor administraţiilor de la Washington. Ca să semneze o pace ce n-a fost niciodată decât, la Camp David, pe hârtie.

După ce a primit premiul Nobel pentru pace, la trei ani, Sadat a fost asasinat. Chiar de gărzile sale. Sau, mai precis, de către Jihadul Islamic. Făcuse de râs lumea musulmană pentru că negociase cu duşmanul principal al naţiunii arabe, Israelul. Acum, după fix 30 de ani, Fraţii Musulmani au aceeaşi poziţie faţă de Mubarak. Ba chiar şi unele voci din Armată îi cer să se retragă şi să predea puterea. Dar Mubarak nu cedează. Deocamdată...

Samer Shehata, un specialist în lumea arabă şi al Şcolii de Diplomaţie de la Georgetown, punea în discuţie, în seara asta, la Aljazeera, câteva teme interesante. Una dintre ele suna aşa: De ce America n-a recunoscut câştigarea alegerilor de către Hamas în Palestina şi a recunoscut victoria, chiar şi parţială, a Fraţilor Musulmani la Cairo? Fraţii Musulmani sunt doar a doua forţă politică în Egipt, dar sunt şi organizaţia mamă a Hamasului.

Vorbim, evident, despre interese distincte în zonă. Distincte şi extrem de precise. Hamasul terorist militează pentru cauza palestiniană, în timp ce regimurile egiptene au dat mâna, spre satisfacţia americanilor, cu Israelul. Ba chiar au primit şi finanţare pentru asta. Supremaţia are şi ea costurile ei... meschine. Să tăiem banii?, întreabă un moderator american. "Noo, este prea devreme", răspunde un analist apropiat Washingtonului.

Vor schimba americanii foaia, vor considera prietene doar democraţiile autentice? Va renunţa administraţia Obama să mai susţină un regim profund contestat de popor, un regim care încalcă drepturile civile, chiar dacă acesta îi este prieten?
Mubarak, ca orice dictator, trăieşte pe altă planetă şi se agaţă de putere. A ordonat demiterea Guvernul. Deşi nimeni nu vorbeşte de premier, dar toţi ştiu cine, de fapt, îl conduce. Mâine, va pune alt guvern în loc. Nu asta vor însă oamenii.E evident...Numele lui Mubarak e pe toate buzele, zidurile şi ambianţele...

Probabil că revolta va continua. Cu ce costuri? Preşedintele Obama a ieşit imediat, a spus că a vorbit la telefon cu Mubarak după discurs şi l-a averizat să-şi ţină promisiunile. Iar guvernului egiptean i-a transmis să nu încalce drepturile democratice şi să nu răspundă cu violenţă. Şi a plecat. CNN a pus singura întrebare posibilă: îl mai susţineţi sau nu pe Mubarak? Obama a auzit, dar şi-a continuat drumul. N-a vrut să răspundă. Sau poate, de fapt, nu e pregătit încă să cedeze... furiei poporului. Sau...democraţiei.

Circulaţi, vă rog!

2011-01-08T23:11:00.010+02:00

E seară. Noapte aproape. Stau în faţa Antenei, fumez şi aştept taxiul. Îl văd. Politicianul X se îndreaptă spre intrare. Ne ştim de vreo 12 ani, de când nu era politician. Zâmbeşte. Nu ne-am văzut de foarte mult timp. N-am chef. „Ce faci?” „Bine. Aştept taxiul” „ Dumneavoastră?” Aşa sunt eu politicoasă. Uneori.“Păi, pe aici. Vreau să vorbesc de Y, îi sunt dator”. Un eveniment public important era în plină desfăşurare. În fine, relaţia lui cu Y era de notorietate. Nici nu mă interesa foarte tare. Pleacă. Eu rămân pe pavajul din beton din faţa Antenei. Şi când să intre în post, se opreşte. Şi strigă: „Auzi, Sorino, te ştiu de mai bine de 10 ani şi tu tot săracă ai rămas? Nu ţi-ai luat şi tu o maşină? Tot cu taxiul pleci?!” „Da”, îi răspund. N-am chef de explicaţii. Şi nici de vorbă. Râde şi se duce. N-a spus-o nici foarte în glumă, nici foarte în serios. Pentru că, repet. Îl ştiu.

Problema e următoarea. Nu-mi plac maşinile. Nu vreau, nu îmi doresc, nu mi-am propus, n-am chef. Sunt utile, chiar foarte utile, dar nu sunt scopul meu în viaţă. Iar dacă am nevoie, iau un taxi. Pe scurt, maşinile le iubesc doar dacă sunt ale altcuiva.
De ce? Păi, e simplu. La mine în cartier, nu există locuri de parcare. Există însă maşini care stau claie peste grămadă. Şi cam atât. O oră sau mai bine ar putea dura parcarea. Îmi pare rău, dar seara târziu eu n-am timp şi nici nervi pentru aşa ceva.
Doi. Imbecilii din trafic. Şi majoritatea doamnelor. Îmi pare rău, dar este o realitate. Bine, am văzut şi multe care se descurcă. Dar mocăitele sunt parcă la orice pas.
Şi trei. N-am timp şi nici răbdare să am grijă de o maşină. Să stau iarna să îngheţ pe lângă ea până se dezgheaţă, vara să o spăl de 7 ori pe zi şi seara să plouă...şi s-o mai duc şi în service. Deci, no, no way!

Taximetriştii au fost şi sunt pentru mine o specie aparte. Uneori îi ador, alteori îi urăsc de moarte. Îi urăsc şi mă scot din sărite doar ăia care nu ştiu unde e Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Şi mă pun să-i ghidez.
Mi s-a întâmplat de câteva ori. Culmea e că vorbeam şi la telefon şi totul era întrerupt de „stânga”, „dreapta”, „înainte”....Dar dacă nu ştii unde Băneasa, nici DN1, nici Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, atunci stai acasă. Meseria trebuie s-o cunoşti, chiar dacă nu eşti taximetrist de vocaţie. Sau măcar să ştii unde e Piaţa Romană înainte să iei clienţi, ca să nu-i ocoleşti jumătate de capitală. Bine, astea au fost excepţiile. Majoritatea cam ştie cum stă treaba cu străzile importante. Taximetriştii sunt cel mai bun barometru în alegerile din România. Sunt vorbăreţi, au păreri foarte bine conturate, au argumente, nu sunt toţi proşti şi fac mereu legătura dintre stradă, problemele zilnice şi politicianul – candidat. E o întreagă distracţie. Te binedispui numai dacă-i asculţi. Iar la unele lucruri realizezi că tu nici măcar nu te-ai gândit.

Buuun. Revin la politicianul X de la intrare. În seara cu maşina, mi-a venit o idee. Am pritocit-o ceva vreme. Şi, de o săptămână, am pus-o în practică. Aşa că , dragă X, am mai renunţat la taxi. Nu de tot. Pentru că, uneori, mă grăbesc foarte tare. Dar am decis să merg şi cu autobuzul. E şi mult mai relaxant.
La câţi bani am dat eu pe taxiuri, cred că aş fi putut să-mi cumpăr sau chiar să-mi construiesc o parcare. Dar nu vreau deloc maşină, ce să-i faci?!
Cu autobuzul e bine în schimb. Ascult muzică, observ oameni şi mă feresc de şuţi. Singura problemă e că îl schimb în Dorobanţi. Şi asta chiar e o problemă. Pentru că nu-mi plac şmecherii. Şi nici fiţele lor. Deloc.

În seara asta, de exemplu, patru jeepuri cu băieţaşi de bani gata parcaseră şi stăteau la agăţat fix în staţia de autobuz.
Au stat, au fumat, au băut, erau toţi cu numere de Constanţa. După ceva vreme, au plecat. Şi, culmea, s-au întors. Parcând tot fix în staţia de autobuz. Am scăpat de compania lor, pe care nici n-o auzeam prea bine, doar atunci când au intrat după nişte pisi într-un bar.
Autobuzul i-a claxonat, i-au claxonat şi maşinile. Nimic, nimic. Şi nicio Poliţie. Am uitat să spun că au întors maşinile cu scârţâituri de frână şi, evident, prin loc nepermis. În fine, se claxona în draci, în continuare...Au observat, dar niciunul nu şi-a mişcat fundul din cafeneaua cu vedere la stradă.
Eu eram zen şi ascultam muzică. Din cafeneaua alăturată îl văd că iese pe politicianul Z. Îl ştiu şi pe ăsta. Dar îl prefer în căşti pe Chirilă.
Slavă Domnului că a venit autobuzul ca să mă urc în el şi să plec!

Scenes – Holidays at the White House 2010

2011-01-03T17:34:00.001+02:00

The Year in Photos: 2010

2011-01-03T17:21:00.002+02:00

Moldova a ales Europa

2010-12-30T16:10:00.003+02:00

CHIŞINĂU (MEDIAFAX) - Liderii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat (PDM) şi Partidului Liberal (PL) au semnat, joi, acordul de constituire a coaliţiei de guvernare, în urma alegerilor legislative din Republica Moldova, desfăşurate la 28 noiembrie, relatează Timpul, în ediţia online.
"Ţin să mulţumesc colegilor pentru această perioadă care va fi de neuitat. Am găsit soluţii pentru ca Moldova să continue să se dezvolte. Alianţa pe care o constituim astăzi va funcţiona pe parcursul a patru ani de zile", a declarat liderul PLDM, Vlad Filat.
"Este o decizie conştientizată, care se referă la prezentul şi viitorul ţării. Le mulţumesc colegilor pentru flexibilitate, capacitatea de a găsi un numitor comun", a afirmat la rândul său preşedintele PDM, Marian Lupu.
"Republica Moldova are viitor. Avem multe lucruri de făcut. Avem nevoie de reforme juridice pe verticală. Dacă vom fi deştepţi şi uniţi venim nu pe patru ani. Rămâne să ne bucurăm. La mulţi ani!", a spus şi liderul PL, Mihai Ghimpu.
Consiliul Politic al Partidului Democrat din Moldova (PDM) a decis joi formarea unei coaliţii de centru-dreapta, a anunţat anterior liderul formaţiunii, Marian Lupu.
Potrivit lui Marian Lupu, în cadrul Consiliului s-au discutat trei opţiuni: o coaliţie de centru-stânga cu Partidul Comuniştilor (PCRM), o coaliţie de centru-dreapta cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Partidul Liberal (PL) sau să nu fie constituită nici o alianţă.
Cu majoritate de voturi s-a decis ca PDM să formeze o alianţă de centru-dreapta, iar pentru aceasta au votat 201 dintre cei 228 de membri. Cinci membri au fost împotrivă, iar 20 s-au abţinut.
Ioana Bojan, ioana.bojan@mediafax.ro

Potrivit Hotnews, ultimul scenariu prezentat de Mihai Ghimpu (seful PL) arata urmatoarea distributie a celor mai inalte functii in stat:

- Presedintele Republicii Moldova: Marian Lupu (seful PD)
- Presedintele Parlamentului: Mihai Ghimpu (seful PL)
- Premier: Vlad Filat (seful PLDM)

UPDATE. Preşedinte interimar al Republicii Moldova şi preşedinte al Parlamentului este Marian Lupu iar Vlad Filat a fost desemnat premier.